Omul evanghelic. Polemici cordiale (1)

„Cărămida” de 800 de pagini cu care ne-a blagoslovit Polirom devine punct de referință pentru istoria postdecembristă a evanghelicilor români, dar și una dintre conexiunile de nesperat ale evanghelicilor români cu societatea în care trăiesc ca persoane religioase practicante și organizați în instituții confesionale.

Voi citi pe sărite din volumul coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, a cărui grosime a fost indicată de Teofil Stanciu (cel mai bun eseist din blogosfera evanghelică – este 1.000 de bloguri în lb. română) (și) la Biserica Logos din Oradea în 24 februarie 2019, la două zile după lansarea volumului la Oradea, după Iaşi.

Amploarea cărţii nu ar trebui să sperie pe nimeni. De fapt, cartea ar fi trebuit să fie mult mai groasă.

Sînt 19 eseuri, eu sînt tentat să încep cu cel despre muzica pocăiților, al cărui autor nu doar că nu este evanghelic, dar precizează că este necreștin.

Primul eseu e groaznic de lung, peste 200 de pagini, ar fi putut fi o carte separată – Sub puterea Cezarului, O istorie politică a evanghelicilor din România (a doua jumătate a secolului al XIX-lea – 1989), de Dorin Dobrincu.

Dacă ar fi scris şi despre prima jumătate a secolului al XIX-lea și despre perioada postdecembristă, foarte interesantă și bogată în evenimente și fenomene confesionale, atunci ar fi fost… 500 de pagini?

Pentru cei interesați de o scurtă istorie a evanghelicilor din România, vă recomand manuscrisul lucrării mele:

Istoria evanghelicilor din România

Acesta ar trebui citit atît înainte de eseul de 200 de pagini al inepuizabilului Dorin Dobrincu, care a fost directorul Arhivelor Naționale în perioada 2007-2012 (informație care nu apare în prezentarea autorului), și care pare mai degrabă un ardelean, nu ieșean (născut în jud. Botoșani), avînd în vedere procesul lent, dar esențial, de editare a acestei cărți, pentru care îi sîntem recunoscători editurii Polirom pentru apariție.

De două ori ar trebui citită, de oricine, lista celor 19 autori, ale căror eseuri construiesc această carte, un fel de Biblie, în ceea ce privește dimensiunea și amploarea ideatică a analizelor care ne sînt puse la dispoziție.

De reținut și faptul că, pe lîngă bibliografia – împărțită, cu acribie, în: Surse inedite, Lucrări oficiale, Jurnale și memorii, Interviuri, Lucrări speciale (volume, studii, articole), Lucrări nepublicate / manuscrise, Texte confesionale, Texte de propagandă ale partidului-stat (1948-1989) -, avem parte de un foarte important instrument de relaționare cu „cărămida”, și anume Index de nume (care conține atît nume de persoane cît și nume de localități).

Un joc matur cu acest Index este să vedem care nume de persoane și care nume de localități apar preganant în acest volum impresionant.

București, Oradea, Arad, Iași și Statele Unite par a fi cele mai menționate zone.

Numele lui Paul Negruț apare pe 8 pagini, cel al lui Iosif Țon pe 28 de pagini.

Numele lui Richard Wurmbrand pe 4 pagini, dar numele lui Marius Cruceru pe 8 pagini!

Nu apare numele Silviei Tărnicieru, dar prezentă la bibliografia despre evanghelicii din România cu două volume, nu și cu al treilea.

Numele Alin Cristea apaer o dată, dar nu menționat de un autor evanghelic, ci de unul ortodox.

Cei care doresc să afle mai multe despre relațiile dintre Richard Wurmbrad și evanghelicii români pot citi lucruri foarte interesante în volumul apărut în 2018:

În sfera tăcerii: Richard Wurmbrand în dosarele Securității, ed. îngrijită de Maria Hulber, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2018, 478 p.

Volumul nu are însă Index, așa că m-am apucat de un index parțial, am indexat numele începînd cu documentul nr. 177 (p. 287) din august 1964, cînd a fost eliberat Richard Wurmbrand. Am ajuns la pagina 345.

Nu apare numele lui Kenneth Tucker decît pe două pagini. Ca și al lui Vasile Ernu.

Despre „Cazul” Alin Cristea, ca figură publică în spațiul public virtual, a scris încă din 2009 (septembrie). 4 episoade! („Criticii lui Alin Cristea se declara oripilati de tupeul acestuia de se confrunta public cu personalitati ale lumii evanghelice, precum Daniel Branzai si Marius Cruceru. Ca unul care-i cunoaste foarte bine pe amindoi, eu unul nu le-as plinge de mila.”)

Numele lui Daniel Brânzei apare, precum numele lui Marius Cruceru, pe 8 pagini.

Numele lui Petru Dugulescu apare doar pe 3 pagini!

Numele lui Ioan Bunaciu apare pe 24 de pagini!

Numele lui Constantin Adorian doar pe 10 pagini!

Ah, ce explorare a comunităților evanghelice românești e asta?, nu pot să nu mă întreb, pornind doar de la aceste simple observații (făcute, într-adevăr, de unul care chiar se pricepe la mediul evanghelic românesc).

Cele două momente importante din secolul XX pentru România și pentru evanghelicii români, Unirea și Revoluția, au produs două figuri importante pentru baptiști: Constantin Adorian și Iosif Țon.

Constantin Adorian a reprezentat baptiștii români în 1938 la funerariile Reginei Maria, iar Iosif Țon e, și el, ctitor de instituții confesionale, cea mai importantă figură din istoria evanghelicilor români. Am amintit deja că numele lui apare pe 28 de pagini. Bilă albă pentru volumul Omul evanghelic. 🙂

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Omul evanghelic. Polemici cordiale (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s