Nu e prost, dar e idiot – Replică lui Cristian Tudor Popescu

În articolul său, Dreapta BOR – paralela concurentă cu statul, Cristian Tudor Popescu dă dovadă de o îngustime logică și de o lipsă de onestitate intelectuală îngrijorătoare.

Criticile pe care le voi aduce unui astfel de mod, jenant, de a face jurnalism sau, pur și simplu, de a jongla cu jumătăți de măsură, cu SFERTURI de măsură în spațiul public, le fac dintr-o postură relaxată, din următoarele motive:

– E evident că CTP s-a aruncat ca o găinușă asupra unui vultur: BOR. Cum eu nu sînt ortodox și nici nu am motive să simpatizez BOR, postura din care articulez replica este una relaxantă pentru mine.

Sînt baptist (conservator), dar nu sînt exponentul unei ideologii baptiste, nu sînt reprezentantul vreunui grupuscul ideologic-confesional, nu susțin interesele ideologic-propagandistice ale nici unei organizații religioase baptiste.

– Sînt obișnuit să mă focalizez asupra IDEILOR, nu am nici un fel de interese, nu sînt condiționat de parti-pris-uri, nu am obsesii intelectuale, artistice sau de alt fel.

– Întreaga mea activitate publică (15 ani pe Internet, în regim de voluntariat) indică interesul pentru circulația informațiilor.

Întreg articolul lui CTP indică nemuritoarea slăbiciune a umanoizilor de a lucra incoerent cu concepte, dar și înregimentarea opiniilor conform unor obsesii (pe care nu au reușit să le îmblînzească).

Desigur, un astfel de articol poate oricînd să iște suspiciuni în ceea ce privește onestitatea intelectuală a autorului.

Așadar, a veni în contact cu acest articol (nesimțit și ne-simțit) reprezintă în primul rînd un exercițiu de logică, nu subiectul unei polemici religioase.

Cică: „Biserica Ortodoxă Română nu este o autoritate a statului. Conducerea BOR nu este aleasă de popor și nici numită de stat.”

Slavă Domnului că BOR nu are conducere aleasă de popor sau de stat!

De la început, CTP îşi alege ca fundament (slab) al argumentului său palierul administrativ-statal.

Dar BOR nu este definită de un astfel de palier.

La fel cum cultura românească nu este definită de un astfel de perimetru al suprastructurilor statale.

Faptul că există o structură la nivel național al ortodocșilor români nu este echivalent cu structura politico-administrativă la nivel național.

Sau: O instituție religioasă importantă nu este comparabilă cu o instituție statală importantă.

Convenția Baptiștilor de Sud din Statele Unite nu are o structură națională în sensul în care BOR poate fi privită ca o astfel de organizație amplă.

Dar baptiștii americani de sud au o influență IMENSĂ atît în SUA, cît și în alte țări.

Ce este Biserica? O cu totul altă entitate decît cea din perspectiva reducționistă a lui CTP.

Vasile Ernu (ca e de stînga), scria acum cîțiva ani: „A nu recunoaşte rolul BOR în evoluţia şi construcţia identitară a României este fără discuţie o eroare.”

CTP nu e prost, dar e idiot, căci din articolul său lipsește tocmai acest aspect fundamental care trebuie recunoscut acestei instituții de interes național.

CTP bagă la înaintare „drepturile fundamentale ale omului, care stau la baza oricărei societăți democratice”.

Dar drepturile fundamentale ale omului nu exclud „rolul BOR în evoluţia şi construcţia identitară a României”.

Nici rolul IMENS în cultura americană a lui Billy Graham.

Ne putem mișca, desigur, și în perimetrul arab sau iudaic.

ORIUNDE, drepturile fundamentale ale omului nu înlocuiesc moștenirea identitară a unei țări (țara e un concept mult mai amplu decît stat).

Drepturile omului nu ar trebui să submineze drepturile OAMENILOR, care trăiesc în comunități, la baza cărora se află FAMILIA.

Așadar, nu doar drepturile omului stau la baza societății democratice.

O societatea nu e democratică DOAR printr-un anumit corp de legi, ci, MAI ALES, prin modul în care acele legi își găsesc expresia în societate.

Societățile democratice nu au fost (suficient de) democratice fără parteneriatul civil care, doar de o scurtă perioadă de timp, a devenit un punct agasant în agenda publică?

Neîndoios, CTP ar trebui să fie mai respectuos atunci cînd afișează în public critici la adresa BOR.

Contează, PENTRU SOCIETATE, cînd BOR e de acord sau nu e de acord cu ceva.

De fapt, printr-o astfel de poziție publică agresivă, dar idioată, la adresa BOR, CTP constituie o amenințare la siguranța națională.

Căci în vremurile în care trăim, România are nevoie exact de BOR cel mai mult, mai mult decît de Parlament, Armată sau Justiție.

Tocmai BOR este instituția stabilă din România iliberală de care românii au cea mai mare nevoie acum.

Degeaba fac apeluri unii (doctori) să nu se mai dea șpagă în spital. Degeaba se dau o groază de amenzi pentru tot felul de infracțiuni în România. Degeaba se renovează piețe în orașe, cu bani europeni.

Criza MORALĂ e denunțată atît din perimetrul religios, cît și din afara lui.

Comuniștii nu au reușit să producă omul nou. Dimpotrivă, decăderea umană a fost cumplită.

Cultura nu produce un reviriment moral semnificativ.

De ce să nu furăm? Dacă toată lumea fură?

Instituțiile religioase, chiar dacă produc, la rîndul lor, corupție, au un rol important în societate.

Aroganța obraznică a lui CTP nu are nimic valoros, pentru care să fie băgată în seamă.

Și cînd afirmă că „BOR este îndreptățită, firesc, să nu oficieze căsătorii decât între un bărbat și o femeie”, CTP ignoră, cu bună ştiinţă, situaţia din ţări democratice unde s-a ajuns ca statul să impună oficierea unor căsătorii de homosexuali sau penalități pentru cei (cofetari, bunăoară) care nu deservesc decît cuplurile heterosexuale.

În Preambulul la Statutul baptiștilor români se precizează că baptiștii s-au remarcat în istorie prin lupta pentru libertatea religioasă a fiecărei ființe umane. Filosoful englez John Lock scria: „Baptiștii au fost primii caree au propus lumii libertatea religioasă deplină; libertatea adevărată și dreaptă, libertatea egală și imparțială.”

Tot în Preambul citim ce îi scria, în 1612, pastorul baptist Thomas Helwys regelui Angliei, Iacob I:

„Regele este un om muritor, şi nu Dumnezeu; de aceea nu are nicio putere asupra sufletelor nemuritoare ale supușilor săi… Religia este o problemă între om și Dumnezeu. Lăsați-i să fie eretici, turci, evrei sau orice altceva. Regele nu va răspunde în locul lor înaintea lui Dumnezeu. De aceea, regele nici nu poate fi judecător între Dumnezeu și om.”

După sute de ani, vine CTP cu drepturile fundamentale ale omului? Păi dacă numai atîta știe…

Nu e prost, dar e idiot.

CTP: „BOR a provocat strângerea de semnături a Coaliției pentru Familie, în vederea modificării Constituției prin referendum.”

Găinuşa CTP s-a aruncat asupra vulturului BOR.

Dar amintind doar BOR, nu și vreunul din celelalte culte creștine care susțin Coaliția pentru Familie, CTP indică clar, în contextul acestui articol, că are o unică țintă: BOR.

Sîmbătă, 24 martie 2018, a avut loc o adunare publică de susținere a inițiativei Coaliției pentru Familie (și nu e prima la Oradea de acest fel), la care au participat episcopii bisericilor tradiționale și liderii regionali ale celorlalte confesiunii.

Din cele circa 30 de persoane din grupul care a stat pe scenă (și s-au ținut discursuri), 9 erau baptiști (ceea ce s-ar putea interpreta ca o jignire, avînd în vedere procentul foarte mic, față de procentul mare al ortodocșilor).

Așadar, nu doar că CTP aplică un reducționism lipsit de onestitate intelectuală la adresa BOR, o instituție de prim rang a țării (dar și a statului), nu doar că reduce perspectiva democrației statale la drepturile fundamentale ale omului (nu și ale comunităților de oameni), dar și reduce perimetrul care susține Coaliția pentru Familie la BOR.

În plus, folosinduă-se de contexul de ordin MORAL al chestiunilor actuale, CTP reia clișeul nemernic cu privire la finanțele BOR.

De asemenea, CTP se referă la referendum prin cuvintele: „pe cât de stupid, pe atât de inutil, bani cheltuiți de la buget de pomană”.

Ieri am avut o discuţie publică pe Facebook şi am avut următoarea replică la aceeaşi chestiune:

Nu este adevărat că acest referendum (am declarat încă de anul trecut că nu voi participa la un astfel de referendum) nu modifică nimic. Modifică lenea românilor şi îi provoacă să participe la dezbateri. A spune că acest referendum, pentru care s-au deranjat, măcar să semneze, aproape 3 milioane de români, nu schimbă nimic seamănă cu a zice că ce mare brînză a făcut mişcarea Rezist, cu cei peste 600.000 care au manifestat?

Chiar, de ce să se mai cheltuiască atîția bani pentru a vota așa de des, ce ar fi să votăm o dată la 10 ani sau la 15 ani? Poate s-ar mai reduce din crize (financiare)… Gîndire idioată, nu?

Incultura lui CTP (și / sau idioțenia răutăcioasă) se poate observa și din clișeul: „întunericul Evului Mediu”.

În spaţiul public, Adrian Papahagi a dat replici la acest clişeu idiot, din care rezultă că Evul Mediu a fost oricum, dar nu întunecat.

Păi nu era mai întunecat Imperiul Roman, că dădea creștinii la fiare, în cadrul unor spectacole publice?

CTP apelează la volute dezonorante.

Nu e prost, dar e idiot.

Iar eu, cît de prostuț oi fi uneori, cînd citesc un astfel de articol, realizez, cu claritate, că nu sînt idiot.

Alin Cristea, 50 de ani, Oradea

https://roevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nu e prost, dar e idiot – Replică lui Cristian Tudor Popescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s