– Nu Biblia ne mintuieste, ci Domnul Bibliei.
– Acentul pe dragoste sta la baza situatiei nenorocite din ghetoul pocaiesc.
– Cultura protestului face parte din cultura democratiei liberale a secolului XXI.
– Lucrul extraordinar care s-a intimplat in Romania incepind din 2012 incoace a fost cresterea pulsului civic.
– Conceptualizarea rezulta nu din text, ci din context. Am fost creati fiinte conceptuale si doxologice.
– A spune adevarul unul altuia este precept biblic, atit in Vechiul, cit si in Noul Testament.
– Cam prea ne formeaza perspectiva de viata productiile literare. Trebuie sa raminem lucizi chiar cind visam.
– Un punct slab al predicatorilor este accentul excesiv pus pe Cuvintul lui Dumnezeu, adica pe revelatia speciala. Nu sint interesanti de revelatia generala – Dumnezeu s-a descoperit in natura si in istorie. Bibliolatria practicata de pocaiti, linga care muzica ocupa un loc exagerat, este unul dintre motivele regresului spiritual, cantitativ si calitativ.
– Patria este locul, primit si asumat, unde stiu cine sint, ce vreau pentru concetatenii mei si de ce cint imnul tarii din toata inima.
– Predau lectii de ‘arta de a visa’. Costa, uneori, foarte scump.
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază