cînd tăcem
se înmulțesc proștii
și șobolanii
cînd tăcem
nu există dialog
nici lacrimi
cînd tăcem
cuvintele-s hoinare
și gîndurile prea amare
cînd tăcem
pămîntul nu-i rotund
ceru-i prea plapînd
cînd tăcem
ard catedralele
și oamenii
cînd tăcem
nu știm să ne numărăm
pașii visele morții
cînd tăcem
ne hrănim chipurile
cu umbre
cînd tăcem
nu mai știm nici să vorbim
nici să tăcem
