Atenție la dezinformările din COMUNICATUL Consiliului Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România

În data de 11 octombrie 2018 a fost afișat, pe site-ul instituției, COMUNICATUL Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România cu privire la referendum:

http://www.cultulpenticostal.ro

Comunicatul conține următoarele dezinformări:

1. Cică: „Mobilizarea a fost impresionantă și lăudabilă. Am apreciat, totodată, modul pașnic și demn în care a fost purtată această dezbatere de către credincioșii noștri.”

Numeroasele reacţii agresive, propagandistice și bădărane de pe Facebook ale unor penticostali contrazic afirmația din comunicat. (Exprimarea publică a unor opinii divergente a dus la ruperea unor relații.)

Orice propagandă – politică, religioasă, culturală – nu este creștinească.

Sîntem PERSOANE (după chipul PERSOANELOR divine), nu enoriași, votanți, clienți, pacienți, pietoni, locatari, elevi, studenți, pensionari etc.

PROPAGANDA proreferendum care a transformat, în mod nedemn, pastori penticostali în agenți de propagandă, este de condamnat, nu de lăudat.

2. Cică: „Ne bucurăm că în credincioșii penticostali s-au consolidat și mai mult spiritul civic și preocuparea pentru binele cetății.”

Nicidecum!

Dimpotrivă, comportamentul penticostalilor români a indicat că fac parte dintr-un ghetou confesional, cu nu puțini agenți de propagandă.

COMUNICATUL este un exemplu de lipsă de comunicare cu societatea românească.

Maratonul Civic REZIST este cel care a consolidat spiritul civic, nu vreo confesiune din România.

Iar dintre partide, doar USR a dovedit că luptă împotriva corupției.

3. Cică: „Nepăsarea și ignoranța multora au limitat ecoul referendumului în rândurile populației.”

Dimpotrivă, boicotul referendumului a indicat, cum MULŢI afirmă, că românii nu s-au lăsat duşi de nas de PROPAGANDĂ.

Iată cîteva exemple de figuri publice care nu au participat la referendum:

Dănuț Mănăstireanu, anglican (fost baptist), doctor în teologie

Alin Cristea, absolvent de teologie baptistă

Cristi Klapan, absolvent de teologie ortodoxă

Petrică Bistran, preot anglican

Iulian Bulai, catolic: Referendumul va trece. Eu voi rămâne la fel de catolic. Calitatea familiei din România nu se va îmbunătăţi. […] Biserica va pierde și mai multă credibilitate. Politicienii vor profita de asta și vor deconta factura la alegerile următoare. Familia va avea de suferit. (2017)

Orlando Balaş (fost consilier al primarului Ilie Bolojan):

La acest referendum al dezbinării nu voi vota. Părinții și dascălii mei nu m-au învățat să urăsc, ci să iubesc. Nu să prigonesc, ci să protejez.

„Cînd naziștii au venit să-i ia pe comuniști,
n-am scos o vorbă.
Nu eram comunist.

Cînd i-au arestat pe social-democrați,
am tăcut.
Nu eram social-democrat.

Cînd au venit să-i ia pe sindicaliști,
nu am protestat.
Nu eram sindicalist.

Cînd au venit să-i ia pe evrei,
nu m-am revoltat.
Nu eram evreu.

Când au venit să mă ia pe mine,
nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

Martin Niemöller, pastor luteran, închis între 1938-1945 într-un lagăr nazist.

Vlad Mixich: Nu mă duc la referendum. Pe lângă alte motive, și pentru că sunt sătul de fanaticii de ambele părți. Și am impresia că suntem mai mulți așa sătui.

Biserica Evanghelică CA: Motive importante, negative vorbesc împotriva participării la referendum. […] Sub semnul libertăţii evanghelice şi în anul libertăţii evanghelice în B.E.C.A.R., fiecare este liber după buna credinţă şi conştiinţă să participe sau nu la referendum.

Andrei Pleșu (imaginea sa a fost folosită, dezgustător şi mincinos, de către propagandiștii proreferendum):

4. Cică: „Referendumul va rămâne în istorie ca o declarație fermă a 3.531.732 de români.”

Nu e nimic ferm, decît propaganda idioată şi agresivă a militanţilor proreferendum.

Referendumul nu rămîne în istorie după cum vor o mînă de penticostali, care scriu din condei ce vor ei.

Referendumul rămîne în istorie după cum îl reţine memoria colectivă şi comentatorii publici COMPETENŢI. (Penticostalii români nu sînt competenți nici măcar în ceea ce privește teologia lor, darămite în ceea ce privește spațiul public.)

Evenimentul a primit deja un nume (în Anul Centenarului Unirii): Referendumul dezbinării.

Așa rămîne în istorie referendumul, nu după cum se exprimă, în mod mincinos, COMUNICATUL penticostalilor din România.

În ultimele săptămîni înainte de referendum am alcătuit un document cu 150 de intrări:

REFERENDUM – Cronologie şi articole / linkuri

De asemenea, după referendum am început un alt document:

DUPĂ referendum – Cronologie şi articole / linkuri

Există numeroase opinii publice COMPETENTE care contrazic afirmațiile exagerate din COMUNICATUL penticostalilor din România.

5. Cică: „Românii, în marea lor majoritate, nu au putut fi informați corect și în timp util despre acest demers.”

Serios?…

Cîți ani a avut la dispoziție Coaliția pentru Familie?

Bisericile penticostale (și baptiste) au dus o campania susținută de PROPAGANDĂ.

Ceea ce spun, de fapt, cei care au întocmit COMUNICATUL este: Românii, în marea lor majoritate, nu au putut fi convinși de PROPAGANDA proreferendum despre acest demers.

Slavă Domnului!

Instrumentul terestru de lucru al lui Dumnezeu este CONȘTIINȚA, nu PROPAGANDA.

Baptistul Marius Cruceru și penticostalul Florin Ile au atras atenția că fiecare trebuie să voteze conform CONȘTIINȚEI.

Rezultatul referendumului ar trebui să-i facă pe liderii religioși să fie mai atenți cum se adresează CONȘTIINȚEI persoanelor.

6. Cică: „Biserica Penticostală își va continua…” / „Biserica Penticostală va apăra…”

Nu există… Biserica Penticostală.

Există: Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.

„Începând cu 1997 şi-a modificat puţin numele, numindu-se Uniunea Penticostală.” (din Scurt istoric, pe site-ul instituției)

7. Declarațiile emfatice din finalul COMUNICATULUI sînt jenante și cam mincinoase.

Cică: „Suntem gata să demonstrăm practic că trăirea după principiile Sfintei Scripturi este în continuare cea mai solidă temelie pentru o societate sănătoasă.”

Răscumpărarea memoriei: Cultul penticostal în perioada comunistă, cartea pastorului penticostal Vasilică Croitor, are peste 400 de pagini, cu numeroase mărturii ale compromisurilor penticostalilor în vremea comuniștilor.

Există vreun motiv pentru care ar trebui penticostalii postdecembriști să fie considerați mai buni?

Dimpotrivă!

Însuși COMUNICATUL în discuție indică degradarea morală a (liderilor) penticostalilor români.

Acum o lună am semnalat faptul că nu penticostalii din România sînt organizați nu doar în 6 comunități regionale – cum apare pe site-ul Secretariatului de stat pentru culte – ci în 10 comunități regionale:

Scrisoare deschisă către conducerea Uniunii Penticostale din România (3 septembrie 2018)

Dacă liderii confesionali ai penticostalilor din România nu sînt în stare nici măcar să facă demersurile necesare pentru existența în spațiul public a unor informații CORECTE despre instituția pe care o reprezintă la nivel național, atunci ce să ne mai mirăm de un astfel de COMUNICAT gogoman?

 

Alin Cristea, 51 de ani, Oradea

Creștin postprotestant (evanghelic moderat, baptist)

Blogger, catrenist, relaționist

Nepotul lui Gligor Cristea, unul dintre pionierii credinţei baptiste în România

Editorul blogului România Evanghelică (49.000 de postări), al blogului RoEvanghelica (24.000 de postări) și al altor 100 de bloguri

Editorul revistei Oradea Evanghelică (3 numere)

Editorul revistei DUMBRAVA (un număr)

Editorul revistei electronice File de istorie baptistă (un număr)

Mogulul blogosferei evanghelice

Licențiat în teologie baptistă (Institutul Biblic Emanuel Oradea, 1999, cursuri la zi)

Licențiat în topografie minieră (Institutul de Mine Petroșani, 1993, cursuri la zi)

Președintele Asociației Thymos – 10 ediții ale Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice

“Evanghelicul român cu cea mai mare vizibilitate pe Internet” (Răsvan Cristian Stoica, 2011)

„Patriarhul blogurilor evanghelice” (Corneliu Constantineanu, 2014)

„A guru of media” (Sebastian Văduva, 2015)

„Arhivarul evanghelicilor romani” (Cătălin Dupu, 2015)

„Cel mai bun jurnalist creştin al momentului în România (Mihai Chiriguţ, 2006)

“Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual” (Daniel Bulzan, 2007)

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion (Mihai Ciucă, 2007)

„Prin intermediul internetului a trimis mii de mesaje informative creştinătăţii române din întreaga lume (Caius Obeada, 2007)

„Alin Cristea are un stil aparte de a spune lucrurile, șocant pentru mintea noastră de evanghelici, neevlavios de multe ori, dar este unul dintre puținii oameni care au imaginea de ansamblu asupra mediului evanghelic online…” (Laurențiu Balcan, 2014)

„Alin Cristea a stârnit (mereu) mai mult interes decât toți politicienii care au trecut (sau nu) prin UEO [Universitatea Emanuel Oradea]” (Marius Teodoru, 22 octombrie 2014)

„Alin imi plac la nebunie mesajele tale teologice ce proving din enciclopedia experientei tale, imi plac ca nu sunt biased, nu ai nici o influenta, you go sola Scriptura! Mi-ar place sa citesc o carte teologica marca Alin Cristea, teologie pura.” (Felix Macovei, 21 august 2017)

„Alinierea gandirii cu exprimarea verbala/in scris. Nu am intalnit pe nimeni care sa fie atat de deschis sa descrie ce gandeste (poate pentru ca ei considera ca e nepotrivit sau nu e relevant)…dar asta inseamna sinceritate si in parte, umblare in lumina. Noi…restul..ne fortam la o piosenie de suprafata (I’m still fighting with it)” (Darius Ile, 6 iulie 2017)

„Cred ca, prin ce faci tu, reusesti sa aduci un echilibru, intr-o zona extrem de dezechilibrata.

Din ce observ eu, mare parte din evanghelici se arunca in exprimari, pompoase, nerealiste, uneori false ( fie pe fond de necercetare sau lipsa de cultura fie pentru a manipula) si altfel de lucruri de acest gen. Ori tu ai darul de a aduce cu picioarele pe pamant astfel de manifestari…” (Corneliu Paraschiv, 21 decembrie 2017)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

http://asociatiathymos.wordpress.com/referinte

Alin Cristea – un protestatar orădean împotriva corupției din guvern, dar și împotriva corupției din instituțiile religioase

Din seria SCRISORI DESCHISE

Scrisoare deschisă către conducerea Uniunii Penticostale din România (03.09.2018)
Scrisoare deschisă către bisericile care sărbătoresc azi, 11 martie, Ziua Mamei (11.03.2018)
PROTESTEZ față de comoditatea spirituală și indiferența civică a baptiștilor și penticostalilor români (22.12.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii români (20.12.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (08.12.2017)
Reformațiunea administrativă și antireformismul spiritual – Scrisoare deschisă către Marius Birgean și Emil Bartoș (11.11.2017)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (01.06.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România – 30 mai 2017
Ionescu la Capitală – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Betel din București (30.05.2017)
Ionescu în deplasare – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara (27.05.2017)
Despre Cristian Ionescu – Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (24.05.2017)
Egoismul penticostalilor – Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (23.05.2017)
Scrisoare deschisă către Ben-Oni Ardelean și ceilalți parlamentari evanghelici prezenți duminică, 26 februarie 2017, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime” din Bistriţa (27.02.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (11.02.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (07.07.2016)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara – 25 aprilie 2016
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (04.02.2016)
Scrisoare deschisă către Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (29.04.2015)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Golgota din Arad (17.02.2015)
Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (13.11.2014)
Scrisoare deschisă către Federaţia Baptistă Europeană (24.09.2013)
Scrisoare deschisă către pastorul Petrică Vidu (17.03.2012)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s