Viorel Pașca pe Facebook (22.07.2018):
„Vazand zi de zi atatia bolnavi trimisi la Dumbrava cu povesti de viata dramatice, nu putem decat sa-i multumim lui Dumnezeu, in primul rand pentru ca ne-a acordat privilegiul de-a avea parte de o viata “normala” si un trai decent, iar in al doilea rand ca numai prin bunatatea Lui si ajutorul multora putem oferi ingrijire si adapost la cei care nu au avut parte de binecuvantarile de care beneficiem noi. Nimic nu se compara cu bucuria de a schimba in bine, fie si macar un pic “soarta” celor mai necajiti si amarati semeni ai nostri.
Printre bolnavii trimisi in aceasta saptamana la Dumbrava se numara si M.I., divortat de sotie in urma cu mai multi ani. Cele doua fiice au fost crescute de mama, iar acum sunt plecate in alte tari, fara a mai tine legatura cu tatal lor. “Omul nostru” a lucrat o vreme ca zilier, fiind ajutat cu o locuinta sociala pe care intre timp a pierdut-o (ancheta sociala nu precizeaza in ce conditii), iar de atunci a locuit intr-o padure de unde a fost ridicat de jandarmi si dus la spital, gasit intr-o groapa unde cazuse, nemancat de cateva zile, ajungand in cele din urma la Dumbrava.
Un altul, tot fara asigurare si venit, a lucrat ca cioban la un om din sat pana ce s-a imbolnavit si nu a mai fost dorit de nimeni. Dupa repetate randuri in care s-a dus la spital pentru a solicita ajutor, a fost si el trimis la Dumbrava, unde acum avem binecuvantata ocazie de a-i oferi ingrijirea de care are nevoie.
Alti doi bolnavi au decedat gasindu-si in sfarsit “linistea”, fiind apoi inmormantati in cimitirul din Dumbrava, “asistati” doar de mine si de preotul din localitate fara cortegiul sau ceremoniile atat de obisnuite la astfel de evenimente.
In aceste zile am primit multe solicitari de la spitale si familii care ne rugau sa primim bolnavi psihici, solicitari la care din pacate a trebuit sa dam un raspuns negativ deoarece toate locurile destinate acestei categorii sunt ocupate. E trist si frustrant faptul ca, in Romania, pentru acesti bolnavi nu sunt locuri suficiente, toate spitalele de acest gen fiind suprasolicitate. Avem si noi cerere facuta de cativa ani catre un astfel de spital pentru un bolnav dar ni s-a spus atunci ca asteptarea poate dura mai multi ani. Indiferent insa de prioritatile si viziunea celor “de mai sus”, ne bucuram de ajutorul si protectia lui Dumnezeu si a celor care ne sustin in ceea ce facem si carora le multumim si cu aceasta ocazie pentru implicarea si daruirea lor.
Multumim si grupului de barbati de la Cluj care ne-au vizitat din nou, ajutandu-ne la taiatul lemnelor de foc pentru iarna. Va multumesc si voua celor care ma urmariti, iar pana saptamana viitoare cand ne vom “intalni” iar, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.”
Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV
2017
Kanal D
Asa-i România!
ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan
2016
TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879
2015
Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine
România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara
2014
Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959
Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html
Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto
Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html
2010
Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca
2008
Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511
POZE
2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă
2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca