„Coborârea lui Dumnezeu la om presupune decizia liberă a Logosului de a-şi asuma să trăiască la nivelul ființei create. Kenoza desemnează tocmai acest act personal al Fiului lui Dumnezeu de renunţare, de golire de sine, de refuz de a trăi în limitele întrupării potrivit trăsăturilor proprii fiinţei divine şi acceptarea sau asumarea unei existenţe trăite la nivelul fiinţei create cu toate implicațiile ei. Asta nu înseamnă că Fiul a încetat să mai fie Dumnezeu, că persoana sa a suferit o alterare sau o transformare prin întrupare sau prin acest act de renunţare. Dimpotrivă, el şi-a exersat calitatea de persoană prin excelenţă tocmai în actul de auto-limitare pentru a se arăta şi a trăi în mod real și obiectiv ca om, ca unul dintre noi. Credința creștină a fost mereu încercată de ispita de a considera că Logosul divin doar a însoțit omul Isus de-a lungul vieții sale pe pământ și că nu avem de a face cu o experiență autentică a lui Dumnezeu ca om. De asemenea, potrivit altor concepții, venirea lui Dumnezeu în umanitate ar presupune că Isus Cristos a avut parte de o experiență a unui om superior, care nu a avut de suferit și a fost deasupra limitelor condiției umane. Nu în ultimul rând, unii apreciază că Isus a trăit mereu sub impulsurile naturii sale divine care au dominat natura sa umană. Depășind asemenea aprecieri, credința creștină subliniază apăsat că Isus nu mimează o viaţă de om perfect, că ar fi fost un om lipsit de posibilitatea de a păcătui, de a răspunde lui Dumnezeu prin refuz etc. El nu trece prin lume ca un zeu care nu este atins de condiţia umană cu toate limitările ei. Dimpotrivă, prin kenoza sa, Logosul acceptă să fie egalul omului în toate, își asumă natura umană în totalitatea ei, așa cum este la momentul întrupării (adică supusă păcatului, bolnavă) și trăiește ca egal al fiecăruia dintre noi.”
Statistici blog
- 1.179.827
-
Articole recente
- 4 martie în istoria românilor
- Cum fut pocăiţii limba română (75) – Caius Obeadă
- Discuţie pe Messenger (04.03.2009)
- Bă, pocăiților, scrieți corect românește (2.200) – Creștin Total
- Cu 2 bloguri în Top 500 ZeList (04.03.2021)
- Armina Sîrbu: Cele 4 niveluri ale cititului
- Caius Chiorean: Paşaportul de vaccinare promite o revenire mai rapidă la normalitate. Cât este de etică o astfel de cale de ieşire din criză?
- The Blogging Church
- Top Posts – 4 martie 2021
- REZIST – 4 martie 2017
- Din istoria blogosferei evanghelice – 4 martie (2021)
- Dilema veche – Nr. 882
- Alin Cristea: Reflecții și reflexii (288)
- Sever Voinescu: Publicul
- 4 bloguri din Rețeaua România Evanghelică în Top 1.000 ZeList (04.03.2021)
- Vizualizări pe blogurile lui Alin Cristea – 3 martie 2021
- Vladimir Tismăneanu: Ca om politic, Ion Iliescu a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral
- România Evanghelică – Top Articole (03.03.2021)
- Bă, pocăiților, scrieți corect românește (2.199) – Toni Berbece
- REZIST – 3 martie 2017
- Twitter evanghelic (100)
- Timothy Keller – 3 martie 2021
- Valentin Naumescu: În momentul de faţă, opoziţia din România este de-a dreptul hidoasă
- Petre M. Iancu: România nu e o democrație funcțională. Și nici n-are șanse de a deveni, dacă nu poate depolitiza și pedepsi derapajele instituțiilor ei de forță.
- Coronavirus – 3 martie 2021
- Alexandru Gabor: De la partidul de cadre la partidul-digital
- Top Posts – 3 martie 2021
- Întrebări întrebăcioase (1)
- Gunoiul cotidian (03.03.2021) în noua etapă a bolojan-ismului
- APEL foarte urgent și foarte important – 2 martie 2021
Comentarii recente
Arhive
Cele mai bune articole și pagini
- Evanghelicii și ecumenismul (1) - Patul lui Procust al lui Andrei Croitoru
- Valentin Naumescu: În momentul de faţă, opoziţia din România este de-a dreptul hidoasă
- O analiză critică a interviului cu Radu Moraru la CREDO TV - Convenția Bisericilor Penticostale Române 2017
- Top Posts - 4 martie 2021
- The Blogging Church
- Dilema veche – Nr. 882
- Alexandru Nădăban: Teologhie și credologhie
- PROTESTEZ faţă de invitarea penticostaloidului Toni Berbece la Biserica BAPTISTĂ Emanuel din Viena
- Perspective eronate despre sfințire
- Cazul Ionel Tuțac (2) - Mișcarea mahărilor confesionali
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază