Wikipedia: 25 octombrie

1917: La Petrograd, bolșevicii au declanșat o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie.

1936: Adolf Hitler și Benito Mussolini au creat Axa Roma–Berlin.

1944: În al doilea război mondial, armata română intră în orașul Carei (Bătălia de la Carei), preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940.

S-au născut

1825: Johann Strauss, compozitor austriac – fiul (d. 1899)
1838: Georges Bizet, compozitor francez (d. 1875)
1881: Pablo Picasso, pictor, sculptor, gravor și ceramist spaniol (d. 1973)
1921: Regele Mihai I al României (d. 2017)

Mihai I (1921-2017) a domnit ca Rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Au murit

1941: Robert Delaunay, pictor francez (n. 1885)
2011: Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor român (n. 1923)

Vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/25_octombrie

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s