Zilele acestea trăiesc și cu tristețea gîndului că s-ar putea să nu-l mai văd niciodată în viață pe Ionatan Piroșca, cel mai bun poet din istoria neo-protestanților din România.
În volumul „Ferestrele împărăției”, cel mai bun dintre cele 6 apărute ale poetului brăilean, membru al Uniunii Scriitorilor din 2008, am descoperit un poem pe care îl găsesc semnificativ pentru Poetul Ionatan Piroșca:
țâșneau artezienele păduri
prin ziua spartă-n faptul jumătate
cu soare scurs în mii de picături
eu mă lungeam și mă jucam cu toate
jur împrejur bătrânii goliați
statura-și spânzurau pe reci coline
și voi tăceri de ce mă aclamați
căci n-am învins în luptă doar pe mine
și nici măcar nu mă învins-am eu
prea-ntunecată-mi fuse gălăgia
m-a scos ca pe-un tăciune Dumnezeu
din flacăra ce-I spune Poezia
Ionatan Piroșca e poetul meu preferat, din poemele lui inspirîndu-mă pentru 17 dintre compozițiile mele:
RoEvanghelica 