PROTESTEZ – 56. Biserica Providenţa a devenit platformă publică de unde se exprimă marii corupţi ai baptismului românesc

PROTESTEZ împotriva prezenței pastorului Nelu Ardelean la „Întâlnirea tinerilor din comunitatea baptistă” din 15 decembrie 2018 la Biserica Baptistă Providenţa din Oradea.

https://www.facebook.com/events/502181490268803

Pînă şi numai organizarea unei astfel de întîlniri pentru tineri la Biserica Providența, un altar pîngărit, este o rușine pentru tradiția baptistă de promovare a libertății de conștiință, pentru istoria baptiștilor pre- și postdecembriști din Oradea și pentru identitatea baptiștilor români, formată în etape de multiplă prigoană din partea statului (legionar și comunist) și a bisericii majoritare, Biserica Ortodoxă Română.

Dar invitarea pastorului Nelu Ardelean, aflat în centrul unui scandal în plină desfășurare – dar care nu a fost încă dat în vileag în spațiul public -, reprezintă un nou nivel de pîngărire a unui spațiu care ar trebui să fie sacru prin loialitatea comunității credincișilor baptiști care „locuiesc” acel spațiu.

Prezentarea pastorului Nelu Ardelean ca secretarul general al Uniunii Baptiste din România (instituția se numește Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din Romania) este relevantă doar pentru ignoranți (precum adolescenții și tinerii), nu și pentru cei care sînt minim informați despre cum merg treburile în mediul confesional evanghelic românesc.

Cazul Nelu Ardelean confirmă diagnosticul pe care l-am pus, acum o lună: Baptiștii și penticostalii români au ajuns în cel mai prost moment din istoria postdecembristă.

https://roevanghelica.wordpress.com/2018/11/03/baptistii-si-penticostalii-romani-au-ajuns-in-cel-mai-prost-moment-din-istoria-postdecembrista

Din păcate, starea actuală a Bisericii Providența confirmă, și ea, acest diagnostic teribil.

Nu avem nici un motiv să credem că o întîlnire, în ianuarie 2019, la Comunitatea Baptistă CLUJ – de care aparține biserica din Bistrița de unde a trebuit să plece Nelu Ardelean, cu coada între picioare – a unor reprezentanți ai Uniunii BCB din România cu reprezentanți ai acelei biserici va dezamorsa situațiunea, una dintre cele mai teribile din perioada postdecembristă a baptiștilor români.

Păi tocmai cei din conducerea Uniunii BCB din România sînt corupți și practică manipularea.

Despre instituțiile orădene MAJORE pe care le coordonează Paul Negruț a scris clar Teofil Stanciu (cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici – peste 1.000 de bloguri în lb. română), din Biserica Providența (!) în 24 martie 2017:

„Din păcate, UEO și BBEO și-au câștigat o nedorită reputație de locuri în care este apreciată obediența și în care se practică manipularea.”

UEO – Universitatea Emanuel Oradea
BBEO – Biserica Baptistă Emanuel Oradea

Teofil Stanciu nu e decît o ultimă voce alături de alte voci critice, de-a lungul anilor, la adresa sistemului emanuelist negruțian: Dănuț Mănăstireanu, Alexandru Nădăban, Iulian Necea, Claudiu Dobra, Ciprian Sturz și, mai ales, Alin Cristea.

Vezi:

PROTESTEZ – 23. Vocile critice la adresa emanuelismului negruţian (19.05.2017)

În ultimii ani, pastorul SS Iluțan și cei doi presbiteri-papagali, cărora li se ‘datorează’ ruina spirituala a Bisericii Providența, au permis emanuelizarea Bisericii Providenţa şi au înscris-o în reţeaua de influenţă a lui Paul Negruţ şi a ciracilor săi.

Slugi nemernice ale ‘dragnioţilor’ baptistoizi, aceștia au invitat în ultimii ani emanueliștii corupți (prin manipulare și obediență), iar acum pe însuși Nelu Ardelean, ‘perla coroanei’ ân imperiul corupţiei baptiştilor postdecembrişti.

Vicepreşedintele, cu pastorala, al organizației naționale a baptiștilor este… Samy Tuțac.

Cel care a trebuit să își dea demisia ca pastor al Bisericii Baptiste Betel din Timișoara acum… o lună.

Cu un an în urmă, cînd cumnatul său fraudase peste 20.000 de euro ai bisericii, Samy Tuțac a scăpat. Dar nu și de data asta.

Și ce a făcut baptistoidul ăsta cu funcții? Și-a făcut repede o biserica: Providența Timișoara.

A rămas președintele Comunității BCB Timișoara și vicepreședintele cu pastorala al Uniunii BCB din România.

Tocmai acest baptistoid corupt e ALESUL baptiștilor români (pe 4 ani, care se încheie anul viitor, Doamen ajută!), desemnat să cerceteze cazurile precum cel de la Bistrița (în care Nelu Ardelean nu are de face doar cu un mizilic de 20.000 de euro, precum cumnatul lui Samy Tuțac).

Numeroși comentatori politici și culturali ai României au indicat, în ultimii ani, că în țara noastră a avut loc bulversarea valorilor.

Mult mai puțin însă s-a scris în mediul confesional evanghelic românesc despre răsturnarea valorilor. Din punctul acesta de vedere, Alin Cristea e, pur și simplu, un erou. În ciuda tuturor circumstanțelor vieții, am rămas dedicat adevărului și virtuții DISCERNĂMÎNTULUI, demascînd și sancționînd public FENOMENELE nemernice din mediul confesional evanghelic românesc.

Mulțumesc și pe această cale celor care m-au ajutat, financiar și / sau în alte moduri, să supraviețuiesc, de 6 ani în chirie, fără să am un venit lunar.

Mulțumesc pentru haine, mîncare, încălțăminte, medicamente, cărți etc.

Din păcate, prea puțini din Biserica Baptistă Providența m-au ajutat. Printre care și pastorul SS Iluțan, dar doar înainte de martie 2017.

Cum am spus cu alte ocazii, sînt precum cel din filmul Terminalul, suspendat pe un ‘terminal’, de unde nu mă pot întoarce în ‘patrie’ (unde e război), dar nici nu mi se dă voie în perimetrul ‘liber’ (din pricina unui dobitoc care conduce aeroportul imens).

Standardele vieţii creştine sînt înalte – printre acestea se află IUBIREA dușmanilor. Dacă cei din Biserica Providența m-ar declara dușman, ar trebui să mă iubească, conform preceptelor creștine. Și, tot conform preceptelor creștine, celor care au nevoie de pîiine nu le spui „Domnul să te binecuvînteze”, ci îi dai pîiine, şi / sau, dacă au nevoie o carte, le dai (și) o carte. Sau, și mai bine, le spui ce lumină, ce viață ai găsit în cartea aia.

E decembrie, şi, cică, conform spiritului Crăciunului, trebuie să fiţi mai buni.

Pe dracu!

TREBUIE să fiţi buni tot anul, bă, pocăiţilor!

După cum Dumnezeu s-a îndurat de voi, așa trebuie și voi să vă îndurați de dușmanii voștri.

După cum v-a iertat Hristos, așa TREBUIE să vă iertați și voi.

Nu să faceți evenimente, nu să organizați conferințe și întîlniri pentru tineri (care pot fi manipulați mult mai ușor și mai rapid decît creștinii maturi), ci să vă manifestaţi ca PERSOANE, create după chipul şi asemănarea PERSOANELOR divine.

Creştinii nu cred în Isus, ci în Sfînta Treime!

Creştinii nu-L sărbătoresc pe Isus, ci sărbătoreasc Sfînta Treime!

Crăciunul nu e o sărbătoare a familiei (sau a bisericii), ci o aniversare a Cuvîntului lui Dumnezeu.

Dacă Isus e Fiul lui Dumnezeu, dacă e PERSOANĂ din Treimea Preasfîntă, atunci trebuie să fim mai consistenți în ceea ce privește darurile pe care i le închinăm.

Isus Însuși a spus: Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc.

Nu căutați oameni mult mai săraci ca voi și să le dați de mîncare (bucurîndu-vă, instinctiv că nu sînteți în situația lor). Uitați-vă la TOȚI oamenii și împliniți, față de ei, precum și față de Treima Preasfîntă, poruncile pe care le-ați aflat prin Cuvîntul lui Dumnezeu.

Emanueliștii, Iluțanii și Ardeleniștii au spurcat Cuvîntul lui Dumnezeu prin manipulare (și obediență), adică prin nerespectarea statutului de PERSOANĂ pe care îl are, prin creație divină, orice umanoid.

Bă, pocăiților, reveniți la învățătura Cuvîntului lui Dumnezeu – astfel veți avea de suferit, dar veți avea răsplată în CER, nu pe pămînt, unde moliile mînănîncă orice, inclusiv inima lui Negruț sau Iluțan sau Ardelean.

Astfel veți avea mulțumirea URIAȘĂ că slujiți Împărăția lui Dumnezeu, nu instituții religioase corupte.

Persoane din mai multe zone ale țării au intrat în posesia unor documente în legătură cu Cazul Nelu Ardelean.

Deși am peste 10 documente încă de anul trecut, nu am deschis niciunul, mi-a fost de ajuns să aflu detalii numeroase și să văd spiritul creștinesc în care mi-au fost furnizate.

Omul ar trebui să își dea demisia cît mai repede (de preferat ÎNAINTEA întîlnirii cu tinerii la Biserica Providența), dar nu cred că Dumnezeu ne binecuvîntează chiar așa. Nu zic românii: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă.”?…

Pe plan internațional, în 2017 și 2018, românii, ca națiune, au putut ține capul sus datorită Simonei Halep și Maratonului Civic REZIST.

Din păcate, nu există un GRUP spontan de voci evanghelice similar celui din stradă.

Anul religios se desfășoară, (și) la pocăiți, cu o rutină îngrozitoare.

A fi PERSOANĂ, nu una dintre calitățile, rolurile PERSOANEI (enoriaș, votant, pieton, pensionar, elev, student, pacient) – rămîne una dintre mizele majore ale vieții creștinului / umanoidului.

Demnitatea pe care ne-a dat-o Preasfînta Treime ne-o spurcă Emanueliștii, Iluțanii, Ardeleniștii.

Eleonor Roosevelt (despre care ar trebui să știe oricine cine a fost) ne-a lăsat o reflecție foarte importantă: Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără consimțămîntul tău. (Tot ea a zis: Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.)

Nu Emanueliştii, Iluţanii şi Ardeleniştii sînt prima cauză a corupției din mediul confesional evanghelic românesc, ci VOI, cei care le permiteți să vă facă să vă simțiți inferiori lor, VOI, cei care le permiteți manipularea și le oferiți, într-un gest păgîn, obediența voastră.

Probabil cei mai mulți sînteți și cei care nu ieșiți la proteste, stați pitiți în ghetoul confesional și vă giugiuliți, unii pe alții, cu cîntecele, rugăciunele și predicuțele. Cu așa zise conferințe și agape.

Cînd aveți de gînd să luați în serios ce scria Isaia din partea lui Dumnezeu?

– Urăsc agapele voastre, conferințele voastre, Crăciunurile voastre!

– Iată SĂRBĂTOAREA plăcută Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile obedienței, nu mai manipula, nu-i mai lăsa pe alții să (te) manipuleze.

Împarte-ți pîinea cu cel flămînd și dă-i o carte celui care are nevoie de o carte. (România are FOARTE MULȚI analfabeți funcționali – știu să citească, dar nu pricep ce citesc. Nu-i așa că e la fel și prin biserici? Nu puțin citesc Biblia, dar nici de-a dracului nu pricep ce trebuie să facă.) Oamenii mari discută IDEI.

Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; nu pune camere de supraveghere la casa ta, nu înălța ziduri înalte în jurul ghetoului tău, în jurul hambarelor tale pe care le tot mărești.

Dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta, oferită de Treimea Preasfîntă, îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!

Domnul te va călauzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

Aţi auzit, bă, pocăiților? Dumnezeu nu vrea să îl invitați doar duminica (dimineață) în mijlocul vostru.

Dumnezeu vrea să vă călăuzează NEÎNCETAT. Și asta e o treabă a naibii de grea, că trebuie să renunțați la MANIPULAre și la obediență.

Trebuie să-i confruntați pe Emanueliști, Iluțani și Ardeleniști.

Trebuie, pur și simplu, să acceptați faptul că Dumnezeu nu ne permite un statut mai jos decît de EROI AI CREDINȚEI.

Nu mai mințiți, nu mai bîrfiți, nu mai acordați atenției nimicurilor și lucrurilor mediocre, nu asta vrea Dumnezeu.

Nu vă mai instalați în perimetrul de confort. Oricum o să vă tulbure, consistent, tocmai Dumnezeu. Poate că, în cele din urmă, veți fi martori / martiri. Dar nu veți avea răsplată mare în CER.

Bă, pocăiților, mai țineți minte că există CER?

Că TREBUIE să ne gîndim la lucrurile de sus, care nu se văd și care nu sînt trecătoare, precum cele care se văd.

Prin CREDINȚĂ vedem lucrurile care nu se văd!

De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliță copii
cu colindul.

Și din zori pînă-n apus,
pe-o steluță cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hîrtie.

*

Dar tu, frate credincios,
porți tu Pruncul ce trăiește?
Duci în tine un Cristos
care crește?

Nu-i vreun gînd ce te-a-nșelat,
un simbol sau o icoană?
Simți că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?…

După bezna cea de ani,
și-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?

Simți că Cel ce l-ai primit
de lumină-ți umple gândul?
Și vin magi din răsărit
căutâîndu-L?

Altfel, Pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nșeală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.

Și din zori pînă-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porți și tu tot un Isus…
de hîrtie.

(Costache Ioanid)

 

PROTESTEZ împotriva Isușilor de hîrtie.

PROTESTEZ împotriva corupției din instituțiile confesionale.

PROTESTEZ împotriva Minciunii și a Bîrfei, împotriva MANIPULĂRII și a Obedienței.

 

Alin Cristea, 51 de ani, Oradea

Creștin postprotestant, evanghelic moderat – baptist postconservator

Blogger, catrenist, golan 2017

Nepotul lui Gligor Cristea, unul dintre pionierii credinţei baptiste în România

Editorul blogului România Evanghelică (49.000 de postări), al blogului RoEvanghelica (27.000 de postări) și al altor 100 de bloguri

Editorul revistei Oradea Evanghelică (3 numere)

Editorul revistei DUMBRAVA (un număr)

Editorul revistei electronice File de istorie baptistă (2 numere)

Mogulul blogosferei evanghelice

Licențiat în teologie baptistă (Institutul Biblic Emanuel Oradea, 1999, cursuri la zi)

Licențiat în topografie minieră (Institutul de Mine Petroșani, 1993, cursuri la zi)

Președintele Asociației Thymos – 10 ediții ale Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice

“Evanghelicul român cu cea mai mare vizibilitate pe Internet” (Răsvan Cristian Stoica, 2011)

„Patriarhul blogurilor evanghelice” (Corneliu Constantineanu, 2014)

„A guru of media” (Sebastian Văduva, 2015)

„Arhivarul evanghelicilor romani” (Cătălin Dupu, 2015)

„Cel mai bun jurnalist creştin al momentului în România (Mihai Chiriguţ, 2006)

“Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual” (Daniel Bulzan, 2007)

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion (Mihai Ciucă, 2007)

„Prin intermediul internetului a trimis mii de mesaje informative creştinătăţii române din întreaga lume (Caius Obeada, 2007)

„Alin Cristea are un stil aparte de a spune lucrurile, șocant pentru mintea noastră de evanghelici, neevlavios de multe ori, dar este unul dintre puținii oameni care au imaginea de ansamblu asupra mediului evanghelic online…” (Laurențiu Balcan, 2014)

„Alin Cristea a stârnit (mereu) mai mult interes decât toți politicienii care au trecut (sau nu) prin UEO [Universitatea Emanuel Oradea]” (Marius Teodoru, 22 octombrie 2014)

„Alin imi plac la nebunie mesajele tale teologice ce proving din enciclopedia experientei tale, imi plac ca nu sunt biased, nu ai nici o influenta, you go sola Scriptura! Mi-ar place sa citesc o carte teologica marca Alin Cristea, teologie pura.” (Felix Macovei, 21 august 2017)

„Alinierea gandirii cu exprimarea verbala/in scris. Nu am intalnit pe nimeni care sa fie atat de deschis sa descrie ce gandeste (poate pentru ca ei considera ca e nepotrivit sau nu e relevant)…dar asta inseamna sinceritate si in parte, umblare in lumina. Noi…restul..ne fortam la o piosenie de suprafata (I’m still fighting with it)” (Darius Ile, 6 iulie 2017)

„Cred ca, prin ce faci tu, reusesti sa aduci un echilibru, intr-o zona extrem de dezechilibrata.

Din ce observ eu, mare parte din evanghelici se arunca in exprimari, pompoase, nerealiste, uneori false ( fie pe fond de necercetare sau lipsa de cultura fie pentru a manipula) si altfel de lucruri de acest gen. Ori tu ai darul de a aduce cu picioarele pe pamant astfel de manifestari…” (Corneliu Paraschiv, 21 decembrie 2017)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

http://asociatiathymos.wordpress.com/referinte

Alin Cristea – un protestatar orădean împotriva corupției din guvern, dar și împotriva corupției din instituțiile religioase

Din seria SCRISORI DESCHISE

Scrisoare deschisă către conducerea Uniunii Penticostale din România (03.09.2018)
https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/11/scrisoare-deschisa-catre-bisericile-care-sarbatoresc-azi-11-martie-ziua-mamei/ (11.03.2018)
PROTESTEZ față de comoditatea spirituală și indiferența civică a baptiștilor și penticostalilor români (22.12.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii români (20.12.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (08.12.2017)
Reformațiunea administrativă și antireformismul spiritual – Scrisoare deschisă către Marius Birgean și Emil Bartoș (11.11.2017)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (01.06.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România – 30 mai 2017
Ionescu la Capitală – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Betel din București (30.05.2017)
Ionescu în deplasare – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara (27.05.2017)
Despre Cristian Ionescu – Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (24.05.2017)
Egoismul penticostalilor – Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (23.05.2017)
Scrisoare deschisă către Ben-Oni Ardelean și ceilalți parlamentari evanghelici prezenți duminică, 26 februarie 2017, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime” din Bistriţa (27.02.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (11.02.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (07.07.2016)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara – 25 aprilie 2016
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (04.02.2016)
Scrisoare deschisă către Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (29.04.2015)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Golgota din Arad (17.02.2015)
Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (13.11.2014)
Scrisoare deschisă către Federaţia Baptistă Europeană (24.09.2013)
Scrisoare deschisă către pastorul Petrică Vidu (17.03.2012)

Din seria PROTESTEZ au apărut peste 50 de postări:

1. PROTESTEZ (26.03.2017)
2. Minciuna pastorului Ștefan Iluțan (27.03.2017)
3. PROTESTEZ – Replică lui Ştefan Iluţan (27.03.2017)
4. PROTESTEZ – 1 aprilie 2017 (01.04.2017)
5. PROTESTEZ – Stop mersului la biserică (02.04.2017)
6. PROTESTEZ – 6. Discernămîntul (03.04.2017)
7. PROTESTEZ – 7. Comitetul (03.04.2017)
8. PROTESTEZ – 8. Avanpremieră (04.04.2017)
9. PROTESTEZ – 9. A fost ora 19.00 (04.04.2017)
10. PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă (05.04.2017)
11. PROTESTEZ – 11. Puterea cuvintelor sau puterea IDEILOR? (08.04.2017)
12. PROTESTEZ – 12. Adevărul. Introducere (09.04.2017)
13. PROTESTEZ – 13. Adevărul. Alin Cristea (10.04.2017)
14. PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu (11.04.2017)
15. PROTESTEZ – 15. Adevărul. Post-adevăr (12.04.2017)
16. PROTESTEZ – 16. Adevărul. Adevărul nu poate fi compromis (13.04.2017)
17. PROTESTEZ – 17. Joia Mare (14.04.2017)
18. PROTESTEZ – 18. Vinerea Mare. Ghetoizarea (14.04.2017)
19. PROTESTEZ – 19. Sîmbăta Mare. Glorioasa Tăcere (15.04.2017)
20. PROTESTEZ – 20. Învierea. Îngerii (16.04.2017)
21. PROTESTEZ – 21. Ziua Mondială a Libertății Presei (04.05.2017)
22. PROTESTEZ – 22. Cultura protestului (06.05.2017)
23. PROTESTEZ – 23. Vocile critice la adresa emanuelismului negruţian (19.05.2017)
24. PROTESTEZ – 24. La Clubul Baptist Providenţa nu e voie în pantaloni scurţi (25.06.2017)
25. PROTESTEZ – 25. Scurte, despre papagali (26.06.2017)
26. PROTESTEZ – 26. Betoane și orhidee (29.06.2017)
27. PROTESTEZ – 27. Betoane și orhidee (2). Și despre deprimanta întîlnire de joia (30.06.2017)
28. PROTESTEZ – 28. Betoane și orhidee (3). Și gardieni (02.07.2017)
29. PROTESTEZ – 29. Betoane și orhidee (4). Și gardieni. Dar onoare? (03.07.2017)
30. PROTESTEZ – 30. Scurte, despre papagali (2) (04.07.2017)
31. PROTESTEZ – 31. Prohibiția Providenței (07.07.2017)
32. PROTESTEZ – 32. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR (04.09.2017)
33. PROTESTEZ – 33. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR. Completări (04.09.2017)
34. PROTESTEZ – 34. Guvernarea eclesială (1). Principii (07.09.2017)
35. PROTESTEZ – 35. Iar n-am fost lăsat să intru în Biserica Baptistă Providența din Oradea (21.10.2017)
36. PROTESTEZ – 36. Adevărul înainte de toate (27.10.2017)
37. PROTESTEZ – 37. Despre o sesizare și despre imaturitate spirituală (09.11.2017)
38. PROTESTEZ – 38. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea (17.11.2017)
39. PROTESTEZ – 39. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (1) (18.11.2017)
40. PROTESTEZ – 40. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (2) (18.11.2017)
41. PROTESTEZ – 41. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (3) (19.11.2017)
42. PROTESTEZ – 42. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (4) (23.11.2017)
43. PROTESTEZ – 43. Gîndirea logică și gîndirea teologică (24.11.2017)
44. PROTESTEZ – 44. Gîndirea logică și gîndirea teologică (2) (25.11.2017)
45. PROTESTEZ – 45. Emanuelizarea Bisericii Providența (25.11.2017)
46. PROTESTEZ – 46. A venit iarna… și la Poarta Pantofiștilor (03.12.2017)
47. PROTESTEZ – 47. Din nou, iarna, la Poarta Pantofiştilor (10.12.2017)
48. PROTESTEZ – 48. Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică (11.12.2017)
49. PROTESTEZ – 49. How Should We Then Celebrate? (18.12.2017)
50. PROTESTEZ – 50. Biserica Providența, nu ți-e rușine? (23.12.2017)
51. PROTESTEZ – 51. Post-adevărul. Cum NU a fost bătut Alin Cristea în curtea Bisericii Providenţa (25.03.2018)
52. PROTESTEZ – 52. Număr aniversar. Retrospectivă (03.04.2018)
53. PROTESTEZ – 53. Număr aniversar (2). Joia Mare. Contra perspectivismului
54. PROTESTEZ – 54. În duh și în adevăr (08.04.2018)
55. PROTESTEZ – 55. Emanuelizarea Bisericii Providența (2) (05.10.2018)
56. PROTESTEZ – 56. Biserica Providenţa a devenit platformă publică de unde se exprimă marii corupţi ai baptismului românesc (15.12.2018)

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la PROTESTEZ – 56. Biserica Providenţa a devenit platformă publică de unde se exprimă marii corupţi ai baptismului românesc

  1. Mariana Filimon zice:

    Felicitari pentru curajul cu care ati scris articolul si mai ales ca ati mentionat Biserica Golgota Bistrita, care trebuie ajutata sa iasa public cu tot ce au la indemana pentru a demasca coruptia , manipularea , minciuna , frauda celor din conducerea Cultului Baptist.

    Apreciază

  2. Simona zice:

    ‘A standard that you walked past is a standard you accepted.’
    Adevarul celor spuse este cutremurator…stiam despre Bistrita caci mesajul ei a inconjurat Planeta…nu am crezut ca voi trai sa vad aceasta pierdere de gust…sarea care trebuia sa previna stricaciunea si-a pierdut puterea de a sara. Un standard coborat atat de jos face ca biserica pentru care a murit Hristos sa-si piarda marturia in fata lumii. Biserici ca cea din Bistrita au dovedit ca stau pentru adevar.
    „Sunt un firicel de floare langa crucea cu piroane…
    Floarea-i mica, dealu-i mare…ce parfum sa dea o floare…
    Dar ca mine Domnul are MILIOANE!!!!”
    Trezirea trebuie sa se faca pana nu este prea tarziu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s