Wikipedia: 27 septembrie

1822: Savantul francez Jean-François Champollion anunță că a descifrat, cu ajutorul inscripției de pe „piatra de la Rosetta”, hieroglifele Egiptului antic.

1825: În Anglia se inaugurează prima linie de cale ferată din lume, linie ce făcea legătura între orașele Stockton și Darlington.

1896: Împăratul Franz Joseph al Austriei, împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, inaugurează la Orșova (pe atunci în Austro-Ungaria) canalul navigabil de la Porțile de Fier.

1905: Albert Einstein publică studiul „Depinde inerția unui corp de conținutul lui de energie? în revista științifică Annalen der Physik. Această lucrare cuprinde conceptul care mai târziu va fi simbolizat de celebra relație E = mc2.

1914: Moare regele Carol I al României după o domnie de 48 de ani și este succedat de Ferdinand I al României (dată stil vechi 27 septembrie/10 octombrie).

1939: Al Doilea Război Mondial: Varșovia capitulează în fața trupelor germane care au asediat orașul timp de zece zile.

1962: S-a înființat Universitatea din Timișoara (în prezent, Universitatea de Vest).

S-au născut

1952: Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român
1991: Simona Halep, jucătoare română de tenis de câmp

Au murit

1914: Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, domn (1866-1881) și rege al României (1881-1914) (n. 1839)
1917: Edgar Degas, pictor francez (n. 1834)

Vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/27_septembrie

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s