“Apostolul Pavel a ales și el aceeași expresie: “Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă” (2 Cor. 4:17, subl. ns.). […]
Ce-ar fi dacă am adopta și noi aceeași atitudine față de viață? Dacă ne-am vedea greutățile ca pe un grăunte de nisip care nici nu merită să fie comparat cu dunele veșniciei?
Ce-ar fi dacă femeia care m-a oprit ieri ar face așa? Mi-a vorbit despre șaptesprezece ani petrecuți într-o căsnicie nefericită. El a greșit, ea a greșit. El s-a apucat de băut, ea și-a pierdut răbdarea. Iar acum ea vrea să renunțe. Simte că trece viața pe lângă ea. Dacă vrea să trăiască, ar face bine să se apuce de treabă! Cine îi poate garanta că va funcționa căsnicia ei? Cum poate fi sigură că nu o așteaptă încă douăzeci de ani de greutăți? Nu poate ști.
Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult
