„Scrisul e valabil doar exersat în marginea prăpastiei interioare, acolo unde între totul şi nimic stau punte cîteva cuvinte. Cuvinte cu care poţi deturna atît viaţa, cît şi moartea. Ultimativ, scrisul trebuie să pună moartea în dificultate. (Viaţa e prima dificultate a scrisului). Dacă în urma scrisului cuiva lumea proximă rămîne exact cum a fost, acel scris este absolut inutil, indiferent de farmecul stilistic, de captivanţa şi seducţia lui frazeologică. Caci scrisul este des-facere de lume, re-facerea omului din temelii.”
„Ar merita reţinut doar scrisul care evoluează de la agonie în sus. Căci scrisul nu e doar o reverberaţie pioasă a ecourilor livreşti, simplă impostaţie, cum se întîmplă de multe ori. El nu constă nici în micile drăgălăşenii ţesute în marginea altor texte, în reverenţă necritică şi în mimetism protocolar. Scrisul adevărat e cutremurul din ruinele căruia trebuie să iasă un cuvînt nou şi o nouă faptă babilonică. El se înalţă din propriile dărîmături interioare. Scrisul e o nouă lume sau nu este nimic. Cititul – un dialog peirastic cu suflete pustii, cu singurătăţile rătăcite în ele însele. Scrisul – un dialog diaporematic cu pustietăţile proprii.”
http://www.contributors.ro/cultura/scrisul-–-devorarea-sinelui
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază