“Ce m-a surprins mereu a fost faptul că Domnul m-a trimis adesea la oameni care treceau prin dificultăți și aveau nevoie de încurajare. Dar cine sunt eu să ajut pe oamenii în nevoi? Nu m-am pregătit să devin psiholog sau să fac lucrare pastorală. Eu știu să vorbesc, dar oamenii aceștia aveau nevoie de o ureche care să asculte. Întotdeauna am ceva de spus, în ce mă privește, dar nu și când cineva este în dificultate. Domnul m-a învățat printre altele și să nu trântesc imediat un text biblic înainte de a gândi cu grijă la el. Nu ar aduce nici un folos. Din nefericire așa s-a întâmplat cu o misionară din vest care a vizitat o familie din Bulgaria care era plină de teamă. Având doar intenții bune, ea a încercat să-i încurajeze întrebându-i de ce sunt atât de temători. Apoi și-a deschis Biblia și a citat “Dragostea desăvârșită izgonește frica.” “Știm foarte bine ce spune acolo”, îmi spuse mai târziu tatăl acelei familii. “Dar nu ne-a ajutat, pentru că nu aceea era problema noastră atunci.”
Cred că oamenii care se pornesc să îi ajute pe creștinii persecutați cu câte o predică pregătită și cu texte biblice alese anterior, nu sunt realmente potriviți pentru această lucrare. Nu trebuie să pornești cu ideile tale despre cum să-i încurajezi pe acești creștini. După cum spunea Fratele Andrew mereu, “Faptul că ești acolo este mai important decât zece dintre cele mai bune predici ale tale.”” (p. 73)
