REFERENDUM – Cronologie şi articole / linkuri

Începînd de azi, 18 septembrie 2018, AICI voi prezenta o cronologie (dinspre 2018 spre 2017) a chestiunii referendumului / o listă de linkuri către articole (și postări – bloguri, Facebook) cu acest subiect.

Mai întîi voi semnala cele mai inteligente și consistente articole despre chestiunea referendumului pe care le știu (și am o listă IMENSĂ de linkuri), semnate de Mihai Maci, Teofil Stanciu, Dănuț Jemna.

9 iunie 2017
Mihai Maci: Eşecul Coaliției pentru Familie (18.000 de vizualizări)

„Demersul Coaliţiei pentru Familie va eşua. Şi va eşua tocmai pentru că va reuşi. Vom avea paragraful respectiv în Constituţie, homosexualii nu vor avea parte de recunoaşterea simbolică la care aspiră, dar, în rest, lucrurile vor rămâne la fel: familiştii vor veni acasă, adulterinii se vor duce la amante, libertinii vor profita de plăcerile vieţii, iar tinerii vor visa la fructul oprit. Ce s-a realizat de fapt? O unanimitate artificială, căci iluzorie. Să fim serioşi, cu sau fără Constituţie, toată lumea ştie ce înseamnă familie iar “familia tradiţională” nu e în nici un fel de primejdie (cu atât mai mult cu cât e în bună măsură imaginată).”

Mihai Maci este lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. (prezentare pe Contributos.ro)

Mihai Maci este autorul celebrului eseu Cum produce școala tâmpiți (139.000 de vizualizări)

13 septembrie 2018
Teofil Stanciu: Despre referendum

„Referendumul nu rezolvă problemele structurale ale familiei. În România, există încă probleme grave ale familiei care nu se vor rezolva odată cu referendumul (iar strict în acest punct contestatarii au dreptate). Există riscul ca, îmbătați de laurii unei victorii previzibile, unii să transforme rezultatul într-un triumf al familiei. Dar lucrurile nu stau nici pe departe așa. Dimpotrivă, rata mare a divorțului, violența domestică, migrația economică, lipsa de educație psiho-emoțională, sărăcia lucie, presiunea uriașă a unei școli decerebrate vor constitui și pe mai departe niște probleme grave, concrete, în foarte multe familii. Totuși, suspectez că cei mai mulți susținători ai revizuirii constituției sunt și vor rămâne conștienți de aceste neajunsuri (pe care CpF nici nu și-a propus să le rezolve, chiar dacă numele ar putea sugera contrariul). Însă e incontestabil faptul că n-a existat o ofensivă la fel de puternică împotriva altor probleme din familii, nici măcar dacă vorbim despre migrația care a lăsat mii de copii în grija cui s-a nimerit.”

Teofil Stanciu este cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici (peste 1.000 de bloguri în lb. română). Este absolvent al Facultății de Litere (Oradea), la o secție cu dublă specializare teologie-limba română și are masterat în literatură. Lucrează ca traducător și redactor de carte la Editura Casa Cărții din Oradea, probabil cea mai bună editură din mediul confesional evanghelic românesc (baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie etc.) Teofil Stanciu face parte din Biserica Baptistă Providența din Oradea.

18 septembrie 2018
Dănuţ Jemna: Incapacitatea de a gestiona prezentul (1) Cum ne raportăm la referendum?

„Ceea ce nu vor să înțeleagă sau să accepte liderii bisericilor (și alături de ei o mare masă a credincioșilor) este faptul că această poziție teologică nu poate fi impusă unei societăți în ansamblul ei, ci doar la nivelul membrilor comunităților creștine. În momentul când se apelează la mecanisme de forță (instituționale sau de alt gen), când se dorește impunerea unei anumite înțelegeri teologice cu ajutorul mecanismelor de tip politic, deja s-a ieșit din creștinism, s-a renunțat la o valoare fundamentală a identității creștine: libertatea. Adeziunea față de valorile creștine și, în final, față de o anumită concepție despre om și familie nu poate veni decât în urma unui act personal liber, ce se traduce apoi într-o experiență concretă de viață.”

Dănuț Jemna este prof. univ. abilitat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Este doctor în economie, cu o teză pe tema Eficiența Sondajului Statistic (2003). Din pasiune pentru teologie, patristică și antropologie, a realizat un doctorat în teologie la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, finalizând studiile cu o teză intitulată Bazele biblice ale conceptului de incoruptibilitate ale antropologiei Sfântului Irineu de Lyon (2013). Este liderul Bisericii Penticostale Străjerul din Iași.

 

CRONOLOGIE 2018-2017

4 octombrie 2018
Liliana Popescu: Referendumul – leşinul raţiunii (Adevărul)

„Întreg demersul referendumului este un fel de test al psihicului românilor: cât de mult se poate conta pe înfricoşarea lor, pe apelul la emoţii negative, fără a avea ca reper raţiunea, argumente logice, fapte şi corespondenţa cu realitatea?”

4 octombrie 2018
Radu Dumitru: Cum să furi un referendum: trei metode (G4Media)

„Când este în interesul PSD, iată că se pot înființa multe secții de votare. Doar când era pentru alegerea președintelui nu s-a putut, că oamenii din diasporă nu votau cu Ponta și, de fapt, i-au adus lui Iohannis victoria așa cum i-au adus-o și lui Băsescu.”

4 octombrie 2018
Sorin Ionita: Cum se poate frauda referendumul? Trei inovaţii periculoase (Contributors)

„Putem avea situaţii când într-o secţie vor fi în urne 500 de buletine (cu tot cu cele nule), dar pe listă apar ca votaţi 550 de persoane. Caz în care participarea se consideră 550, ceea ce evident ajută la atingerea pragului de prezenţă.”

4 octombrie 2018
Andrei Cornea: Referendum și democrație (Dilema veche)

„O victorie a lui „da“ la referendum va însemna exercitarea unei forme (deocamdată) moderate de tiranie a majorității.”

4 octombrie 2018
Liviu Papadima: Karl Popper despre referendumul din 6-7 octombrie (Contributors)

„În cazul alegerilor ești chemat să-ți exprimi opțiunea dintr-o ofertă politică. Nici ritmul, nici tema alegerilor nu stau la îndemâna factorilor politici: ambele sunt stabilite prin lege. Votând, indiferent cu cine, îți exprimi solidaritatea nu numai față de democrație – un cuvânt demonetizat din nefericire prin uz impropriu și abuz terminologic în România postdecembristă – ci și față de statul de drept, față de ordinea politică pe care o instituie legea. Referendumul, dimpotrivă, reprezintă o posibilitate legală, ce impune doar anumite condiții minimale (în privința asta, vă rog să vă reamintiți ce dispute infernale s-au purtat în clasa noastră politică, după cum a bătut vântul, privind pragul electoral necesar validării). Momentul și tema sunt la libera alegere a inițiatorilor. Ca atare, cum am mai spus-o, nu este doar un drept, ci chiar o datorie cetățenească de a-ți manifesta acordul sau dezacordul față de acestea. Pentru mine, deopotrivă tema și momentul sunt inoportun alese. Asta voi ”vota” pe 6 și 7 octombrie.”

4 octombrie 2018
Vladimir Tismăneanu (FB): Referendumul nu este altceva decat un spectacol propagandistic iconodul menit sa impuna imaginea unei natiuni pretins teofore, purtatoare, iubitoare si tematoare de Dumnezeu.

4 octombrie 2018
Laurențiu Sîrbu: Ce trebuie să ştim despre referendumul pentru familie

„Biserica Ortodoxă Română a cerut enoriaşilor să participe la referendum şi să voteze „da”, afirmând, într-un comunicat semnat de Patriarhul Daniel, că participarea este „este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie” şi „un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere”. Pe de altă parte, Biserica Evanghelică din România a susţinut că instituţia căsătoriei nu este contestată şi că nu trebuie apărată, căsătoria fiind ancorată în Codul Civil.”

4 octombrie 2018
Radu Preda: Starea naţiunii (Adevărul)

„Nu critica este o problemă, ci agresiunea, interdicţia ideologică, procesul de intenţie, stigmatul pe care îl primesc cei care se exprimă în favoarea unei normalităţi în care cred.”

4 octombrie 2018
Zeci de intelectuali fac un apel legat de referendum si manipularile care l-au transformat intr-o miscare antieuropeana (Ziare.com)

„Cerem numirea unei comisii parlamentare care sa investigheze manipularile care au transformat „referendumul” intr-o miscare de subminare a intereselor nationale ale statului roman.”

4 octombrie 2018
Cristian Pîrvulescu: Un referendum pentru nimic (Observator cultural)

„Dincolo de încercarea de a deturna atenția opiniei publice românești și internaționale de la problemele legate de corupție, nu există nici o rațiune juridică pentru modificarea Constituției și organizarea acestui referendum. Modificarea nu poate produce consecințe juridice după decizia Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, din iunie, în cazul Coman-Hamilton, în care deja Curtea Constituțională română a fost obligată să se pronunțe și să recunoască ca există obligația statului român de a considera un cuplu format din persoane de același sex, căsătorit în altă țară, ca o familie.”

4 octombrie 2018
Alina Dobre: Încotro ne duce acest Referendum? (Contributors)

„În formularul pe care l-am semnat, nu se menționa decât această inițiativă de a se modifica Constituția prin schimbarea termenului de ”soți” cu cel de ”femeie și bărbat”. Nu exista nici o informare suplimentară, nici o broșură sau vreo explicație legată de confuzia regretabilă care se face astăzi între noțiunea de familie și cea de căsătorie, ura sau repulsia față de homosexuali, minciunile sfruntate prin care se acuză homosexualii că ar fura copiii bărbaților și femeilor deja căsătoriți sau alte mizerii din acest spectru. Nu se făcea vorbire despre șantajul emoțional sau religios care străpunge urechile noastre pe toate căile de informare de câteva săptămâni încoace, legat de coborârea în iad sau înălțarea la rai a celor care spun ”nu”, respectiv a celor care spun ”da” la referendum. Nu îmi este cunoscut dacă toate aceste aspecte au fost ”argumentele” pro referendum, pro ”da” la referendum, din partea acestei asociații numită ”Inițiativa pentru familie”, care, așa cum se prezintă ea în internet, are o susținere serioasă, din partea unor personalități. În urmă cu câteva zile am audiat conferința de presă a acestei asociații și nu mare mi-a fost mirarea să găsesc un bărbat și o femeie, probabil căsătoriți cu o femeie și un bărbat, care nu doar că nu au răspuns concret, pe texte, cu argumente legale, cu trimiteri la legi, articole și hotărâri la întrebările iritabile ale jurnaliștilor, dar au și afișat o poză de victimă marginalizată a creștinismului. De asemenea, ambii mi s-au părut ”dotați” cu o autosuficiență deranjantă.”

4 octombrie 2018
George-Andrei Cristescu: Ce este Congresul Mondial al Familiei, organizaţia care uneşte extremiştii americani şi ruşi ce mor de grija familiei (Adevărul)

„Sursele de finanţare a CMF nu sunt transparente. Majoritatea site-urilor organizaţiilor americane şi ruseşti au un modul pentru donaţii (care însă nu oferă informaţii despre fondurile care s-au acumulat). Dintre organizaţiile americane, Alliance for Defending Freedom (ADF) pare să aibă cel mai mare buget – 40 milioane de dolari pe an. ADF reuneşte peste 40 avocaţi care se implică în cauze ce ţin de ”libertatea religioasă, sacralitatea vieţii, căsătoria şi familia”.

4 octombrie 2018
Dezbatere Referendum – Argumente Pro și Contra

 

3 octombrie 2018
Teodor Baconschi (FB): Indiferent de rezultat, câștigătorii vor trage concluzii exagerate, așa cum perdanții se vor radicaliza. Problemele societății vor rămâne neschimbate, pentru că nu știm să cultivăm arta dezacordului democratic.

3 octombrie 2018
Sebastian Văduva: Sărbătoarea Referendumului (eBihoreanul)

„Sărbătoresc referendumul pentru că exemplifică spiritul civic al democrației românești; pentru că dorește să clarifice o legislație evazivă și interpretabilă și pentru că dorește să reafirme istoria și tradiția creștină a națiunii noastre.”

3 octombrie 2018
Ion M. Ioniță: A doua zi după referendum. Ce se va schimba (Adevărul)

„Ceva tot ar putea să iasă din acest referendum. Tema este aducătoare de voturi şi se înscrie perfect în valul populist care a cuprins lumea. În spatele idealurilor de salvgardare a valorilor tradiţionale este un potenţial politic care va fi aruncat în luptă mai devreme sau mai târziu. Promotorii civici de acum nu vor mai rămâne mult timp aşa. Este foarte probabil ca mişcarea cetăţenească să devină una politică, sa se transforme într-un partid politic care să se bazeze pe populism extrem, naţionalism, izolaţionism, xenofobie şi alte fobii.”

3 octombrie 2018
Ştirile PRO TV: Amenzi pentru afişele pro-referendum din biserici. Gestul făcut de o primărie din Suceava

„Un preot din Brăila fost sancţionat de poliţişti pentru că a permis afişarea unui banner cu mesajul “Apără copiii României” chiar la intrarea în biserică.”

3 octombrie 2018
Cristian Șoimaru (FB): În jurul referendumului s-a creat o întreagă furtună de narațiuni paralele.

3 octombrie 2018
Ruxandra Burcescu: „Să fie la ei, acolo…” Dicționarul vieții sexuale, după „Ortodoxia tinerilor”, și bula celor care votează DA la referendum (Republica)

„Referendumul organizat de Coaliţia pentru Familie nu este orientat catre apărarea familiei tradiţionale şi nici exclusiv împotriva persoanelor gay. Este orientat împotriva unui model de gândire. Mişcarea #boicot şi procentajul mic al celor care se duc să voteze „NU” sunt entităţile vizate de referendum, în cadrul acestora, sigur, fiind persoane atât gay cât şi straight.”

3 octombrie 2018
Petre Guran: Datoria mărturisirii (Contributors)

„Referendumul din 6-7 octombrie se inserează pe parcursul spiritual al creștinului ca o etapă individuală de conștientizare a stării sale interioare. Alegerea pe care o face, dar mai ales implicarea în dezbaterea din jurul referendumului devin pentru el ocazia evaluării eventualelor sale predispoziții pentru alunecări în planuri colaterale, minore sau contradictorii față de obiectivul mântuirii sale, în alte cuvinte o confruntare cu înșelarea. Spre exemplu, o exacerbare a planului comunitar sau etnic este o posibilă astfel de alunecare, dar respingerea acestui plan nu-l exonerează pe creștin de responsabilitatea față de fragilitatea naturii umane. Deși planul juridic ar trebui să-i fie creștinului indiferent, accelerarea schimbării de paradigmă filosofico-morală reprezintă un risc spiritual, pe care nu-l poate asuma de dragul acelui aproape pe care Hristos îl numește unul dintr-acei fraţi ai Lui, prea mici (Matei 25, 40). Oricât nu l-ar înțelege, creștinul prin votul său îi cumpără timp și nădejde și acelui aproape care astăzi pare a nu mai avea răbdare cu reflexele sale conservatoare.”

3 octombrie 2018
Sorin Cucerai (FB): Sunteți încă dispuși să participați la referendum? Sunteți încă dispuși să nu vă pese că toate regulile sunt călcate în picioare?

3 octombrie 2018
Doru Valentin Căstăian: Referendum-ul pentru redefinirea familiei, lumea postmodernă şi ieşirea din religie (Contributors)

„Cei care-şi simt credinţa ameninţată, aflată sub asalt, reacţionează în toate felurile pe care le simt legitime. Eu nu cred că e vorba de fanatism sau înapoiere. În orice caz, nu în mod fundamental de asta, fanatismul e, totuşi, marginal. Încercând să configureze sau să păstreze legislaţia în cadrele pe care le consideră corecte, încerând să fixeze în piatră şi bronz simbolurile naraţiunii pe care o consideră exclusiv corectă (precum în cazul Catedralei Mântuirii Neamului), exhibând, sinucigaş pentru reputaţia lor şi sub riscul înstrăinării unei părţi a credincioşilor, însemnele unei puteri religioase, aflate cândva într-un mariaj onto-epistemic cu politicul. Dar imperiul fantazat e doar o formă într-o lume a formelor, iar povestea lor e doar una dintre multiplele poveşti din mall-ul narativ al postmodernităţii. După cum spune Gauchet, zeii nu mor, doar îşi pierd puterea. E posibil ca magneticul zeu al creştinismului să fascineze sufletele individuale încă multe secole de aici încolo. Îmi pot imagina creştini entuziaşti în catacombele viitorului. Credinţa ce le arde în suflete e dreptul lor democratic. Dar ea va trebui purtată într-o lume pe care religia, alimentată şi hrănită de ea, n-o mai controlează, n-o mai explică integral, n-o mai informează. După părerea mea, visul politic al creştinismului e pe cale să se sfârşească, deşi forţa lui va continua să irige şi să inspire suflete. Iar în vorbele mele e preocupare, nu jubilaţie. După cum a arătat Manent, problemele laicităţii sunt generate de fenomenul enorm al desprinderii lumii oamenilor de „religia ieşirii din religie”. În opinia mea, de rezolvarea lor depinde felul în care va arăta lumea noastră de mâine.”

2 octombrie 2018
Alexandru Lăzescu: Referendumul și tribalizarea României (Newsweek)

„Societatea românească din acest moment este profund tribalizată. Dar e tribalizată de mai multă vreme, referendumul nu face decît să introducă o nouă falie. La fel cum este și cea americană, cea britanică sau cea din multe țări europene. Din păcate suntem, din acest punct de vedere, într-un perfect sincronism global.

Argumentele factuale sunt distorsionate sau ignorate complet, oricît de solide ar fi acestea. Războaiele au înlocuit dezbaterile de idei. Cei care au păreri contrare sunt automat trecuți în categoria dușmanilor care trebuie desființați dacă nu fizic cel puțin la nivel intelectual.

În timpul campaniei prezidențiale din 2008 atunci cînd în timpul unui miting electoral Barack Obama a fost acuzat că ar fi un simpatizant al teroriștilor musulmani regretatul senator american John McCain a reacționat spunînd că e un om onorabil cu care se întîmplă să aibă diferențe majore de opinie pe teme fundamentale.”

2 octombrie 2018
Cristian Câmpeanu: Contra referendumului. Contra minciunii și imposturii (revista 22)

„Referendumul pentru modificarea Constituției privind definiția căsătoriei ca uniune între bărbat și femeie nu este despre „familia tradițională“, orice va fiind aceasta, nu este despre valorile creștine, nu este despre „interesul superior al copiilor“, nu este decât marginal despre drepturile minorității LGBT. Și, cu siguranță, nu este despre căsătorie. Este despre puterea politică a partidelor care îl susțin din interese electorale și despre noua putere politică câștigată de BOR. Și, fiind despre o putere obținută facil pe o temă populistă care asigură o majoritate largă, este imoral.”

2 octombrie 2018
Biserica Evanghelică frecventată de Iohannis, primul cult care dă motive pentru boicot la referendum: „Majoritatea parlamentară și Guvernul vor să distragă atenţia de la propria corupţie, violarea justiţiei, ostilitatea faţă de UE şi democrație” (HotNews)

„Reprezentanții Bisericii Evanghelice CA din Romania (BECAR) susțin că în ultimele zile au fost întrebați despre referendumul din 6 și 7 octombrie și au ales să nu aibă „o poziție oficială” în acest sens, preferând „un cuvânt în locul unui apel”.”

2 octombrie 2018
Radu Carp: Referendumul despre redefinirea căsătoriei din România: perspectiva globală şi tendinţele de avans/revers ale secularizării

„Referendumul din 2018 reprezintă transpunerea unei teme frecvent dezbătute în alte ţări, în SUA şi în Europa şi nu reprezintă o reacţie din partea unei anumite grupări din societate, pornind de la o realitate existentă. Numărul persoanelor de acelaşi sex care trăiesc în relaţii de cuplu şi ar dori oficializarea relaţiei lor este extrem de redus în România faţă de alte ţări din Europa şi nu a existat o luptă de recunoaştere a dreptului de a se căsători, precum în alte ţări. Aceasta este explicaţia pentru care comunitatea persoanelor de acelaşi sex care trăiesc în relaţii de cuplu şi care să participe la dezbaterea publică din prezent legată de referendum este extrem de redusă, practic insignifiantă. Cauza lor a fost preluată de alte personalităţi publice care susţin boicotul referendumului sau declară că se vor exprima cu „nu“ la întrebarea supusă consultării publice prin referendum.”

2 octombrie 2018
Vladimir Tismăneanu (FB): Cine crede ca referendumul este despre libertate si demnitate se inseala amarnic. Este o manipulare dezgustatoare menita sa instige fobii, angoase si nevroze colective. Evident, putin ii pasa bandei lui Dragnea de familia traditionala. Romania a incaput pe mainile unor scelerati. Acesta e adevarul factual, demonstrabil cu probe irefutabile. Isi bat joc de o tara si de un popor. Restul sunt povesti isteroide, somnifere ale ratiunii si delir fundamentalist.

2 octombrie 2018
Mihai Bojin: Iubirea nu se votează, iubirea se definește corect (baptist-tm)

„Epidemia de divorțuri din România, inimile frânte ale partenerilor abandonați, copiii care devin victime colaterale ale separării, adulterul, neîncrederea între parteneri, etc., nu sunt altceva decât efectele dezastruoase ale unui mod profund eronat în care am definit iubirea – ca sentiment sau emoție.”

2 octombrie 2018
Eugen Istodor: Cum mama m-a făcut: numai emoție, iubire și ură. Despre referendum și familie tradițională

„În România un lucru este sigur: homosexualii nu sunt de găsit la fiecare colț de stradă. Să-i vezi, să-i întâlnești, să dai mâna cu ei. Dușmanul acesta nu-i de găsit prea des. Nu se ascunde. Dar nu este fizic de găsit la orice oră din zi și din noapte, peste tot. Dacă ar exista așa de periculos, ai avea propria ta experiență cu el.”

1 octombrie 2018
Norel Iacob: Vot pentru claritate (Semnele timpului)

„Simţind miza morală a dezbaterilor legate de căsătoria homosexuală, bisericile s-au implicat în dezbaterea publică, afirmându-și valorile din postura lor de principale păstrătoare ale principiului biblic și moral al căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Unele biserici au mers chiar mai departe, îndemnându-și membrii să voteze „da” la referendum, dar, în această pornire energică, un lucru a scăpat din vedere – și anume că bisericile trebuie să fie, de asemenea, păstrătoarele valorii fundamentale a libertăţii gândirii, conștiinţei și religiei. Pentru că, în conformitate cu Biblia, omul are liber-arbitru și poate decide să trăiască religios sau nereligios, moral sau imoral, decizie pentru care va da socoteală înaintea lui Dumnezeu la judecata de apoi – dar, până atunci, e important ca instituţiile creștine să fie primele care să susţină că, în chestiuni care nu ţin de morala universală, nimeni nu trebuie să-i impună altcuiva după ce viziune morală să-și trăiască viaţa. […]

Populaţia României are dreptul să voteze așa cum dorește și să direcţioneze prin votul ei conduita juridică a statului român în chestiunea căsătoriei homosexuale. Cu precizarea că un vot pentru interzicerea prin constituţie a căsătoriei homosexuale nu va împiedica și acordarea de drepturi civile cuplurilor homosexuale. […]

Biserica ar trebui să aibă o poziţie mult mai reţinută când vine vorba de implicarea sa, ca instituţie, într-un demers legislativ al statului laic. Riscul este ca biserica să se descopere, chiar fără să vrea, în rolul unui promotor al legiferării moralei majoritare, tradiţionale, creștine, în detrimentul libertăţii de gândire și conștiinţă a unei minorităţi cu o morală netradiţională. Și, dacă democratic majoritatea are dreptul să-și impună părerea, în privinţa libertăţii conștiinţei, majoritatea nu are de spus niciun cuvânt.”

1 octombrie 2018
Teodor Baconschi (FB): Ca și în cazul oricărei alte consultări populare, mi se pare esențial să votezi așa cum îți dictează conștiința, nu potrivit unor curenți de propagandă, oricare ar fi ei.

1 octombrie 2018
Claudia Postelnicescu: Starea națiunii sau de ce am intrat în USR

„Referendumul CpF nu este despre familie și protejarea copiilor și femeilor (dimpotrivă!, este un demers misogin), ci despre creșterea puterii unui grup izolaționist, anti-european, anti-liberal de a-și consolida puterea în România. Ei sunt cei care detestă drepturile omului, drepturile femeilor, drepturile copiilor, integrarea europeană, globalizarea, monitorizările externe. Se simt îndreptățiți să țină România în Evul Mediu, pentru că acolo le este lor bine, acolo sunt confortabili, în lumea lipsei de competiție, de performanță, de eficiență. Sistemul concurențial îi devantajează enorm, meritocrația le repugnă, monitorizările externă îi revoltă.”

1 octombrie 2018
Traian Ungureanu: Lumea ca voinţă prin neprezentare

„Dincolo de rezultatul referendumului, stă o miză pe care puţină lume o ia în serios: dezagregarea. În vreme ce România a început să dezvolte sciziunea între amoralism de clan şi tribalism civic, din afară presiunea barbariei pozitive a progresismului sporeşte. Ştim, din experienţa occidentului, ce va urma: un infern bigot, cu obsesia rasei şi a sexului, cu detectoare de discriminare, cote şi frica de a rosti un gînd deschis.”

1 octombrie 2018
Coaliţia pentru Familie – Conferință extraordinară de presă

 

30 septembrie 2018
Ștefan Vlaston: 10 motive pentru care nu voi merge la referendum (Adevărul)

„România este zdruncinată acum de cu totul alte probleme, care sunt trecute în umbră de acest eveniment. Deficit bugetar uriaş, OUG-uri care să-l salveze pe Dragnea de puşcărie şi să amputeze justiţia, gazarea şi maltratarea a zeci de mii de români paşnici pe 10 august, pesta porcina, scandalul manualelor. Tare mi-e teamă că referendumul acesta a fost convocat ca să oculteze, cumva, aceste probleme importante ale societăţii.”

30 septembrie 2018
Sociolog: Referendumul e pe o tema falsa, lumea are alte preocupari. PSD isi verifica pe bani publici baronii din teritoriu (Ziare.com)

„Un referendum nu îl faci decât atunci când există o dezbatere politică pe un subiect și lumea chiar e împărțită în tabere sensibil egale ca dimensiuni, or în cazul de față e o aberație.”

30 septembrie 2018
Ovidiu Raețchi: Referendum, creştinism, progresim (Adevărul)

„În mod paradoxal, cred că referendumul din octombrie ne oferă oportunitatea unor clarificări importante pe tema relaţiei dintre religie şi politică. Mi se pare extrem de important să înţelegem ca argumentaţia constituţională şi politică nu trebuie să se bazeze pe trimiteri biblice, coranice, talmudice. Oricât ar fi de preţios Noul Testament, de pildă, el nu poate constitui un argument pentru contractul social pe care este fondat un stat modern.”

30 septembrie 2018
Maria Bucur-Deckard: Familia traditionala: ideologie, mit, fapte (Contributors)

„Daca PSD si BOR doresc sa tribalizeze Romania, ceea ce pare destul de clar, nu inseamna ca restul lumii trebuie sa paticipe in acest excercitiu. Acea “familie traditionala” invocata in referendum nu mai exista si nu mai poate exista, pentru ca practicile sociale nu pot fi legislate iar biserica nu mai are autoritatea pe care o avea la 1700. Daca guvernul si biserica nu vor sa inteleaga asta, treaba lor. Dar este important ca fiecare om sa inteleaga nu atit miturile, cit faptele pe care le cunoastem despre “familia traditionala”.”

30 septembrie 2018
Ionuț Vulpescu: România lipsei de idei (Adevărul)

„Lipsa de idei se vede şi în felul în care abordăm, spre pildă, Referendumul pentru modificarea Constituţiei. Care este, înainte de orice, o temă politică. Şi avem obligaţia să nu facem din ea o nouă sursă de conflict, de divizare a societăţii. Indiferent de rezultat, tot aici vom trăi, împreună; trebuie deci să avem tăria să ne asumăm deciziile noastre, să le respectăm pe ale celorlalţi. Să nu atingem, prin ceea ce spunem, şi facem, demnitatea nimănui. Dar asta nu se poate face dacă, aşa cum ne este obiceiul, ne mulţumim să lăsăm lucrurile să se desfăşoare de la sine, în loc să discutăm serios despre starea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor care decurg din Constituţie, sau despre nevoia lărgirii ariei drepturilor şi libertăţilor.”

30 septembrie 2018
Cristian Barbosu: 7 motive pentru care votez DA la referendum

 

29 septembrie 2018
Cristian Pantazi: Mari organizații conservatoare anti-LGBT din SUA, implicate în referendumul pentru familie din România (G4Media)

„Cele patru mari organizații conservatoare implicate sunt ADF International, Liberty Counsel, the World Congress of Families (WCF) și European Center for Law and Justice (ECLJ). Acestea au sprijinit campania pentru referendum prin lobby, campanii și demersuri legale.

Referendumul pentru redefinirea căsătoriei în Constituție este sprijinit puternic atât de Biserica Ortodoxă, cât și de grupări evanghelice din SUA.”

29 septembrie 2018
Alina Kartman: Referendumul, o discuţie încă neterminată (Semnele timpului)

„În campania care a precedat referendumul pentru modificarea definiţiei constituţionale a familiei, reacţiile precum cea a pastorului Sarei, deși cred că pe alocuri au existat, au fost complet invizibile pentru publicul larg. Discursul public pe tema drepturilor persoanelor LGBT a fost înghiţit, în mod regretabil, de o polarizare atroce, incompatibilă cu dezbaterea. O lecţie despre cum să nu ne urâm ar fi fost mai mult decât bine-venită. O lecţie despre cum să ne iubim a părut însă, încă de la început, utopică.”

29 septembrie 2018
Șerban Pretor: Ce facem la referendum? (revista 22)

„Referendumul este doar un instrument pervers de menținere captivă a acelei părți bigote și needucate a electoratului pe care se sprijină PSD.”

29 septembrie 2018
Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu! – Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018 (Basilica)

„Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.”

28 septembrie 2018
Radu Preda: Adevăr şi plebiscit (Adevărul)

„În octombrie nu are loc un plebiscit asupra Adevărului revelat şi consemnat, potrivit tradiţiei iudeo-creştine, în Biblie. Statul român nu invită cetăţenii cu drept de vot la tranşarea unei dispute teologice şi a consecinţelor ei antropologice.”

28 septembrie 2018
Ramona Ursu: La referendum, cu ură (Newsweek)

„Politicienii ultimelor trei decenii, dar și o parte importantă a presei care a propagat, ani la rând, ura, minciuna și manipularea, și-au atins scopul. Ne-au adus în punctul în care suntem aproape incapabili să dialogăm civilizat, cu mintea deschisă, pe o temă decentă ce ține de viețile noastre.”

28 septembrie 2018
Eliza Vlădescu: Un referendum cu bătăi… de cap (Semnele timpului)

„Pe fond, povestea referendumului este deja depășită. Faptul că fiecare are libertatea să voteze conform cu propria conștiinţă nu este o chestiune discutabilă. În plus, este evident că societatea din România nu își dorește căsătorii gay și, dacă nu ne-a fost de folos concluzia oferită gratis de cei de la Pew anul trecut, acum, după ce vom fi plătit niște zeci de milioane de euro pe referendum, ni se va confirma același lucru. Ce este mai important acum e cu ce rămânem. Cum mergem mai departe. Cum se va putea realiza împăcarea în societate după ce referendumul a scos tot ce era mai rău în psihologia românească. „Nu știu”, spune prof. univ. dr. Dumitru Borţun. „Pe termen lung, îmi pun speranţe în educaţie, în capacitatea şcolii româneşti să facă ceea ce nu a făcut până acum: să scoată pe scară largă oameni cu un frumos caracter moral, buni cetăţeni şi capabili să înveţe toată viaţa, şi după terminarea şcolii. Asta ar însemna gândire critică, respect pentru semeni, capacitate de a dialoga argumentat. Şcoala nu trebuie să le spună tinerilor în ce să creadă, ci să-i înveţe cum să-şi comunice credinţa.” Cu toţii trebuie să învăţăm cum să ne comunicăm credinţele, creștinii cum să nu discrimineze pe bază de orientare sexuală și cum să respecte demnitatea umană și dreptul la viaţă privată al homosexualilor, chiar dacă se opun căsătoriei lor, iar homosexualii și activiștii pentru drepturile lor să își ceară drepturile civile de care au nevoie, acceptând că dreptul la căsătorie nu este recunoscut ca drept uman fundamental, iar unde simt că sunt nedreptăţiţi să își prezinte argumentele în maniere care să convingă. Până la urmă, cu toţii avem dreptul de a ne exprima și nevoia de a fi ascultaţi.”

28 septembrie 2018
Andrei Găitănaru: Cuvânt pentru cei care se neliniștesc (Contributors)

„Cei mai mulți dintre creștini conștientizează abia acum asimetria dintre statul modern și viața religioasă. Statul modern este secular prin definiție, dar secularizarea societății este un proces care s-a întâmplat secvențial, din modernitate până în zilele noastre.”

28 septembrie 2018
Cristian Şoimaru (FB): Mai e o săptămână de campanie pentru posibila revizuire a Constituției. Vorba vine. E mai mult o campanie de denigrare, de atacuri neprincipiale, de distragere a atenției. Puțini par dispuși să ASCULTE pe cei cu opinii diferite. Oamenii au convingeri puternice, deși dacă-i urmărești cu atenție realizezi că foarte mulți nu cunosc informațiile clare și legăturile logice pe care ar trebui să bazeze convingerile lor.

28 septembrie 2018
Dan Bujor Dragomir (FB): Unde sunt teologii moderați care să explice DA.ul lor la această consultare civică? Și dacă e o problemă laică, de ce teologii nu-și argumentează poziția pentru stabilitatea Bisericii și nu a statului?!

28 septembrie 2018
Virgil Iordache (FB): Decizia personală este să votez da la referendum. În paralel voi acționa publicistic în mod adecvat împotriva alianței dintre forțele cleptocratice române și unii creștini, pentru o ortodoxie în spațiul civilizației europene, nu rămasă în cel al barbariei în care m-am născut.

27 septembrie 2018
Costel Ghioancă: 10 scuze anti-referendum de care putem scăpa ușor! (Biserica Adonai)

„A fi credincios nu înseamnă să fii izolat de lume. Creștinilor trebuie să le pese de autoritățile statului, de legi, de cei săraci etc. Ei trebuie să fie „sare și lumină” în lume. Este creștinește să promovăm și să apărăm valorile biblice.”

27 septembrie 2018
Dan Simai: Coaliţia pentru referendum. Bisericile şi partidele din Bihor și-au dat mâna pentru susţinerea familiei tradiţionale (eBihoreanul)

„Principalele culte şi partide din judeţul Bihor, adesea adversare, şi-au dat mâna pentru promovarea familiei tradiţionale şi le cer adepţilor să voteze „Da” la referendumul care va fi organizat pe 6 şi 7 octombrie pentru modificarea Constituţiei în sensul definirii familiei ca întemeiată pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.”

27 septembrie 2018
Petre M. Iancu: Un alt fel de „plebicist” (Deutsche Welle)

„…am îndrăznit să-mi exprim opinia onest. Despre ce? Despre referendumul zis, fals, pentru familia tradiţională, când de fapt e pentru altceva. E pentru proptirea imaginii rău şifonate a PSD prin scindarea majorităţii anticleptocratice a românilor. E, deci, şi pentru repararea prestigiului şi mai grav avariat al marilor corupţi. E, totodată, pentru testarea controlului rentabil asupra enoriaşilor exercitat de unele biserici. Şi pentru amplificarea influenţei unor fanatici mai strâns înrudiţi cu ideologii lui Putin decât le place să creadă. Unii din ei îşi extrag identitatea nu atât din realizări proprii, de regulă precare, sau inexistente, cât din frica de libertate şi teama de societatea deschisă, angoase care-i determină să alimenteze şi să amplifice fobii iscate de globalizare şi digitalizare.”

27 septembrie 2018
Mihai Tănăsuică: Gânduri despre referendum (Mises)

„Dacă amblele părţi ar fi sincere, atât CpF cât şi LGBT&co ar pleda pentru limitarea statului, scoaterea lui din problema căsătoriei şi respectarea drepturilor de proprietate. Ei nu asta cer. Prin urmare, votul la referendum nu este decât o metodă prudenţială, imperfectă, cu multe neajunsuri, de a limita ingerinţa statului şi de evita deschiderea unei porţi largi către multe noi intervenţii. Este, de fapt, un vot pentru menţinerea stării actuale cu speranţa că problemele comunităţii LGBT vor putea fi rezolvate pe viitor, punctual şi rezonabil. Toate acestea cu amendamentul că soluţia ultimă este divorţul de instrumentul etatic.”

27 septembrie 2018
Tudorel Urian: De ce nu mă prezint la referendum (Marginalia)

„Totul pare să fi înghețat în societatea românească în așteptarea referendumului din 7 octombrie: clarificarea situației din PSD, promisa remaniere guvernamentală, chiar și asaltul împotriva justiției. Ceva îmi spune că miza pentru Liviu Dragnea este mult mai mare decât clarificarea sexelor în interiorul unei căsătorii.”

27 septembrie 2018
Ciprian Mihali (FB): 26 de motive pentru boicotarea referendumului

27 septembrie 2018
Mircea Morariu: Biserica Ortodoxă și dezbinarea populației României (Contributors)

„Reușita referendumului a ajuns să fie o miză și pentru Biserica Ortodoxă Română. Care va putea să constate astfel cât control mai exercită asupra populației.”

27 septembrie 2018
Eugen Hriscu: Biserica bully (Adevărul)

„Confruntată cu mişcări ample de contestare a “trăiniciei” credinţei sale venite din interior, în contextul contestărilor mai vechi din afară, alimentate de scandalurile privind moralitatea ierarhilor săi, Biserica a ales o temă facilă pe care să-şi clădească imaginea de putere şi ancorare în tradiţie, câştigând un capital de simpatie populară şi închizând gura contestatarilor care o acuzau că a devenit căldicică sau, şi mai rău, occidentală.”

27 septembrie 2018
Tudor Chirilă: Referendumul Unirii

„Referendumul pe tema redefinirii familiei în constituție este o aberație juridică și declanșatorul unui fenomen de ipocrizie socială fără precedent.”

27 septembrie 2018
Alexandra Mercescu: Despre identity politics, drepturi cu drepturi depline și referendumul „despre familie” (Contributors)

„România organizează astăzi un referendum în cel mai bun caz inutil, în cel mai rău caz neconstituțional. Presupunând că românii vor da curs în număr suficient acestui demers, indiferent de rezultat, viața familială a persoanelor homosexuale va continua să fie protejată atât de Constituția României cât și de CEDO, iar România va fi în continuare obligată să adopte, mai devreme sau mai târziu, o formă de recunoaștere juridică a cuplurilor homosexuale (conform Oliari și alții c. Italiei). Doar dreptul la căsătorie va rămâne privilegiul majorității. Asta până când CEDO (aș vrea să pot scrie societatea românească) îl va transforma din drept evolutiv în „drept-cu-drepturi-depline”. Am certitudinea că se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat iar căsătoriile între persoane de același sex vor ajunge să fie tot atât de convenționale precum sunt astăzi cele inter-rasiale.”

26 septembrie 2018
Teodor Baconschi (FB): Faptul că voi vota DA la referendum nu mă împiedică să deplâng violența verbală a dezbaterilor pro și contra, instrumentalizarea politică, amalgamul de teme fără legătură cu subiectul, manipulările de presă și sentimentul prea multora că, dacă votează sau boicotează, se umplu subit de virtuți eminente.

Din păcate, nu avem decența unei vieți democratice și nici respectul față de opinia altuia. Așa că mai e mult de lucru, în ordinea educației și a civilității…

26 septembrie 2018
Andrei Vieru: Drepturile omului și dreptul la interpretare (Marginalia)

„E suficient să observi ce importanță imensă se acordă în media ideii că referendumul ar fi, chipurile, total lipsit de importanță ca să înțelegi cât de important e de fapt.”

26 septembrie 2018
Remus Cernea: Eroarea pe care se bazează campania #boicot oferă șansa unui succes deplin al Coaliției pentru Familie (Vox publica)

„Acest referendum nu ar fi trebuit privit doar ca o luptă punctuală, ci ca pe o luptă dintr-un război mult mai larg care vizează modernizarea României sau menținerea ei pentru încă multe decenii sau un secol în mlaștina conservator-fundamentalistă în care vedem acum țara împtomolită. De aceea, ar fi trebuit angajată o bătălie mult mai amplă care să implice numere mari de cetățeni de partea opoziției față de Coaliția pentru Familie. Boicotarea referendumului reprezintă o părăsire fără sens a terenului de luptă și o demobilizare a potențialelor forțe din societate care ar fi putut veni să dea un vot de protest, singurul cuantificabil și sigurul care ar fi demonstrat ceva acum și care ar fi reprezentat o bază de construcție pe termen lung.”

26 septembrie 2018
Petronela Rotar: Apără copiii României!

„Dacă la început speram că nu se va întruni cvorumul ca să fie validată această monstruozitate antidemocratică și împotriva drepturilor omului care este referendumul, azi sunt aproape sigură că acești manipulatori vor cîștiga. Sunt tristă, și furioasă, și neputincioasă în fața valului de minciuni, de manipulări grosolane, de ipocrizie și nepăsare. Mai ales nepăsare. Copiii României au cu adevărat nevoie ca statului și părinților să le pese și să îi apere.”

26 septembrie 2018
Dănuț Mănăstireanu (FB): Nici eu nu mă duc la acest referendum, care este o uriaşă manipulare, pe lîngă notele lui explicit homofobe.

25 septembrie 2018
Vlad Mixich (FB): Referendumul CpF e o manipulare în masă extrem de eficientă în a distrage atenția tuturor (accentuez: tuturor) de la alte lucruri infinit mai importante, din orice perspectivă (ne)religioasă ai privi.

25 septembrie 2018
Moise Guran: Căsăpirea Justiției, interzicerea protestelor și un referendum… Dragnea se transformă

„Referendumul din 6-7 octombrie este un fel de miting PSD mai mare.”

25 septembrie 2018

Mihai Brașoveanu: #Boicot fără entuziasm. Ce-am fi câștigat dacă mergeam la vot pentru un NU (Republica)

„Un eventual succes [al referendumului] va fi ca un shot energizant pentru două instituții sinonime cu frauda progresului: Partidul și Biserica.

25 septembrie 2018

Ionuț Andrișan (FB): Referendumul asta pare un joc al emotiilor, nicidecum al argumentelor sau macar al bunului simt. […] E un referendum despre o valoare crestina iar manipularea, prostia si dezinformarea n-ar trebui sa aiba nici o legatura cu tabara crestina.

25 septembrie 2018
„Între Scriptură și ziar” – Ep.94 – Ghiță Mocan – De ce referendum?

 

25 septembrie 2018
Liliana Popescu: #staiacasa de referendum (Adevărul)

„Cui foloseşte referendumul?

– Puterii politice de azi, liderului partidului majoritar şi coaliţiei de guvernare;

– Puterii şi influenţei instituţiei Bisericii Ortodoxe Române;

– Puterii şi influenţei bisericilor neoprotestante finanţate din exterior;

– Puterii externe din vecinătatea orientală care incriminează homosexualitatea;

– Tuturor celor frustraţi de diverse probleme personale şi care caută o cauză externă pentru că nu şi-au descoperit capacitatea de a vedea puterea pe care o au în interior sau se sperie de ea.”

25 septembrie 2018
Alexandru Volacu: Referendumul de modificare a constituției și respectul față de democrație (Contributors)

„Chiar dacă uneori avem datoria de a vota într-o democrație, ea este o datorie pe care nu o putem universaliza. Mai mult, uneori avem chiar datoria de a NU participa la vot, într-un sistem democratic.”

25 septembrie 2018
Radu Mihaiu: Cum boicotează Guvernul credibilitatea Referendumului CpF (Contributors)

„Un autobuz care va face o deplasare prin toată ţara va putea opri la fiecare secţie de votare de pe drum. Turiştii se vor înscrie pe liste suplimentare (pe hârtie) şi pot vota în fiecare secţie. Pentru a depista votul multiplu, cineva trebuie să confrunte listele de hârtie din secţiile pe unde a trecut autobuzul. […]

Nu cumva PSD își testează acum funcționarea mașinii de fraudare a voturilor pentru alegerile ce vor veni, și ele nereglementate pentru folosirea SIMPV?”

24 septembrie 2018
Alexandra Giula (FB): Pentru toti sustinatorii referendumului: pe data de 8 octombrie, cate relatii veti fi pierdut din pricina ravnei (rareori si cu notabile exceptii insotita de pricepere) cu care ati sustinut acest demers?

24 septembrie 2018
Liviu Iolu: Capcana întinsă de PSD iniţiatorilor referendumului pentru familie (Adevărul)

„Un eventual succes la vot al Coaliţiei pentru Familie poate fi aruncat în aer de Guvernul PSD şi de tăcerea iniţiatorilor acestui demers cetăţenesc într-o chestiune esenţială pentru procesul de votare: nefolosirea sistemului antifraudă.”

24 septembrie 2018
Dan Sima (FB): Pentru că se apropie 7-8 octombrie, vreau să spun ceva: cum grano salis, mă enervează ambele tabere! Toate argumentele decente ale dezbaterii (o dezbatere extrem de necesară – dacă ar avea loc cu adevărat), deși prezente, de ambele părți, sunt sufocate gospodărește de legiuni fanatice care promovează fie vedenii cu hoarde de familii unisex stând la coadă la înfieri de copii, fie interpretări delirante ale textului (legal și obligatoriu, ca formă) de pe buletinul de vot; fie etichetări și acuzații de neomarxism, fie etichetări și acuzații de psd-ism. Bula mea dragă a devenit un câmp de luptă în care oameni pe care-i respect, cu titlu definitiv, se ștampilează reciproc cu ideologisme, conspiraționisme și, pe finalul aproape a oricărei discuți, cu atacuri la persoană. Mai mult n-am să scriu despre această tentativă ratată de dezbatere dar rog, cu mare drag, ambele tabere, să nu uite că 9 octombrie va veni și va fi o zi ca oricare alta.

24 septembrie 2018
Cristian Curte (FB Claudiu Târziu): „De ce voi vota DA la referendum – Pentru că ştiu că în occident a existat următorul parcurs: dezincriminarea minorităţilor sexuale, parteneriate pentru cuplurile de același sex, căsătorii şi adopţii de copii, iar la final penalizarea tuturor celor care cred/spun deschis orice altceva. Împotriva acestei terori, de care nu vorbește nimeni, vreau să ridic un gard, fie el cât de mic.”

23 septembrie 2018
Cristian Enache: Iată motivele pentru care voi vota DA la referendumul pentru familie (Republica)

„Voi vota DA la referendumul pentru familie, în primul rând pentru că România se află acum în zona de echilibru în acest domeniu, zonă în care greu reușesc să se așeze societățile.”

23 septembrie 2018
Andrei Croitoru: Naivitatea tradiționaliștilor cu privire la Referendum

 

23 septembrie 2018
Adrian Miroiu: Despre Referendum și Deciziile Curții Constituționale (Marginalia)

„Două documente care îmi par foarte importante pentru a înțelege semnificația Referendumului care va avea loc în luna octombrie sunt Decizia nr. 580/2016 și Decizia nr 539/2018 ale Curții Constituționale. […]

Plecând de la opinia deloc pozitivă pe care mi-am format-o citind Deciziile nr. 580/2016 și 539/2018, vreau să închei prin a pune următoarea întrebare: de ce eu, ca persoană rațională, ar trebui să accept o decizie a Curții Constituționale la care aceasta a ajuns printr-un raționament eronat, sofistic, plin de inexactități și de ambiguități?”

23 septembrie 2018
Sorin Ioniță: Mecanismul delirului colectiv: cum s-a ajuns la referendum

„România nu putea să rateze această modă politică a frângerii mâinilor de teama drobului de sare inexistent. Non-problema pe care o rezolvă referendumul din 6-7 octombrie e cumva legată de LGBT, dar nu-i clar în ce anume constă: trendurile reale şi documentabile din societatea noastră (scăderea natalităţii, împuţinarea căsătoriilor, creşterea ratei divorţului şi a avorturilor) pot fi puse pe seama homosexualilor? Sunt ei mai mulţi sau mai puţini decât acum 20 de ani? 50 de ani? 100 ani? Există vreun mecanism cauză-efect care-i leagă indubitabil de vreo urgenţă acută pe plan local?

Ca şi în anii ’30, mecanismul ăsta nu trebuie demonstrat; e postulat. Există în schimb, ca şi atunci, o întreagă mitologie că duşmanii s-ar coordona cumva într-o mare reţea, cu plan să cotropească substanţa şi finalmente sufletul neamurilor. LGBT ar fi o categorie socială omogenă, cu interese aliniate, infiltrată din afară printre noi ăştilalţi, cu scopuri malefice mergând de la prozelitism sexual (?!) până la extincţia biologică. Alianţa calvin-ortodoxă ce a pus BOR la remorca retoricii conservatoare din SUA, unde temele astea au măcar o istorie mediatică, dacă nu şi o noimă, lasă uneori impresia că primeşte pe fax la Bucureşti bucăţi lemnoase de retorică, ce pică aici precum nuca în perete, şi le dă drumul ca atare în public. Indignarea din tonul lor are ceva artificial, ”

23 septembrie 2018
Cătălin Avramescu: De ce participați la un referendum fraudat? (Marginalia)

„Acest fel de a “organiza” o consultare populară nu face decât să deschidă porțile Iadului. Pe modelul adunării de năuci și de asistați sociali aduși cu autocarele în Piața Victoriei, socialiștii vor putea născoci orice fel de plebiscit care să le satisfacă interesele.”

23 septembrie 2018
Ciprian Mihali (FB): Acest referendum nu va schimba absolut nimic în bine în vieţile voastre şi ale tuturor românilor. El nu oferă nicio libertate mai mare, nici drepturi mai multe, nici linişte sau bunăstare pentru unii sau alţii. Singura lui justificare e că partidele la putere trebuie să facă o repetiţie pe banii noştri ca să ştie cum să se pregătească pentru alegerile ce vin. Ele trebuie să verifice cât de uşor de prostit sunteţi şi suntem cu toţii, pentru că urmează încă patru reprize de alegeri (europarlamentare, prezidenţiale, locale, parlamentare) în care urmează să fim prostiţi, alegeri mult mai importante, iar partidele trebuie să ştie exact ce au de făcut ca să iasă aşa cum vor ele.

22 septembrie 2018
Daniel Funeriu: Despre Referendum. Nu cotizați la Fondul Național de Ură (Newsweek)

„Nu cotizați la Fondul Național de Ură, orbiți de cei care aprind neoanele amăgitoare ale propriilor lor interese.

Mergeți sau nu mergeți la referendum, votați da sau nu, dar nu vă lăsați orbiți de certitudinile voastre de moment injectând ură în spațiul comun dintre noi.”

21 septembrie 2018
Dănuț Jemna: Incapacitatea de a gestiona prezentul (2) Din nou despre referendum

„Consider că cele două tabere care au intrat în dispută în legătură cu proiectul acestui referendum par să ignore o serie de elemente specifice ale societății românești actuale: moștenirea spirituală și culturală ce determină concepția despre politică și stat; o cultură politică și un simț civic slab dezvoltate; o societate în tranziție; un proces de transformare la nivelul valorilor și un ritm alert de secularizare, adică de slăbire a sentimentului și practicii religioase. Pe de o parte, cei ce se consideră progresiști pledează pentru un model de stat secular și consideră că religiosul trebuie să devină o problemă privată, de opțiune individuală ce nu trebuie afișată în public. De asemenea, ei susțin că acest stat trebuie să garanteze drepturile și libertățile fundamentale ale omului, înțelegând prin aceasta inclusiv drepturile minorităților de orice tip, inclusiv cele sexuale, la o expresie publică și socială. De cealaltă parte, tradiționaliștii apelează la istoria, tradiția și identitatea națională ca la repere esențiale în baza cărora propun să se modifice constituția și să consfințească la nivel de lege fundamentală ceea ce precizează deja codul familiei.

După opinia mea, consider că ambele tabere au dreptate până la un punct, dincolo de care ambele neglijează realismul societății românești și se radicalizează atât în raport cu aceste date, cât și cu ceea ce este posibil de obținut actualmente de la această dezbatere. Cu alte cuvinte, acest referendum este un produs artificial, ca multe altele, asupra căruia membrii societății se aruncă evitând să facă efortul mai complex al analizei și rezolvării problemelor cu adevărat serioase în care se zbate România în prezent.”

21 septembrie 2018
Republica: Duminică, după slujbă – vârful de prezență la vot. Sociologul Vasile Dâncu: 7 motive pentru care referendumul pentru familie e posibil să fie validat

Vasile Dâncu: „Dacă biserica ortodoxă se implică puternic, refererendumul primește vânt în pânze.”

20 septembrie 2018
Cristi Dănileț: De ce nu merg la referendumul cu privire la căsătorie (Marginalia)

„A doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat: căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ține de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va crește imediat după ce lumea iese de la școală și de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naște în afara căsătoriei părinților săi, că numărul divorțurilor tot va fi în creștere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoștință, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuți de mame și abandonați ori copiii agresați în propriile lor familii (indiferent de componența sau legitimitatea lor).”

20 septembrie 2018
Cristi Danileț: Pe șleau, despre referendum. Ultima parte: „Morala a murit, Trăiască Legea!” (Contributors)

20 septembrie
Marius Cimpoae (FB): Coaliția pentru Familie trebuie să își asume direct, cu responsabilitate, coordonarea Campaniei pentru Referendum. Elaborarea materialelor de campanie și a mesajelor de informare și mobilizare trebuie să fie coordonate pentru a nu mai apărea tot felul de materiale care induc în eroare alegătorii și pun în pericol reușita Referendumului.

„Referendumul nu are legătură cu căsătoria dintre bărbat și femeie, nu e pentru întărirea sau siguranța acestui timp de uniune, ci este strict împotriva lor, a celor… considerați altfel. Or, într-o țară unde 95% din cetățeni se declară creștini să impui o astfel de reglementare mi se pare că se recunoaște în modul cel mai evident incapacitatea normelor morale de a mai fi liant între oameni. Unei populații de 95% de creștini, care se presupune că urmează niște reguli morale și își educă copiii în aceeași direcție, îi este frică de câțiva homosexuali?”

20 septembrie 2018
Tereza-Brînduşa Palade: Mișmașul post-Dragnea (revista 22)

„În fapt, a boicota referendumul cu pricina înseamnă nu numai a alege libertatea modernă a individului, ci și a respinge o cleptocrație eclezială de tip rusesc, ce ar conviețui în continuare armonios cu zburdalnica mafie locală. Cu sau fără Dragnea.”

19 septembrie 2018
Mihai Gheorghiu (FB): Forma întrebării e stabilită prin lege, nu e la latitudinea organizatorului (Guvernul).

19 septembrie 2018
Mihai Maci: Referendumul inițiat de ”Coaliția pentru Familie” nu este despre homosexuali (Contributors)

„Crede cineva că “creştinii” şi “patrioţii” se vor mulţumi cu un lucru atât de minor precum introducerea în Constituţie a unui lucru prevăzut şi în Codul Civil? Tare mă îndoiesc! Căci mai sunt atâtea de făcut! De pildă incriminarea homosexualităţii. Sau interzicerea avorturilor (a “pruncuciderii”). Penalizarea celibatarilor. Şi, neapărat, prohibirea adulterului şi a sexului premarital. De ce nu şi interzicerea “propagandei progresiste şi multiculturale”, eventual la paritate cu introducerea frecventării obligatorii a Bisericii? Ori scoaterea “ereziei evoluţioniste” din programa şcolară. Poate chiar condamnarea “în regim de urgenţă” a reprezentanţilor şi suporterilor “statului paralel”. Sau prezenţa – în mod necesar – a unui cleric în toate completele de judecată. Şi abia am deschis cutia. E mult de desţelenit pentru a transforma lumea noastră pustiită de “modernism” în “Grădina Maicii Domnului”. Până acum ne-am tot plâns că nu avem un “proiect de ţară”; iată că ni l-am găsit – e acela de-a deveni, în cel mai scurt timp cu putinţă, o “naţiune creştină”. Naţiune, în răspărul “mondializării”, care lichefiază nu doar graniţe, ci şi tradiţii şi creştină în contra ideologiilor veacului (a materialismului prosperităţii, a interferenţelor spirituale, a multiculturalismului), adică – în fapt – a modernităţii. În felul acesta, dintr-o dată, deficitul nostru de modernitate devine o calitate: bine ca nu suntem corupţi şi pervertiţi ca nenorociţii de occidentali!”

19 septembrie 2018
Radu Preda: Cât de la Vest poţi fi în Est? (Adevărul)

„Intrarea în linie dreaptă a referendumului privind modificarea Constituţiei prin precizarea componenţei familiei, cel puţin la momentul constituirii ei biologice, a scos la iveală o serie de prejudecăţi şi, mai grav, de tactici manipulatorii.”

19 septembrie 2018
Teofil Stanciu (FB): După ce l-au aprobat și nu au uitat să se laude cu asta, cei din PSD par chitiți să compromită credibilitatea referendumului: îl întind pe 2 zile, nu folosesc sistemul electronic de verificare a celor care votează.

19 septembrie 2018
Cristian Șoimaru (FB): Pseudo-argumentele, panica, agresivitatea sau limbajele inadecvate la care apelează o parte din susținătorii referendumului ușurează munca acelora care doresc să mute atenția de la esența referendumului cu speranța că prin boicot se va obține invalidarea referendumului.

19 septembrie 2018
VICE: Toate motivele pentru care trebuie să stai acasă la referendumul anti-gay din România

„Organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție a fost bătută în cuie ieri de Guvern prin ordonanță de urgență. Trei lucruri importante trebuie reținute aici: primul e că s-a modificat legea referendumului prin OUG, fapt interzis prin decizii ale Curții Constituționale, ceea ce face ca rezultatul să fie atacabil la CCR. Al doilea e că oamenii sunt chemați la vot două zile consecutiv, pe 6 și 7 octombrie, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România din 2003, de pe vremea lui Adrian Năstase și Octav Cosmâncă. Și al treilea și poate cel mai important: nu va fi folosit sistemul electronic de prevenire a votului multiplu (celebrele tablete din secțiile de votare), adică va crește semnificativ probabilitatea de fraudare.”

19 septembrie 2018
Iosif Țon: De ce să mergi la Referendumul pentru familie? (Credo TV)

 

19 septembrie 2018
Grigore Hurdubae: De se va clarifica prin referendum definiția familiei în mod cert nu se vor rezolva problemele familiei. Dar cel puțin, într-o oarecare măsură, putem avea un etalon și se pot descuraja anumite derapaje.

19 septembrie 2018
Adrian Papahagi (FB): Ei [trei milioane de cetățeni] nu cer să se schimbe ceva, să se suprime un drept al cuiva, ci doar să se mențină definiția unei instituții esențiale. A înscrie definiția căsătoriei în Constituție garantează că ea nu poate fi schimbată în Parlament prin votul unei majorități politice, ci doar prin consultare populară.

19 septembrie 2018
Cristi Danileț: Pe șleau, despre referendum. Partea a III-a: Un Parlament ce simpatizează gay-ii (Contributors)

„Un Parlament ce le simpatizează pe persoanele gay și care nu ar mai putea modifica așa ușor Codul Civil pentru a permite căsătoria întrucât asta va fi deja reglementată prin Constituție la referendumul din 6-7 octombrie 2018, ar putea face o șmecherie: să dea o lege prin care să spună „bărbat/femeie este persoana care se declară astfel în fața autorităților”. […] în România avem un caz cu o persoană care a solicitat schimbarea de sex și a obținut autorizare de la judecător. A făcut asta deja, dar cartea de identitate nu i s-a schimbat. Așa că în document e bărbat, în pantalon nu prea mai este. Spuneți-mi acum dacă persoana asta se prezintă la ofițerul de stare civilă alături de o femeie, se poate căsători azi? Da! O/îl poate împiedica în vreun fel modificarea adusă prin referendumul din 7 octombrie?! Ba!”

19 septembrie 2018
Liliana Widocks: Sufletele nu au sex (Republica)

18 septembrie 2018
Cristian Pîrvulescu: Pentru ce? (Observator cultural)

„„O cumpănă pentru neamul românesc“. Prin această formulă fascizantă a anunțat Liviu Dragnea referendumul. Dar de ce atîta grabă în organizarea sa? Nici măcar o lună pentru organizarea referendumului? De ce trebuia organizat referendumul pentru familie acum, pe 7 octombrie? De ce referendumul trebuie să dureze două zile? Și de ce toată această grabă de a încălca statul de drept și bunele practici electorale?”

18 septembrie 2018
Filip Standavid (Observator cultural)

„În goana după influența de odinioară (BOR), după ocazii de neratat (celelalte culte) și după voturi ieftine (cea mai mare parte a opoziției), mai toată lumea s-a făcut frate cu Dragnea.”

18 septembrie 2018
Radu Vancu (FB): De fapt, pericolul cel mare nu e înainte de referendum – ci după el. Ne-au împărțit deja în două. Indiferent de rezultat, una dintre cele două fracțiuni ale protestatarilor va fi furioasă pe cealaltă.

18 septembrie 2018
Teodor Baconschi (FB): Nu răspunde agresivității ideologice și fanatismului anti-creștin prin urlete și etichetări. Dovedește-ți credința prin calm, noblețe sufletească și nădejde, nu prin ură și istericale disperate.

18 septembrie 2018
Cristi Danileţ – Pe șleau, despre referendum. Partea a II-a: Referendum pentru o „precizare” (Contributors)

„Toată dezbaterea de pe bloguri, din biserici, din Parlament, de pe Facebook, din conferințe și de la televizor a fost despre orice altceva decât e vorba la acest referendum.”

18 septembrie 2018
Andrei Cornea: Pentru Boicot (revista 22)

„Părinții liberalismului au conchis că e preferabil și înțelept ca statul să nu impună unor minorități nevătămătoare morala unor biserici, oricât de puternice ar fi aceste biserici.”

18 septembrie 2018
Alexandru Terlea: Adrian Papahagi într-o dezbatere TV cu Cristi Danileț – (și) pe tema referendumului

18 septembrie 2018
Cătălin Sturza: Falsurile „Coaliției“ anti-Referendum (România liberă)

„Trăim într-o țară liberă și avem dreptul la opinii și la valori diferite. Când ne aflăm, însă, într-o dezbatere publică, avem obligația morală de a folosi argumente factual reale și verificabile, valide logic.”

17 septembrie 2018
TVR Cluj: Cristi Danileţ şi Adrian Papahagi la emisiunea „Regiunea în obiectiv”

 

17 septembrie 2018
Constantin Pârvulescu: Videoclipurile campaniei Coaliţiei pentru Familie – neadevăruri şi gafe (Adevărul)

17 septembrie 2018
Alin Dobai (FB): Dacă voi boicota referendumul de luna viitoare, nu e pentru că Dragnea. Ci pentru că e prea mult, mult prea mult resentiment, în loc de ceea ce ar fi trebuit să fie multă, mult mai multă iubire…

17 septembrie 2018
Cristi Danileț: Pe șleau, despre referendum. Partea I: De ce judecătoarele nu stau la cratiță? (Contributors)

„Avem o Constituție care nu are legătură cu fizicul uman, dar nici nu prea știm ce este că nu ne spune definiția ei însăși. În această Constituție scrie niște ciudățenii care nu au corespondent în realitate. Oricum, ca să mă refer la domeniul meu, Constituția stabilește cât se poate de clar că nu există în țara noastră decât judecători. Mi se pare corect. Până la urmă, toată lumea știe că tradițional e ca femeia să stea la cratiță și să facă copii. Ce caută ele în tribunale? Nașpa situație. Trebuie revizuite toate hotărârile judecătorești date de femei, căci sunt neconstituționale!”

16 septembrie 2018
Alin Cristea: Coaliţia pentru Familie cîntă prohodul la căpătîiul unei naţiuni muribunde (RoEvanghelica)

„Participarea la refendum nu e doar un semn de evidenta incultura (politica, civica si religioasa), ci si o dovada de lipsa de patriotism. Nu doar o manifestare grobiana a conformismului si mediocritatii (ca pacat), ci si o actiune criminala care savirseste o lobotomie atit in creierul romanilor, cit si in inima lor.”

16 septembrie 2018
Mihaela Miroiu: Mihaela Miroiu semnalează pericolul referendumului pentru familie: S-a deschis o cutie a Pandorei! (PS News)

„Statul nu trebuie să se ocupe de ceea ce numește Biserica păcatele noastre. Nu este treaba statului. Putem să fim păcătoși în privința religiei, putem să fim păcătoși în privința moralei, dar statul trebuie să se ocupe de păcatele noastre în sensul legii.”

16 septembrie 2018
Petre M. Iancu (FB): Referendumul nu schimbă în legislaţie nimic, dar e folosit întru contaminarea cetăţenilor cu fanatism, promovarea discordiei, a intereselor cleptocraţiei, a dezeuropenizării şi asiatizării României.

15 septembrie 2018
Cristian Șoimaru (FB): Referendumul din 7 octombrie trebuie să se organizeze în condiții cât mai transparente și clare și într-o singură zi. Altfel vor rămâne semne de întrebare prea mari iar opozanții demersului vor avea “muniție” pentru a lipi o suspiciune puternică de rezultatul referendumului, mai ales dacă s-ar valida.

14 septembrie 2018
Dănuţ Mănăstireanu (FB): : Mersul la referendumul CpF/PSD/PNL pentru a apăra familia este ca mersul la curve pentru apărarea virginităţii.

14 septembrie 2018
Sorin Bobiş (FB): Cele două tabere care s-au format nu au nimic în comun cu tematica referendumului.

14 septembrie 2018
Emil Dumea(FB): Mă tem ca referendumul pentru modificarea Constituției în problema definirii familiei să nu degenereze, adică să nu fie acaparat de forțele politice și să devină astfel mai mult o fumigenă politică pe care românii să o înghită fără discernământ și fără un simț critic al realităților din țară. Clasa politică are nevoie de acest referendum nu pentru că-i pasă de familii, ci pentru a-și câștiga un plus de credibilitate în ochii populației. Exact așa cum au procedat și la așa-zisa revoluție din anul 1989. Atunci, pentru a avea adeziunea maselor, au inventat cu cinism un întreg scenariu care a costat multe vieți; au inventat agenturi străine și teroriști care nu au fost descoperiți nici până astăzi.

14 septembrie 2018
Petre M. Iancu: Ce nu pot înţelege (Deutsche Welle)

„În principu, consultările populare au virtutea şi noima lor în democraţii ce se respectă, iar existenţa unor priorităţi nu elimină din agendă chestiuni mai puţin arzătoare.”

14 septembrie 2018
Sabin Gherman: Nu așa ne-o fost vorba la ’918 (Newsweek)

„N-avem un spital decent pentru copiii bolnavi de cancer, dar punem la bătaie patru’ș’trei de milioane de euro să batem în cuie dreptul lui Iuăn de-a se culca numa’ cu Mărie.”

14 septembrie 2018
Costel Ghioancă: Mesaj pentru ”stingătorii de referendum”

„Ar mai fi încă o tabără – eu îi numesc ”stingătorii de referendum”. Aceștia nu sunt în mod deschis PRO referendum, nici ÎMPOTRIVA lui – ei încearcă să păstreze o poziție ”neutră” (chit că e dificil să rămâi neutru într-o astfel de chestiune”) și fac teoria chibritului („țara arde și baba se piaptănă”), analizând referendumul sub plan juridic, sociologic, teologic, psihologic, etc.”

14 septembrie 2018
Cosmin Pojoranu: Tot ce trebuie să știi despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție (Republica)

„Referendumul nu va produce efecte juridice, întrucât, chiar și cu textul actual, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă, existând deja un articol clar în Codul Civil, care spune că „prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.”

13 septembrie 2018
Andrei Vieru: Pentru ce anume vom vota pe 7 Octombrie? (revista 22)

„Pe 7 ocombrie nu vom vota pentru sau contra vreunei pretinse redefiniri a familiei, ci pentru sau contra unei necesare explicitări. Nu vom vota pro sau contra unor categorii ale populației. Cu atât mai puțin vom vota pentru sau împotriva guvernului pesedist.”

13 septembrie 2018
Petre M. Iancu: Referendumul pentru familie şi divizarea românilor (Deutsche Welle)

„Apelul la boicotul referendumului de către Dacian Cioloş e, inclusiv pentru românii de dreapta, conservatori, singura atitudine rezonabilă, utilă şi patriotică, aptă să contracareze uriaşa manipulare la care PSD supune, în prezent, societatea românească.”

13 septembrie 2018
Sorin Negruţi (FB): Ceea ce n-au reuşit gazele şi bastoanele, a reuşit acest Referendum. Oameni care până mai ieri făceau front comun în lupta cu Ciuma Roşie se luptă acum între ei încercând să-şi impună unii altora punctul de vedere.

13 septembrie 2018
Sociologul Alin Teodorescu: „Chiar dacă se va întinde pe două zile, referendumul NU va fi validat”. Câți cetățeni s-ar putea prezenta la urne, potrivit modelelor statistice de comportament electoral (Republica)

12 septembrie 2018
Cristina Iurişniţi: Acest referendum este inutil şi costisitor! (TimpOnLine)

„Sunt unele momente când în faţa populismului este nevoie ca unii politicieni şi partide să aleagă calea cea grea, dar corectă. Să ia o decizie nu pentru propriul câştig, ci în interesul democrației.”

12 septembrie 2018
Barbu Mateescu: Referendumul Coaliției pentru Familie – baza statistică de start (Sociollogica)

„Pe de o parte, numărul credincioșilor autentici din România este mult mai mic decât numărul celor care afirmă că ar crede în Dumnezeu. Aici Coaliției îi joacă un mare renghi ortodoxia – o ramură a creștinismului bazată în România pe identitate și într-o măsură mai mică pe practică sau credință. Covârșitoarea majoritate a românilor care se auto-identifică drept ortodocși (și care la rândul lor sunt covârșitoarea majoritate a cetățenilor țării) sunt ortodocși doar cu numele, adică nu merg la biserică, sunt în dezacord cu elemente fundamentale ale credinței creștine (existența sufletului, raiului, diavolului, etc) sau sunt deschiși la influențe ne-creștine (cred în farmece, astrologie, blesteme, descânt, etc)”

12 septembrie 2018
Liliana Niculescu: Cum ar arăta un comunicat al Coaliției pentru familie într-o țară normală (Republica)

12 septembrie 2018
Raluca Pancu: Familia tradiţională PSD-ALDE-PNL. Cum a decis Senatul să mergem la referendum

12 septembrie 2018
Sorin Pețan (FB): Prin acest demers cu referendumul, se produce un recul imens fata de Evanghelia asta fortata, cel putin la publicul tanar urban, si vor exista consecinte pe termen mediu si lung.

12 septembrie 2018
Vladimir Tismăneanu (FB): Romania in itari, cu opinci si cu ochelari de cal: Anuntatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pasunism in zdrente. Faptul ca parlamentarii PNL au imbratisat cu sarg si zel obsesiile celul mai dezolant traditionalism este cat se poate de revelator. Nu mai vorbesc de dezgustatoarea ipocrizie a celor din ALDE, secretia electorala a divortatului de profesie. Timp in care otrepele blocheaza anchetele legate de gazarea in masa din 10 august. Iar Ilse Dan, aceasta SS-ista cu evidente instincte sadice, minte cu nerusinare in fata unui parlament controlat de rai si de fameni…

12 septembrie 2018
Cristina Popescu (FB): Obiecții aduse referendumului și argumente pentru care acestea nu sunt valide.

12 septembrie 2018
Andrei Croitoru: Confiscarea Referendumului pentru familie și câteva clarificări

 

7 septembrie 2018
Traian Băsescu: Referendumul pentru definirea familiei tradiţionale este o temă populistă

4 septembrie 2018
Florin Negruţiu: De ce NU merg la referendumul pentru familie (Republica)

„Dacă un referendum ar schimba nenorocita de statistică ce spune că în România un copil din opt nu are ce mânca, că un sfert dintre copii abandonează școala, că zeci de mii de copii sunt puși la muncă grea, că mii de copii sunt trimiși la cerșit, poate m-aș mai gândi.”

17 martie 2018
Adrian Niță: Legea Referendumului şi drepturile omului (Adevărul)

„Discuţia despre preconizatul referendum pentru definirea familiei ar trebui să fie precedată de discuţii de rezolvare a unor aspecte conceptuale; abia apoi să se discute despre detaliile modificărilor. Trebuie bine văzut dacă introducerea unor modificări este oportună, dacă este cerută de nevoile societăţii, de nevoia de modernizare a României, mai ales că o lege fundamentală are efecte pe mulţi ani de acum înainte. Or, chiar şi un copil ştie că actuala Constituţie, cât şi legile româneşti definesc foarte clar familia şi căsătoria. A arunca banii cetăţenilor pe apa Sâmbetei şi a coaliza energii negative mi se par demersuri contraproductive şi chiar periculoase pentru stabilitatea României. Chiar şi un copil ştie că familia nu este totuna cu căsătoria.”

 

21 septembrie 2017
Cristian Enache: Referendumul pentru familie este unul important (Republica)

„Susținerea că tema acestui referendum este falsă, parazitară, sau lipsită de importanță pentru societatea românească, având în spate argumentul altor teme mult mai importante, cum ar fi, spre exemplu, corupția din administrație, este disimulatoare. Cum poți pretinde că o temă care naște aprinse dezbateri oriunde în lume este neimportantă pentru societate? Evident că ne confruntăm și cu alte probleme mai importante, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să le acordăm tuturor atenția cuvenită.”

17 septembrie 2017
Alin Cristea: Un comentariu pe contul Facebook al lui Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie (RoEvanghelica)

„Domnilor, sinteti neconvingatori. Eu am anuntat acum vreo 10 zile ca NU voi vota la referendum (ceea ce nu mi-ar fi trecut prin cap acum citeva luni). In contextul aniversarii a 500 de la Reforma lui Luther, dar si al protestelor din februarie din Romania, consider ca e mai important sa protestez impotriva coruptiei din institutiile religioase decit sa pun botul la propaganda ieftina pe care o desfasurati, dimpreuna cu interventii noninteligente. Astfel, e evidenta neputinta reprezentantilor Coalitiei pentru Familie de a purta un dialog in societatea romaneasca. Cu alte cuvinte, indiferent de rezultatul referendumului, DEJA ati pierdut. Si, o data cu voi, si societatea romaneasca, de care pretindeti ca va pasa.”

28 iulie 2917
Bebe Ciaușu: Familia sub asediu

„Susţinătorii familiei tradiţionale (biblice) nu sunt nici bigoţi, nici habotnici, nici homofobi, nici inadaptaţi social, nici extremişti intoleranţi şi insensibili, ci sunt oameni preocupaţi să asculte de Dumnezeu – Cel care a creat şi definit familia – şi să lase generaţiilor viitoare o moştenire morală, religioasă şi culturală de care să nu le fie ruşine.”

2 iunie 2017
Dan Ionescu: Cum va distruge Coaliţia pentru Familie PSD. Şi pe noi, alături de ei

„Coaliţia pentru Familie este o enigmă. Nu ştim cine o conduce. Nu ştim cine o finanţează. Nu ştim ce doreşte de la societate în afară de un dubios referendum pentru modificarea Constituţiei. Nu ştim ce agendă viitoare are. E un fel de Soros al conservatorilor, care stă pe un sac de semnături şi pe care le promite celor dispuşi să pupe mâna care împarte favoruri. Din puţinele informaţii care au apărut prin presă, arată ca o lucrătură manuală finanţată cu bani ruseşti şi construită pe idei de factură neoprotestantă. Un mix ciudat, neclar şi în jurul căruia se poate susţine orice, pentru că nu avem date reale. Pentru o organizaţie care a depus trei milioane de voturi este în continuare extrem de obscură şi necunoscută publicului larg. Confuzia asta o ajută, pentru că e foarte posibil ca publicul larg să trăiască cu senzaţia că organizaţia aparţine mai degrabă PSD şi Bisericii Ortodoxe Române.”

19 mai 2017
Iulian Bulai: Coaliţia pentru Familie. Îmi place cum sună, dar nu susţin

„Referendumul va trece. Eu voi rămâne la fel de catolic. Calitatea familiei din România nu se va îmbunătăţi. Vom cheltui mulţi bani şi resurse. Cei care vor ca România să fie ca o familie de bătrâni obosiţi şi neajutoraţi vor câştiga această luptă. Biserica va pierde şi mai multă credibilitate. Politicienii vor profita de asta şi vor deconta factura la alegerile următoare. Familia va avea de suferit.”

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s