Paul Negruț: Mi-am îmbrățișat ginerii, care, cu lacrimi în ochi, erau deja în al nouălea cer de bucurie că mă voi prezenta la Academia Cerească împuternicit de frații baftiști cu încă un mandat de vicepreședinte cu educația. Dacă Iosif Țon va apuca să deschidă și acolo vreo Universitate, ginerii mei (și Doru Hnatiuc) sînt ferm încredințați că eu o voi transforma în singura universitate evanghelică conservatoare, la care ființele angelice (și restanțierii umanoizi) vor putea studia teme eterne precum: Relația dintre Biserică și Stat, Sensul vieții sub soare, Apocalipsa pentru ochișori micuți.
Iosif Țon: Noua mea teologie a fost pusă la încercare în această ultimă zi pe pămînt. Mi-am revizuit întreaga viață și mi-am amintit, încă o dată, cum am vorbit în limbi. Alții nu și-au adus aminte decît de limba română, pe care am folosit-o îndelung, inclusiv la Radio Europa Liberă. Trebuie să cer scuze admiratorilor mei că nu…
Vezi articolul original 1.192 de cuvinte mai mult