Omul evanghelic. Polemici cordiale (3)

Dacă eseul „Muzica în cadrul bisericilor minore: funcții, identități și roluri socioculturale”, al lui Marin Marian-Bălașa, era scurt (15 pagini), fără note de subsol și, din punctul meu de vedere, nu suficient de consistent, următorul, „Bazele închinării evanghelice – cazul evanghelicilor din România”, semnat de Vilmos Kis-Juhász și Iulian Teodorescu, are un număr dublu de pagini, 74 de note de subsol, majoritatea scurte, și, spre deosebire de lipsa exemplelor din primul eseu menționat, are o droaie de exemple.

Și acest eseu ține să facă o introducere – Închinarea evanghelică – și o scurtă istorie, de la imnul creștin latin și grecesc la Reforma din secolul al XVI-lea și apoi de la mișcarea pietistă din Germani și muzica cultă germană (inclusiv Johan Sebastian Bach, regele coralului protestant) la mișcarea metodistă din Anglia și trezirile spirituale din America.

Se regăsesc foarte multe informații interesante (pentru un pasionat al istoriei imnurilor evanghelice), dar constituie un flux greoi de comunicare cu cititorii, fie ei chiar și avizați.

Partea a doua a eseului e mult mai interesantă, cu un fluviu de informații, de asemenea, dar oarecum mai accesibile, mai atrăgătoare, fiind vorba despre România – Oastea Domnului și cântările lui Nicolae Moldoveanu, Dezvoltarea imnologiei evanghelicilor din România, Anii regimului comunist și, mai ales, despre perioada postdecembristă, care, după părerea mea, ar fi trebuit să i se acorde o atenție mult mai mare, o pagină (din cele 30) nefiind suficientă pentru a ilustra ceea ce autorii menționează clar: „Schimbările intervenite după 1989, coroborate mai târziu cu evoluția internetului, au schimbat radical tabloul muzical al bisericilor evanghelice.”

Sînt rezervat față de folosirea termenului „radical” în legătură cu schimbările menționate.

Sînt de acord că „tot mai multe biserici evanghelice in România au ales o exprimare liturgică modernă și flexibilă, promovînd formațiile muzicale și investind în tehnologii complexe de stocare, redare, mixare şi amplificare a sunetului”, dar există numeroase forme ‘conservatoare’ (coruri, grupuri corale, fanfare, brass) care se opun, semnificativ, unor schimbări „radicale”.

Fundaţia Jubilate, prin cele două volume de imnuri, dar şi prin numeroasele seminarii corale organizate în ţară (și diaspora) a avut și are un rol FUNDAMENTAL în această perioadă de tranziție teologico-muzicală.

În organismele eclesiale evanghelice, muzica nu poate fi abordată în afara parametrilor TEOLOGICI.

Din păcate, la finalul eseului celor doi autori, înainte de Concluzii, deși JUBILATE este menționată ca fiind „lucrare misionară și vizionară”, i se acordă doar 4 rînduri.

Ar fi nevoie, urgent, de o lucrare de 40 de pagini despre Fundația Jubilate și filosofia ei de acțiune în istoria postdecembristă a evanghelicilor români.

Nu a fost menționat corul de cameră al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, condus la începutul anilor ’90 de către Relu Toşa (care a murit într-un accident, pe cînd soția sa, Florica Cherecheș, era însărcinată cu al treilea copil).

Numele Relu Toșa și Florica Cherecheș nu apar în Indexul volumului Omul evanghelic.

Nu apare nici numele lui Ovidiu Niculaș, dirijorul cunoscutului cor orădean Deo Gloria.

Încă o bilă neagră, deci, pentru proiectul Omul evanghelic.

Dar o bilă neagră MARE trebuie acordată pentru că nu e menționat cel mai celebru videoclip din muzica evanghelicilor români – Glorie Mielului, care a adunat în 5 ani peste 8 milioane și jumătate de vizualizări.

Fenomenul evenimentelor publice ale evanghelicilor români este unul foarte important, care a căpătat accente semnificative pentru societatea românească – Cazul familiei Bodnariu, campania națională (și în diaspora) pentru susținerea familiei tradiționale.

Numele Bodnariu nu apare în Indexul volumului Omul evanghelic.

Dar analiza modului în care a fost receptat acest caz (evanghelic) / ghetoul pocăiesc de către societatea românească merita cel puțin 10 pagini.

Vezi pagina:

Cazul familiei Bodnariu – Cronologie și LINKURI

După ce 1). am citit prezentarea celor 19 autori ai celor 17 eseuri din volumul Omul evanghelic, 2). am studiat Indexul numelor, 3). am scris primele trei episoade din seria „Polemici cordiale”, impresia mea e că volumul Omul evanghelic e, deja, depășit.

Da, e vorba de un reper, de neocolit, atît pentru evanghelici, cît și pentru neevanghelici.

Și nu există semne că vreo instituție confesională (sau un evanghelic inteligent și harnic) o să facă așa ceva în viitorul apropiat, cum nici nu a făcut pînă aici.

„Inima lui Dumnezeu bate pentru România. Raport privind situația bisericilor evanghelice din România 2001” a fost întocmit de Russell Mitchell, Stan Downes, D.R. Downes.

Nu par nume de români, nu?… 🙂

Dar cu furnizarea de date de către instituțiile confesionale evanghelice din România.

Așadar, este evidentă importanța studiilor, articolelor, postărilor, astfel încît să existe o dinamică informațională care să însoțească acest volum impresionant, pentru care sîntem recunoscători coordonatorilor, autorilor și editurii Polirom, dar și celor care l-au cumpărat.

Polemicile mele cordiale au în vedere tocmai această necesitate de augmentare a eseurilor din volumul în discuție.

Din nefericire, evanghelicii din România nu au o revistă (nici o agenție de știri) în care să fie dezbătute, la zi, subiectele importante.

TOATE subiectele din volumul Omul evanghelic au o importanță de prim rang.

Lansarea volumului la Oradea, după Iași, a devenit, în sine, un reper pentru mediul confesional evanghelic românesc.

Ar trebui să-i adresăm (anglicanului ieșean) Dănuț Mănăstireanu multe mulțumiri pentru efortul făcut de a veni (încă o dată) la Oradea – care este primul motor al României evanghelice, dar cu mahări confesionali ofiliți -, în contextul în care urmează să se mute definitiv din România.

Nu ezit să menționez că ar trebui adresate mulțumiri și lui Alin Cristea, care a oferit imagini și scurte comentarii de la întîlnirile din cele trei zile de prezență ale lui Dănuț Mănăstireanu în Oradea, ba chiar și trei episoade, deja, din seria „Polemici cordiale” (în contextul în care locuiește în chirie, în regim de ‘semidetenție’, de 6 ani, fără să aibă vreun venit lunar).

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s