Viorel Pașca pe Facebook (30.06.2019):
„Sunt departe de casa acum, dar nu pot sa nu va scriu si sa va impartasesc o frantura din ceea ce s-a intamplat la Dumbrava si in aceasta saptamana. Sunt de aproape 30 de ore plecat de acasa si probabil in cateva ore voi fi inapoi in Dumbrava, locul din care mi-e greu sa plec, in care imi place sa stau si sa fiu partas, alaturi de voi, desigur, la activitatea de acolo.
Si in aceste zile au fost trimisi bolnavi la Dumbrava, unul dintre ei in stare grava, imobilizat la pat, dupa ce fusese gasit de politie sub un pod din oras, om al nimanui, abandonat de familie. Contactati de asistenta sociala de la spital, cei doi copii au refuzat categoric sa-l primeasca la ei, astfel ca, nemaiavand unde sa-l duca, a fost trimis la Dumbrava.
Am avut si bucuria sa fim vizitati de domnul V. un sustinator frecvent in ceea ce facem, insotit de un grup de coafeze tocmai din Timis, care timp de cateva ore s-au “ocupat” de coafura bolnavilor, aducand astfel zambete si bucurie pe fetele brazdate de suferinta si vremi.
O alta surpriza placuta a fost vizita unui fost prefect al judetului care impreuna cu sotia dansului au adus in portbagajul masinii alimentele atat de necesare vietii de zi cu zi. Avand in vedere ca de obicei, primim ajutor de la oameni simpli, vizita dumnealor ne-a surprins intr-un mod placut, ajutandu-ne sa intelegem daca mai era cazul, ca Dumnezeu ne poarta de grija cum, cand si prin cine voieste, nefiind important statutul sau clasa sociala.
Increzatori in El si in ajutorul Sau, va doresc o saptamana placuta, sa fiti binecuvantati si sa fiti o binecuvantare.”
Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV (2008-2017)
2017
Kanal D
Asa-i România!
ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan
2016
TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879
2015
Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine
România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara
2014
Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959
Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html
Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto
Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html
2010
Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca
2008
Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511
POZE
2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă
2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca