“În lucrarea sa Etica nicomahică, Aristotel vine cu următorul raţionament pe care îl şi argumentează: “Orice demnitate şi orice ştiinţă, orice activitate şi orice alegere par să tindă spre (facerea) binelui.” Întreaga natură este impregnată de această finalitate, şi filosoful încearcă să înţeleagă procesul ei. Omul nu este o excepţie de la această regulă. Scopul acţiunilor omului este “binele”. Aristotel încearcă să stabilească, în etica sa, o viziune coerentă asupra unei vieți bune. Când omul va înțelege binele suprem, va găsi fericirea (eudaimonia). Studiul moralității, cu precădere studiul moravurilor sau al virtuților, este plasat în cadrul mai larg al cunoașterii binelui. Din punct de vedere metodic Aristotel face mai mult decât să descrie viața așa cum este ea; el se străduiește să arate…
Vezi articolul original 204 cuvinte mai mult
RoEvanghelica 