Fiii risipitori (3)

Duminica la biserică a fost… cum a fost.

Văru’ Gelu, salvatorul care murise, fusese unul dintre oamenii activi în biserică. Nu doar fiii lui Daniel Drăgan îl îndrăgiseră, ci şi alţii.

Se făcu anunțul despre accidentul lui în mină, cu precizarea că încă nu se știa cînd va avea loc înmormîntarea.

Ca în alte duminici, a fost lunga oră de rugăciune, fiecare rugîndu-se pe rînd cu voce tare, în afară de Corneliu, care, deși a fost îndemnat în numeroase rînduri de către tatăl său, nu se ruga cînd îi venea rîndul. Oamenii știau și continuau cu rugăciunile individuale.

Băncile aveau în partea de jos o scîndură lungă, pe care stăteau cu genunchii, în timpul rugăciunilor. Nu erau de obicei mai mult de 70 de persoane, doar cînd erau sărbători și botezuri.

Baptiștii botează doar adulții, care își declară public credința, și botezurile erau evenimente de interes pentru rudele și vecinii pocăiilor, cum erau numiți baptiștii și penticostalii de către ortodocși.

Înmormîntările adunau și mai mult popor, întrucît veneau baptiști și din alte alte orașe din Valea Jiului, sau, cel puțin, vecinii se adunau, căci aveau loc în aer liber, în fața blocului. Iar la priveghi, în apartament, era înghesuială și pe scară, pocăiții cîntau și prezentau paragrafe din Biblie.

Corneliu cînta la armoniu, instrument cu pedale. Uneori Abel îi făcea semn din spatele bisericii: Mai uşor cu tractoru’!

După ora de rugăciune urma ora de studiu biblic, mai interesantă decît prima parte. După citirea textului, cîţiva bărbaţi luau cuvîntul. Niciodată vreo femeie.

Ultima oră era „serviciul divin”. De parcă celelalte nu ar fi fost divine…

După cum se aştepta Abel, tatăl său a fost lung, cu multe îndemnuri către lucrurile care nu se văd, dar… convingător. Trebuia să recunoască că cei din sală îl ascultau cu atenţie, ca şi altă dată, dar acum parcă cu şi mai multă atenţie. Comunitatea resimţea tragismul acelor zile şi avea nevoie de îndrumare spirituală. La așa ceva se pricepea Daniel Drăgan, topograf în timpul săptămînii și predicator duminica.

– Dragii mei, a spus la un moment dat, viața noastră e scurtă, dar înțelepciunea pe care o dobîndim prin Cuvîntul lui Dumnezeu e mare, dacă vrem să fim robi ai lui Dumnezeu, nu robi ai diavolului. Să nu credem că putem trăi cît vrem și că putem trăi cum vrem. Să ne pregătim să-L întîlnim pe Dumnezeu și să dăm socoteală de viața noastră.

După trei ore la biserică, familia Drăgan se întoarse acasă. Toții fiii lui Daniel purtau costum si cravată. Unchiu’ Minu, care locuia la cîteva blocuri distanţă pe aceeaşi stradă, era croitor. La fel şi unchiu’ Tenie (Eftimie), cel care avea patru fete şi care locuia la încă cîteva blocuri distanţă.

Fiecare şi-a dat jos hainele de duminica, așezîndu-le frumos pe umeraș, urmînd să le îmbrace din nou seara, pentru încă două ore. Seara cînta orchestra, care dădea un ton mai deschis întrunirii.

Masa de amiază era sfîntă în ziua de duminică. Și dinamică, era cea mai frumoasă întîlnire din săptămînă a familiei. Tatăl era mulțumit, în afară de faptul că nu se ruga Corneliu la biserică, după bunul obicei. La fel și mama, care gătise mîncarea, fiii erau și ei mulumiți, mai ales dacă conduseseră o fată acasă, sau urma să o conducă seara, după biserică. Ăl mic zîmbea de obicei, nu neapărat că pricepea prea multe din viața agitată a familiei. Dar era fain, clar.

De data aceasta, masa de amiază a fost cum nu fusese niciodată. Nimeni nu avea chef de vorbă, pînă și ăl mic uitase să zîmbească. După rugăciunea de mulțumire a tatălui, fiecare și-a văzut de ciorba lui.

Degeaba s-a străduit mama să pregătească un fel doi special și consistent, degeaba a făcut, ca mai totdeauna, prăjitură. La fel ca celelalte două zile, și duminica a fost o zi cenușie, colorată de tristețe.

Dar seara a avut loc o scenă cu totul specială, în camera fraților mai tineri. Corneliu i-a spus lui David: Niciodată nu o să lucrez la mină. Și n-o să te las nici pe tine să ajungi acolo. Bagă la scripcă cît poți, poate o să ai o altă viață, mai bună.

David își întoarse capul spre cutia în care se odihnea scripca, convins că asistase la un jurămînt solemn al fratelui său, apoi îl îmbrățisă și spuse: Să te asculte Dumnezeu!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s