Guest Post – Dorin Gabriel Mureșan: Ce văd eu când mă uit la Papa

Contrariat de reacțiile pozitive (și aprobatoare) din mediul evanghelic cu privire la vizita Papei în România, dați-mi voie să mă delimitez, fără rea voință, dar cu luciditate, de coreligionarii mei (protestanți), punctând câteva chestiuni de ordinul evidenței care ar trebui să tempereze, de nu chiar să suprime, entuziasmul naiv și, în anumite privințe, malign, cu privire la așa-zisul dialog inter-confesional sau cu privire la ceea ce numim, atunci când visăm cu ochii deschiși, ecumenism, ambele amintite în ultimele zile pe mai toate mijloacele media.

Ca fost membru al Bisericii Catolice, cu studii în Teologie Greco-Catolică, înrolat ani de zile în ritualul romano-catolic și bizantin, voi enumera, mai jos, câteva dintre calificativele pe care le pot atribui Papei. Metodologic, mă voi alipi de litera Scripturii și voi sări, cu enervantă obstinație, peste bolovanii tradițiilor omenești (mult prea omenești). Așadar, în ceea ce mă privește, ca creștin, ca om care pretinde că are o relație personală și privată cu Isus Hristos, dar și ca unul care este integrat în trupul comunitar al lui Cristos, și pentru care adevăratul, unicul și supremul cap este doar Isus Cristos, afirm că, pentru mine, Papa este:

  • O victimă. Victima unui sistem. Victima unei instituții religioase. Un om care s-a trezit așezat pe un soclu pe care îl consideră inadecvat chemării preoțești. S-a văzut asta din foarte multe gesturi pe care Domnia sa le-a făcut, cu ocazia acestei vizite, aproape instinctiv, rezonând cu inadecvarea, dar supunându-se, placid, sistemului. În acest sens, este o victimă. Dar câți dintre noi, cei care dăm din umeri, prinși în straiele unei instituții, nu ne considerăm victime, chit că avem puterea de a ne elibera de aceste straie? Putem să ne justificăm ipostaza socială prin aceea că mergem la vale cu sistemul, sau putem să ne opunem acestui tăvălug, ieșind în evidență ca o cetate pe stâncă, deasupra puhoiului. Avem puterea de a alege. Faptul că este o victimă nu îl absolvă de vina de a fi în sistem și de a coborî la vale, ba chiar și de a trage după el miliarde de așa-zise victime, deodată cu sistemul. Având în vedere toate acestea, vă mărturisesc că, privindu-l pe Papă, văd în el și:
  • Un ipocrit. Un produs al unui sistem el însuși ipocrit. Căci nu poți afirma că instituția papală, sau instituția mai largă, a Bisericii Catolice, promovează umilința, smerenia, modestia, sărăcia, pasul înapoi, întoarcerea celuilalt obraz, când sumele colosale de bani pe care le administrează ar putea hrăni toată populația muritoare de foame de pe Mapamond. Exemplul cel mai la îndemână se află în chiar centrul orașului meu. O parte dintre clădirile aflate în jurul Bisericii Catolice „Sfântul Mihail” aparține instituției catolice. Nu puține sunt închiriate pe bani frumoși unor cluburi sau unor localuri de lux. Oricât de tare te-ai agăța de sărăcie, de umilință și de întoarcerea obrazului, adică de niște principii creștine, nu poți susține că nu le negi pe toate atunci când, dincolo de ceea ce se vede, banii pe care îi încasezi pe seama viciilor generează fluturi de satisfacție în stomac. Având în vedere toate acestea, vă mărturisesc că, atunci când mă uit la Papă, văd în el și:
  • Un reprezentat al unei instituții umane. Dincolo de faptul că este un șef de stat (un „stat paralel” – că tot se poartă expresia – pentru ceea ce înseamnă Împărăția lui Dumnezeu), Papa este un reprezentant al umanității corupte și coruptibile. Faptul că poartă niște haine statutare albe, care îi par prea mari și pe care, cu oarecare îngrijorare, cu timiditate, dar și cu o evidentă de teamă, încearcă să le mai scurteze, suflecându-le (sper că sunteți familiarizați cu metafora), denotă din plin o poziție opusă poziției pentru care, dacă ar fi fost cu-adevărat așa, ar fi fost chemat de capul Împărăției lui Dumnezeu. Papa reprezintă o instituție umană, pretins divinizată. O instituție umană pentru că este coruptă, de sus până jos. Nu doar din pricina ipocriziei, ci și (sau mai ales) din pricina ierarhiei ecleziastice instituționalizate (adică aservită unor interese meschine), pe care Isus a combătut-o cât a putut de tare. Există un singur cap al Bisericii, iar acesta este Isus Cristos. Papa este, eventual, capul unui stat, dar niciodată capul Bisericii. Întrucât, în ciuda a ceea ce am spus, Papa are, prin statutul său, capacitatea de a „lega și dezlega”, în manieră profund umană, ajutând din greu la propășirea corupției și a coruptibilității, atunci când îl privesc la televizor, mai ales în timp ce oficiază o liturghie sau un eveniment sacru, văd în el:
  • Un reprezentant al unei credințe false, care mizează, în cel mai înalt grad, pe sacramente. Biserica Catolică se consideră Biserica autentică și legitimă, punând la baza existenței sale așa numita succesiune apostolică (invalidată pe tot cuprinsul Scripturii, în ciuda unor paragrafe care, aparent, ar susține-o). La fel cum, de pildă, și Biserica Ortodoxă se consideră singura autentică și legitimă din aceleași motive. Ce anume înțelegem prin această pretenție de autenticitate și de legitimitate? Faptul că, în ceea ce privește aceste Instituții religioase – să ne înțelegem! – umane (corupte și coruptibile, după cum a arătat istoria, și după cum arată prezentul), ele singure ar avea capacitatea și mandatul, într-un mod de-a dreptul sfidător la adresa universalității jertfei cristice, de a administra harul lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, Biserica Ortodoxă pretinde că doar în cadrul ei, prin participarea la sacramentele oficiate de preoții ei, mântuirea poate fi accesibilă. Biserica Catolică, în ciuda unei atitudini de aparentă înțelegere față de ceilalți creștini (sic!), afirmă același lucru: doar în cadrul ei, ca instituție umană, împuternicită de Dumnezeu (sic!), mântuirea poate fi posibilă, ca urmare a accesului pe care credinciosul îl are la sacramentele oficiate de preoții ei (accentul pus pe pronumele personal nu e întâmplător – a se compara cu postura lui Nebucadnețar). Ținând cont de toate acestea, atunci când îl văd pe Papă, văd în el:
  • Un reprezentant al legalismului veterotestamentar, care fură din slava lui Dumnezeu. Chiar dacă, parțial, neagă acest lucru, instituția religioasă numită Biserica Catolică consideră că jertfa cristică este necesară, dar nu și suficientă pentru obținerea mântuirii. Faptele sunt o condiție sine qua non, întrucât ele survin ca prelungire a unor sacramente, adică a unor fenomene care au o putere în sine (canonul mărturisirii, de pildă). Atât Biserica Catolică, cât și Biserica Ortodoxă pot fi acuzate de legalism întrucât pretind că individul își poate câștiga mântuirea și prin fapte. Diferența dintre reprezentanții acestor biserici și iudaizatorii la care face referire apostolul Pavel în Scrisoarea sa către cei din Galatia este doar una formală (cei din urmă solicitau aderarea la formele ritualice impuse de legea mozaică – un troc pentru mântuire –, cei dintâi solicită penitență prin fapte, precum și participarea obligatorie la sacramente, dublată de susținerea financiară a celor care le oficiază – alt troc pentru mântuire). Aceeași babă Mărie sub altă pălărie. În fine, având în vedere cele spuse până acum, dar și faptul că prezența Papei în România s-a lăsat cu prea-fericirea unor indivizi morți, atunci când mă uit la Papă văd și:
  • Un reprezentant al unei instituții în care cultul sfinților este la mare căutare. Cei care au murit în Cristos formează, cum recunoaștem și noi, evanghelicii, biserica biruitoare, în timp ce oamenii de pe pământ formează biserica luptătoare. Însă, de la această constatare de bun simț până la a face din sfinții morți (în frunte cu Maria) traseiști pe drumul spre mântuire este o cale tare lungă. Poporul român are o vorbă (dacă o fi a poporului român): Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții. În cazul Bisericii Catolice, ea este confirmată cu asupră de măsură. Este suficient să intri într-o catedrală catolică ca să înțelegi că cele mai multe rugăciuni sunt adresate nu singurului Mijlocitor, nu singurului Mare preot, ci altor sfinți, și ei victime ale unui sistem religios puternic instituționalizat, ierarhizat, pus pe căpătuire. Iată de ce, atunci când mă uit la Papă, îmi amintesc ce spunea Isus Cristos despre oamenii cu înfățișare evlavioasă, dar putrezi pe dinăuntru:
  • Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. 14.Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă. 15.Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. (Evanghelia după Matei 23:13-15)

Nu neg, rândurile de mai sus sunt dure, strigător la cer de dure. Într-adevăr! Cum strigător la cer este și ceea ce face majoritatea instituțiilor religioase: nici ele nu intră în Împărăția cerurilor, nici pe cei care vor să intre nu-i lasă. Creduli, ignorați, analfabeți din punct de vedere spiritual, oamenii pășesc în urma capilor religioși, chinuiți de tot felul de penitențe, legați de tot felul de îndatoriri financiare, făcându-și cruce la fiecare pas, cu mâna sau cu limba, pupând icoane și moaște. Nefericiți, sărăciți, obosiți, împovărați de păcate și îndoieli, în loc să fugă la Cristos, care le-a promis adevărata odihnă, oamenii fug să îl vadă pe Papă (sau pe orice alt episcop sau patriarh), și speră că atingerea succesorului sfântului apostol Petru îi va salva. Iar noi, creștinii evanghelici, cei care pretindem că știm adevărul, din universul nostru îngust, invidioși pe așa fast și pe așa cheltuială, dăm din cap aprobator, vorbim despre dialog interconfesional și despre ecumenism. Puținul de lumină din mintea noastră este stins, astfel, de întunericul acestei lumi, de care, ușor-ușor, întocmai ca instituționalizații, ne îmbolnăvim și noi.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s