„Speranța creștină presupune mai întâi o orientare spre consistența și seriozitatea unei vieți de calitate în lume. Este vorba despre un tip de mobilizare de a trăi onorabil, de a scoate cât mai mult de la viață, de a căuta înțelepciunea și virtutea, într-un cuvânt, de a trăi la nivelul demnității de ființă rațională, superioare oricărei alte ființe din lume. În plus, pentru un creștin, speranța nu se rezumă la modelul de viață propus de filozofie, politică sau literatură, care frecvent rămâne un ideal. Scriptura ne spune că nădejdea creștină nu este o iluzie, nu este înșelătoare, pentru că omul trăiește deja în lume dragostea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt care a fost dat celor credincioși (Rom. 5:5). Dinamica speranței constă în faptul că ea susține dedicarea creștinului pentru o viață de calitate în lume, însă, la rândul ei, speranța cu privire la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu se dezvoltă mereu pe baza a ceea ce experimentează cel credincios în contextul iconomiei divine, cea care transformă omul și îl face tot mai asemenea cu Cristos. Chiar dacă procesul restaurării omului este unul dificil, cu suferințe și multe provocări, rezultatele concrete ale lucrării Duhului Sfânt în lume reprezintă baza solidă pe care se clădește și se dezvoltă speranța creștină. Există o tradiție a experienței creștine în lume, una la vedere, cu bune și rele, realizări și eșecuri. Oricine poate contesta un text sau o dogmă creștină, însă această istorie a faptelor extraordinare realizate de om în parteneriat cu Dumnezeu nu poate fi negată.”
http://danutj.wordpress.com/2018/12/02/x-crezul-crestin-escatologia
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază