Fiii risipitori (2)

Lunga zi de vineri a familiei Drăgan se încheia, ca și alte zile, cu masa de seară a familiei, într-o bucătărie destul de mică, parcă făcută exact pentru șase persoane. Dar spațiul nu era suficient de mare pentru cîtă tristețe emanau cele șase suflete.

Ca de obicei, fiul cel mic arăta mai clar starea inimii, ochii îi jucau în lacrimi, uitîndu-se fie la fratele său Corneliu, fie la tatăl lor, care vorbea mai puțin decît în alte seri.

– Dragii mei, știu că azi aveți inima frîntă. Și eu. Sîntem însă la sfîrșitul unei săptămîni și sînt epuizat. Haideți să ne culcăm, iar mîiine vă promit că o să stau de vorbă cu voi, așa cum am stat și în alte situații. Știu că vă doare, mă doare și pe mine, dar am nevoie de odihnă și, mai ales, de călăuzire din partea lui Dumnezeu.

După ce tatăl a rostit rugăciunea de seară, fiecare s-a îndreptat spre patul său, încercînd să-și ascundă dezamăgirea. Bineînțeles că au șușotit, Abel si Beniamin in camera lor, Corneliu și David în camera lor. La fel și părinții, Daniel și Lidia, în camera lor.

– Daniel, trebuia să vorbești cu băieții.

– Draga mea, știu că trebuia să vorbesc cu băieții. Dar sînt atît de obosit… Nici nu am citit în seara asta în Biblie. Am promis ca voi vorbi mîiine cu ei.

În camera lor, Abel și Beniamin își încheiau ziua cu speranța următoarei zi.

– Tăticu’ se ţine de cuvînt, spuse în şoaptă Abel.

– Da, șopti și Beniamin. Noapte bună!

Din camera alăturată se auzeau icnete. Toți știau că ăl mic plînge. Avea o fire sensibilă și deseori se exterioriza prin două, trei lacrimi.

Îl îndrăgeau toți la biserică, cînta la vioară, pe primul scaun al orchestrei, formată din cîteva mandoline, vreo trei chitare și un acordeon.

Acum bocea in patul lui.

Iar fratele lui Corneliu tăcea, precum toată ziua.

Simțea un fel de vinovăție, că la 15 ani nu era destul de matur, de isteț, să poată să fie alături de fratele lui mai mic cu 5 ani.

A doua zi, mama îl trimise pe Corneliu să ducă niște gogoși la familia fratelui lui Daniel, care locuia cîteva blocuri mai jos pe aceeași stradă. La unchiu’ Minu atmosfera părea la fel de încordată, dar, intuitiv, Corneliu îşi dădu seama că mai e ceva, nu doar ce se întîmplase cu o zi înainte.

Cînd se întoarse acasă, Corneliu află despre ce era vorba. O rudă prin alianță a părinților, care era salvator la mină, murise în noaptea dinspre vineri spre sîmbătă, cînd intrase, cu alți salvatori, după explozie.

Tatăl își pregătea predica pentru duminică, mama făcea mîncare pentru duminică, frații săi făceau curățenia de sîmbătă. Dintr-o dată, Corneliu se simți depășit de sentimentele pe care le încerca, fiecare parcă se retrăsese într-o rutină care le păstra ce mai rămăsese din resursele lor psihice.

Dupa masa de amiază, pe care a luat-o fiecare cînd a apucat, tatăl își chemă fiii să stea de vorbă cu ei.

În bucătărie, mama spăla vasele și își ștergea din cînd în cînd ochii și ];i sufla discret nasul.

Ştia că asta e cea mai grea discuţie de pînă acum pentru soţul ei, care nu îşi dezvăluia sensibilitatea sufletească decît rareori. Dar toți fiii știau cît de bun e tatăl lor, la fel cum știau și cît de sever e.

– Dragii mei fii, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat pînă acum. Iată că sîntem într-o situație foarte grea, dar trebuie să-i mulțumim și pentru asta. Nu mă aștept să înțelegeți acum, dar cîndva veți înțelege. În viață veți trece prin greutăți, cînd va trebui să luați decizii incomode. Atunci să vă amintii de Iov și de atitudinea lui smerită în fața lui Dumnezeu. Să nu fiți ca soția lui Iov sau ca prietenii lui Iov. Încrederea în Dumnezeu e cea mai potrivită atitudine, în orice situație.

Mda, nu a lăsat-o pe mîine, la biserică – nu se putu abține să nu-și spună în gînd Abel – a început de azi.

– Știu că priviți la mine ca la unul care v-ar putea spune cuvinte de mîngîiere, continuă tatăl, pe care fiii săi îl ascultau cu atenție. Dar în astfel de momente cuvintele sînt atît de sărace. Ce aș putea eu să vă spun, decît că viața noastră nu conține un viitor pe care să-l cunoaștem? Doar Dumnezeu ne cunoaște viitorul. Trăim numai vremi de tranziție. Nu există suficientă stabilitate pe această planetă pentru oameni. Avem perioade cînd sîntem fericiți și avem momente, ca cel de acum, cînd sîntem triști și îngrijorați. Mă uit cu atîta drag la voi și sînt fericit că sîntem o familie unită, dar în același timp trebuie să vă spun că viețile noastre vor continua într-un fel pe care nu-l putem cunoaște decît atunci cînd ne vom confrunta cu situațiile diverse din viitor.

Iar filosofează, continuă Abel în gîndul lui, dar fără a-și arăta în vreun fel propria lui filosofeală.

Tatăl său îl privi adînc, știind prea bine că fiul său mai mare are gînduri pe care nu i le dezvăluie.

– Nu pot să trec cu vederea faptul că trăim într-o zonă minieră și, cum am mai auzit de morți în subteran, vom mai auzi. Uneori vor putea fi rudele unor prieteni de-ai noștri sau rude de-ale noastre. Nu putem să fugim de moarte. Dar putem să ne trăim viaţa cu demnitate şi cu frică de Dumnezeu. Despre asta voi predica mîine la biserică – Cum să ne trăim viața cu demnitate și cu frică de Dumnezeu. Nu m-am gîndit că Dumnezeu îmi va dărui patru fii. Acum, uitîndu-mă la voi, simt cum mă privește Dumnezeu: Ce va face Daniel cu cei patru fii ai lui?

Ăl mic zîmbi în mintea lui, știa că tatăl lui își dorise și o fată, dar avea doar băieți. Alt frate al tatălui său avea doar fete. Patru fete!…

David era conștient și că era alintat și de tatăl său și de fratele său Corneliu. Se simțea tare bine în familia asta. Parcă era și el mai bărbat alături de frații săi, dar voia să își păstreze privilegiile de cel mai mic dintre frați. Ceilalți trei nu aveau ureche muzicală, precum avea el. Cînd cînta la vioară, acasă sau la biserică, tatăl său devenea relaxat, vizibil încîntat și transmitea într-un fel sau altul asta.

– Fiii mei, aveți grijă de cum vă trăiți viața, căci are grijă moartea de sfîrșitul vieții fiecăruia dintre noi. Zilele acestea sînt triste pentru noi și mult mai dureroase pentru cei care au pierdut capul de familie. Văru’ Gelu, pe care l-aţi cunoscut, a murit în încercarea de a mai găsi pe cineva în viaţă sau, dacă nu, să aducă trupurile la suprafaţă. Probabil i-a sărit muştiuchiul din gură, de la furtunul de la aparatul cu oxigen. Așa se vorbește. Ne vom aduce aminte cu respect de el. Sînt puțini oameni atît de generoși precum a fost văru’ Gelu.

În momentul acesta Beniamin scoase un oftat prelung. Pe care cu siguranţă îl împărtăşeau şi ceilalţi fraţi, care nu o dată fuseseră cadorisiţi cu diverse lucruri de către văru’ Gelu.

– Vom merge mîine la biserică şi ne vom închina, ca de obicei, lui Dumnezeu. Va trebui să țin cea mai grea predică din viața mea, de fapt nu predica e grea, ci starea sufletului meu. Nu vom ști mîiine cînd va fi înmormîntarea, probabil săptămîna viitoare. Să nu ne lăsăm cuprinși de deznădejde, Dumnezeu știe totul și El e Cel care îngăduie tot ce se întîmplă, fie războaie, fie boli, fie accidente precum cele din aceste zile.

Tăticule – interveni David, în mod candid – Dumnezeu știe că noi l-am iubit pe văru’ Gelu?

– Desigur, David.

Oare o să ne dea un alt văr?, continuă David.

– Dumnezeu o să ne dea fiecăruia ceea ce consideră El că e de folos. Uite, ție ți-a dat talentul muzical, dar nu și fraților tăi. Mie mi-a dat patru băieți, fratelui meu Eftimie i-a dat patru fete. Ai terminat curățenia?, schimbă brusc subiectul tatăl.

Mai avem puțin, răspunseră cei patru fiii.

– Hai, că vă ajut și eu, spune tatăl, încheind astfel discuția, de care nu se simțea prea mulțumit, dar, din nou, ca în atîtea și atîtea situații, îi mulțumi în gînd lui Dumnezeu că trecuse cu bine și de discuția cu fiii săi. Era conștient că, datoriă vîrstelor lor diferite, fiii săi înțeleg în mod diferit astfel de situații, dar era încrezător în atmosfera din familia lui. Cei patru fii crescuseră frumos și avea de ce să se mîndrească cu ei.

Privi spre soția lui, care dădu din cap într-un fel pe care îl întelegea: No, asta e.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s