Dumbrava minunată (257)

Viorel Pașca pe Facebook (15.07.2018):

„Dintre cei 150 de bolnavi trimisi la Dumbrava in primele sase luni ale acestui an (cu 30 mai multi ca in aceasi perioada a anului trecut), 12 au decedat iar 23 au plecat.

E adevarat ca unora dintre ei le-am cerut noi sa plece dupa ce s-au facut bine, pentru a face loc celor imobilizati sau bolnavi. Uneori insa, acestia sunt adusi din nou intr-o stare mult mai grava decat inainte, ceea ce ne face sa avem remuscari si mustrari de constiinta, gandindu-ne in acelasi timp la ce ar trebui sa facem ca acest lucru sa nu se mai intample.

In aceasta saptamana a fost trimis cu ambulanta la Dumbrava domnul L.G. de 75 de ani, bolnav pe care l-am “externat” in urma cu cateva luni, sperand ca va fi primit si ingrijit de propriii copii. Conform spuselor sale, sotia a decedat in urma cu multi ani, iar el a crescut singur cei noua copii, cel mai mic avand doar un an si jumatate. Cand acestia s-au facut mari, a vandut casa si le-a impartit banii sperand ca fiecare isi va croi un rost in viata oferindu-i si lui ajutor cand va avea nevoie. A muncit si locuit apoi in diferite locuri, uneori pribegind pe drumuri cautandu-si hrana si un loc unde sa-si plece capul.

Dupa ce a plecat de la Dumbrava, si-a vizitat copiii in diferite orase ale tarii, Galati, Targu Jiu, Carei, etc, dar de fiecare data i se spunea ca nu pot sa-l ingrijeasca din diferite cauze. In cele din urma a fost acceptat de unul din copii dar scos afara dupa un timp de nora care nu voia sa-l ingrijeasca. Apoi s-a refugiat prin gara de unde adesea era scos afara, fiind silit sa-si gaseasca un adapost sub cerul liber.

Tot el ne-a povestit despre oameni buni care uneori se opreau in dreptul lui si-i ofereau paine sau ceva de mancare ajutandu-l astfel sa supravietuiasca in conditiile respective. Cand nu a mai putut face fata acestui mod de viata, slabit si bolnav, a fost luat de ambulanta si dus la spital, de unde a si fost trimis la Dumbrava. Ne bucuram din toata inima ca s-a intors si ca-i putem fi de folos dar inca ramane intrebarea, ce vom face cu cei care se fac bine si nu au unde sa plece in conditiile in care tot mai multi bolnavi grav si persoane in varsta vor avea nevoie de ajutor. Cred totusi ca nu ne vom confrunta cu aceasta problema in viitorul apropiat, avand in vedere faptul ca in curand vmn avea 25 de locuri disponibile in Ineu – Arad si alte 6 in Dumbrava.

Pe termen lung insa, aceasta problema a oamenilor fara adapost se pare ca va ramane fara prea multe solutii, “silindu-ne” sa cream noi si noi locuri in speranta ca vom putea oferi astfel ingrijirea de care au nevoie la cat mai multi oameni. Pana saptamana viitoare, fiti binecuvantati si nu uitati sa fiti o binecuvantare.”

Despre DUMBRAVA în presă, pe Internet și la TV

2017

Kanal D
Asa-i România!

ARSC (Agora for the Religious Societies and Communities): Interviu cu Viorel Pașca, la emisiunea „Miezul Vieții”, realizator: Cornel Dărvășan

2016

TVR 1: Cazul Dumbrava prezentat la emisiunea „Ochiul magic”
http://www.tvrplus.ro/editie-ochiul-magic-507879

2015

Foreign Policy România, Nr. 44: Top 100 FP România/ 2014 – oameni şi idei care mişcă ţara în bine

România Evanghelică (Alin Cristea): Viorel Paşca, unul dintre oamenii care mişcă ţara
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/03/08/viorel-pasca-unul-dintre-oamenii-care-misca-tara

2014

Digi 24: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/viorel-pasca-fermierul-care-si-a-transformat-casa-in-camin-pentru-127-de-oameni-ai-strazii-238959

Antena 1, emisiunea Observator: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil
http://observator.tv/social/un-barbat-din-dumbrava-judetul-bihor-sia-transformat-casa-in-azil-125304.html

Vocea Transilvaniei: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost
http://vocea.biz/arhiva/povestea-bihoreanului-viorel-pasca-omul-care-ingrijeste-sute-de-persoane-fara-adapost-foto

Adevărul: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie
http://adevarul.ro/locale/oradea/Ingeruloamenilor-adapos-bihoreanul-viorel-pasca-opt-ani-slujba-persoanelor-abandonate-familie-1_53caac6d0d133766a892e0a3/index.html

2010

Lydia, Nr. 36: Interviu cu Florica Pașca

2008

Bihon: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava
http://www.bihon.ro/omul-lui-dumnezeu-din-dumbrava/news-20080723-02540511

POZE

2017 – DUMBRAVA – A 10-a casă

2015 – Lansare de carte – Dumnezeu poartă de grijă, de Viorel Pașca

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s