„Din aceleaşi motive pentru care majoritatea adversarilor lui din întreaga lume sunt supăraţi pe el: acesta e considerat o persoană avidă de putere, patologic narcisică, având o plăcere deosebită în a genera şi întreţine conflicte sociale, în a jigni grosolan pe toţi cei ce nu-i împărtăşesc punctele de vedere şi în a reduce politica Statelor Unite ale Americii la „politica” cheremului său. Mai cu seamă desele sale comentarii şi luări de poziţie, teribil de ofensatoare, misogine, xenofobe şi chiar rasiste nu sunt pe placul majorităţii britanicilor. Ele cu siguranţă repugnă şi altor popoare din Europa sau de aiurea, dar, spre deosebire de alţii, britanicii nu-i acceptă cu uşurinţă pe cei ce calcă în picioare valorile în care ei cred şi, cum în UK există un adevărat cult al libertăţii de exprimare şi al protestului civic, nici nu se punea problema ca aceştia să nu iasă în stradă. Într-o ţară în care sunt autorizate proteste republicane chiar în ziua unei nunţi regale pentru o minoritate firavă care are dreptul să-şi exprime sentimentele antimonarhice, o persoană ca Donald Trump nu avea nicio şansă să fie primit cu surle şi trâmbiţe. Totuşi, ceea ce a umplut paharul nemulţumirilor a fost recenta decizie a preşedintelui SUA de a-i separa pe copiii imigranţilor mexicani ilegali de părinţii acestora şi de a-i plasa în cuşti în încercarea de a le da o lecţie celor ce s-ar aventura, în viitor, pe teritoriul american şi de a descuraja imigraţia ilegală. Deşi, confruntat cu un val de proteste interne şi internaţionale, Trump a trebuit să pună capăt politicii sale barbare, britanicii nu-l pot ierta pentru răul pe care l-a comis.”
Statistici blog
- 1.180.571
-
Articole recente
- Duminică seara (07.03.2021) – Ce nume apar în Top Posts pe RoEvanghelica
- Institutul Teologic Baptist – 100 de ani
- Sidonia Bogdan: Nu avem cultură democratică ca popor, nu reușim să imprimăm valori, nu reușim să facem diferența între detestarea clasei politice și justiție
- REZIST – 7 martie 2017
- Deea Axinte: Tot ce sunt, sunt prin harul Său – 6.200.000
- Alin Cristea despre Alin Cristea (4)
- Max Lucado: Harul este vocea care ne cheamă să ne schimbăm și apoi ne dă puterea de a ne schimba
- APEL foarte urgent și foarte important – 7 martie 2021
- România Evanghelică – Top Articole (07.03.2021)
- Viorel Pașca – 7 martie 2021
- Coronavirus – 7 martie 2021
- Great Minds Quotes (18)
- Atenţie la dezinformările de pe tabloidul Creștin Total (07.03.2021)
- CP – Women’s History Month: 7 Christian denominations that voted to allow female ordination
- Nemernicul tabloid Creștin Total – 7 martie 2021
- Personajul și persoana (17)
- Gunoiul cotidian (07.03.2021) în noua etapă a bolojan-ismului
- Top Posts – 7 martie 2021
- Andrei Pleşu: A fi om politic…
- Bă, pocăiților, scrieți corect românește (2.203) – Dionis Bodiu
- Viorel Pașca (07.03.2021)
- Din istoria blogosferei evanghelice – 7 martie (2021)
- 7 martie în istoria românilor
- Adam Groza: Why MacArthur is wrong about religious freedom
- 2010 – Alin Cristea: Nu VENIM la biserică. SÎNTEM biserica.
- Vizualizări pe blogurile lui Alin Cristea – 6 martie 2021
- CT – Died: Larry Crabb, Christian Counselor Who Kept Exploring
- Sîmbătă seara (06.03.2021) – Ce nume apar în Top Posts pe RoEvanghelica
- Bă, pocăiților, scrieți corect românește (2.202) – Daniel Brânzei
- Sinteza – Primul an de pandemie. Economia și cele mai puternice efecte
Comentarii recente
Arhive
Cele mai bune articole și pagini
- Cazul Ionel Tuțac (2) - Mișcarea mahărilor confesionali
- Cazul Ionel Tuțac (4) - Brânzeificarea
- 8 Martie este Ziua Femeii, nu Ziua Mamei (2019)
- Atenţie la dezinformările de pe tabloidul Creștin Total (07.03.2021)
- PROTESTEZ faţă de invitarea penticostaloidului Toni Berbece la Biserica BAPTISTĂ Emanuel din Viena
- Cum fut pocăiţii limba română (75) – Caius Obeadă
- Despre Cristian Ionescu - Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara
- România Evanghelică – Top Articole (07.03.2021)
- REZIST – 7 martie 2017
- Crucea-i ascultarea Domnului Isus
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază