Dumbrava minunată (301)

Viorel Pașca pe Facebook (19.05.2019):

„Unsprezece bolnavi din sase judete au fost trimisi in aceasta saptamana la Dumbrava pentru a primi adapost si ingrijirea de care au nevoie. Unii dintre ei au locuit pe strazi mai multi ani, fara sa stie nimic de familia pe care au avut-o candva, singuri, pribegind dintr-o parte in alta pana ce s-au imbolnavit si au ajuns in spital. De acolo, negasindu-se alte solutii au fost trimisi cu ambulanta la Dumbrava, fie ca erau din Bucuresti, Mures sau din alta parte. Toti au probleme de sanatate, fizica, psihica sau de amandoua.

Problema este cu cei bolnavi psihic grav, deoarece uneori ne intrebam ce vom face cand acestia vor avea crize serioase fiind capabili de orice. Unul dintre ei, de exemplu, si-a omorat mama cu multiple lovituri de topor. Un altul a fost trimis de noi la spital pentru ca avea hemoragie puternica la rect si nu cunosteam cauza. Abia la spital au descoperit ca acesta isi introdusese inauntru oase de gaina ramase de la masa de pranz si, intrebat de medici de ce a facut asta, a raspuns ca le-a ascuns de caine sa nu le manance. (Noi nu avem caine)

Realizam zi de zi ca oricand s-ar putea intampla lucruri groaznice si numai bunatatea si protectia lui Dumnezeu care ne poarta de grija ne dau putere sa mergem mai departe. De-a lungul timpului am scris institutiilor abilitate, rugandu-le sa preia bolnavii psihic foarte grav, dar raspunsul a fost mereu acelasi: “ Nu sunt locuri”. Acelasi raspuns l-au primit si cei din judetul Alba cand au solicitat un loc pentru o femeie de 74 ani, fosta soprana si cantareata la opera care a pierdut totul devenind un om al strazii fara a mai putea realiza ce se intampla.

Dupa multi ani petrecuti in S.U.A. s-a intors in Bucuresti, a vandut apartamentul, dupa care a locuit in diverse locuri. Nemaiavand discernamant pentru a lua decizii corecte, traieste inca in trecut, ne spune ca trebuie sa mearga la spectacole, are contracte de onorat si are o casa mare si frumoasa. De pe strazile Bucurestiului a fost dusa la spitalul de psihiatrie si trimisa apoi in judetul Alba. De acolo nu mai stiau unde sa o duca, toate centrele din judet fiind pline pana la refuz si avand peste 100 de dosare in asteptare.

De la primarie au adus-o la Dumbrava si timp de peste o ora au incercat sa o convinga sa coboare, disperati si ingroziti de faptul ca nu au pur si simplu unde sa o mai duca. (video) In cele din urma femeia s-a lasat convinsa si abia cand cei doi functionari ai primariei au iesit sa plece, scotand un chiot puternic de bucurie, am inteles cat de mare a fost pentru ei “povara” de care au scapat.

Din pacate acesta nu este un caz izolat, dimpotriva este un fenomen care ia amploare si primim tot mai multe solicitari de la institutiile statului pentru a primi astfel de bolnavi. Ceva ar trebui facut in aceasta privinta dar sunt foarte sceptic si nu cred ca in urmatorii ani se vor crea alte centre pentru a raspunde acestei probleme.

Pana atunci, incercam sa facem ce se poate, oferind bolnavilor ingrijire si tratamentul de care au nevoie si cerand lui Dumnezeu protectia fara de care nu am indrazni sa mergem mai departe. Increzatori in El si in ajutorul Sau, va doresc o saptamana frumoasa, iar pana la urmatoarea “intalnire”, fiti binecuvantati si nu uitati sa fiti o binecuvantare.”

 

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s