Baptiștii și penticostalii români au ajuns în cel mai prost moment din istoria postdecembristă (2)

Pe lîngă Cazul Bodnariu – care a determinat o conexiune nesperată între ghetoului pocăiesc și societatea românească – putem reține trei momente importante, în perioada postdecembristă, pentru relaționarea evanghelicilor cu societatea românească, 3 cărți apărute la Editura Polirom:

2013 – Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante: documente (931 pagini)
2016 – Romanul Sărbătoarea Corturilor; pentru prima oară în cultura română, un roman (475 pagini) de o asemenea amploare are ca fundal pocăiții români
2018 – Omul evanghelic. O explorare a comunităţilor protestante româneşti (800 pagini)

Din nefericire, pocăiții nu citesc nici măcar cărțile care se referă la ei, după cum zicea Vasile Ernu.

Spiritul pocăiesc, în care se regăsește multă bîrfă, ignoranță și aroganță, consumă energiile din ghetoul evanghelic și penticostal.

Liderii pocăiților, nicidecum slujitori devotați sau loiali adevărului, profită de starea gravă în care se află masele de enoriași și manipulează, amestecînd cuvinte și acțiuni creștine cu interese individuale și de grup.

Referendumul a demascat apetitul propagandistic al mahărilor confesionali, în contradicție cu fundamentala învățătură creștină despre PERSOANĂ.

Dumnezeu este unul singur, dar nu o singură PERSOANĂ. Iar noi sîntem făcuți după chipul Său.

Nu sîntem clienți, pacienți, pietoni, locatari, enoriași, elevi, pensionari, sîntem PERSOANE.

Referendumul a dezvăluit această gravă mentalitate a mahărilor pocăiților.

Referendumul a dezvăluit, alături de festivismul sentimentaloid, și lipsa căinţei.

În loc să mediteze la ce s-a întîmplat, liderii evanghelicilor și penticostalilor români s-au dedat la fagurele megalomaniei, bine îmbibat cu pelin resentimentar.

În loc să se căiască de propaganda dezgustătoare, mai marii pocăiților ar vrea să mai încerce o dată.

Nu-l prea consider pe Cristian Ionescu în stare să mediteze, dar se pare că i-a făcut bine dușul rece: „Speranțele mele ar fi mult mai mici și chiar nu văd cum prezența ar fi cu mult mai mare a doua oară. Ba poate chiar sub nivelul primului referendum…”

Baptiştii şi penticostalii români sînt în cel mai evident moment de criză din istoria postdecembristă.

Cazul Bodnariu a constituit un prilej de mobilizare, apoi a fost mobilizarea pentru referendum.

Dar, precum spune Ionescu, „Nu poți trăi la nesfârșit în regim de mobilizare. Revoluțiile, protestele, mișcările, până și războaiele, toate au un început și un sfârșit. Unele reușesc, altele nu. Dar toate se termină și oamenii se întorc la normal (sau ce mai rămâne de el, săracul).”

Dogmele creştine trebuie recuperate urgent şi cu hotărîre.

Antiintelectualismului nonteologic din ghetoul pocăiesc sentimentaloid trebuie să i se opună dogmatică creştină de bază.

Clișeul prostesc „post și rugăciune” trebuie demascat prin proclamarea FUNDAMENTELE Bisericii: învățătura apostolilor, legătura frățească, frîngerea pîinii, rugăciuni (liturgice?) (Fapte 2:42).

Muzicii (superficiale) ar trebui să i se taie maioneza. Măcar vreo 13 ani!

„Martyn Lloyd-Jones a vorbit din Epistola către Romani în serile de vineri la Westminster Chapel timp de treisprezece ani, între 1955 și 1968, fără să aibă nevoie de nicio notă muzicală ca să comunice ‘profunzimea conceptelor’!” (John Blanchard, Dan Lucarini)

Activismul și prozelitismul confesional ar trebui înlocuit, urgent, cu o atitudine creștină care nu cheamă oameni la biserică (la evenimente), ci îi face pe creștini să se DUCĂ în societate să poarte Vestea Bună. Ei înșiși sînt… evenimente, oriunde, oricînd, sub ochii îngerilor.

“Dumnezeu nu a conceput evanghelizarea publică să fie un înlocuitor pentru evanghelizarea personală. Nici ca zidirea comună a bisericii să fie înlocuită de serviciile de închinare concepute în primul rând pentru mântuirea sufletelor pierdute. În general vorbind, evanghelizarea trebuie să aibă loc mai degrabă ‘acolo afară’, decât ‘aici înăuntru’, mai degrabă de lunea până sâmbăta, decât doar duminica și trebuie făcută de toți, nu numai de pastor.”

(Fariseii vechi și noi – Tom Hovestol, Editura Colegiului Biblic Est European, Oradea, 2008, 256 pag.)

Organismul eclesial nu se dezvoltă prin evenimente, ci prin CREȘTERE spirituală, care se dobîndește prin FUNDAMENTELE Bisericii.

A fi loial adevărului ar trebui să fie prima grijă a creștinilor. Adevărul determină un perimetru moral.

DE-AIA și-a pierdut capul Ioan Botezătorul, neinteresat de formele de evlavie (botezul în Iordan) ale evreilor.

Cum nici Isus nu a fost impresionat de formele de evlavie ale fariseilor.

Nonconformist, ciudatul fiu al lui Iosif din Nazaret, devenit un fel de învățător popular, a îndrăznit să stea la masă cu vameșii și păcătoșii.

Tradiționalismele fariseice, atunci și acum, împiedică TRADIȚIA sănătoasă să ducă la REFORMAȚIUNE.

Am fost creați ființe conceptuale și doxologice. Excogitațiile fac parte din chipul lui Dumnezeu în umanoizi. Ne închinăm, cum a spus revoluționarul Isus, ÎN DUH ȘI ÎN ADEVĂR.

Oricum se închină baptiștii și penticostalii români în secolul XXI, dar nu în duh și adevăr.

Acest moment de criză va fi depășit cu greu.

Tehnica persuasivă a predicării, volutele artistice ale starurilor muzicale, zîmbetul fals și hainele gogomane de duminică, creierul tot mai mic – toate acestea sînt numeroase piedici pentru închinarea în duh și adevăr.

Mai mult, Doamne ferește să fii prins că păcătuiești (asta înseamnă nu de puține ori că vorbești împotriva unșilor domnilor enoriași), că ești extirpat din organismul eclesial de către cei care tot timpul sînt cu dragostea pe buze, precum necredincioșii spurcați sînt tot timpul cu pula în gură.

Să fii futut de biserică e mai groaznic decît să te fută niște rude nemernice sau niște șefi capsomani.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Baptiștii și penticostalii români au ajuns în cel mai prost moment din istoria postdecembristă (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s