Cinci concepţii despre Cina Domnului (7)

Romania Evanghelica

cinci-conceptii

Cinci concepţii despre Cina Domnului – Gordon T. Smith (editor), Editura Casa Cărții, Oradea, 2013, 179 p.

“Temele pe care Olson le exploatează includ respingerea ideii că harul lui Dumnezeu în sacramente este legat îndeosebi de elementele sacramentale. Tradiția reformată, mai ales în relație cu Jean Calvin, accentuează legătura strânsă dintre harul sacramental și elementele sacramentale (pâinea și vinul). Un credincios reformat ar fi de acord cu un credincios baptist că Dumnezeu nu este neapărat legat de elementele sacramentale. Dar un credincios reformat ar spune că Dumnezeu, prin promisiune și legământ, leagă prezența plină de har lui Dumnezeu de aceste elemente. Categoria potrivită pentru a ne gândi la legătura dintre har și elementele sacramentale este, așadar, promisiunea.

O altă temă din variata tradiție baptistă este înțelegerea sacramentului ca o masă memorială. Concepția reformată ar fi în acord cu aspectul memorial al Cinei Domnului. De fapt, un credincios reformat și-ar dori…

Vezi articolul original 172 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s