REZIST – Un an de proteste în stradă (11)

4 februarie 2017

Premierul Grindeanu a anunțat că va abroga ordonanța 13. Dar protestele au continuat în toată țara pentru a cincea zi consecutiv. 40.000 de oameni au format un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului. De aici au pornit în marș spre Piața Victoriei, unde protestul a atras un număr record de 180.000 de participanți. Proteste ample au avut loc și în restul țării, peste 170.000 de oameni în stradă la Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Craiova, Iași, Constanța și multe alte localități.

Ramona Ursu: „În Bucureşti, dar şi în alte oraşe, ziua a început cu protestul copiilor, organizat de la ora 11.00. În capitală, aproximativ 10.000 de părinți i-au adus pe cei mici în fața Cuvernului, la o lecție de educație civică desprinsă nu din cărți, ci din realitatea pe care o trăia România în acele momente în care se apăra de propriii conducători.”

Noaptea ca hoţii, Humanitas, 2017

Ramona Strugariu (Bruxelles): „Niciodată nu am văzut la o manifestație europeană niște pancarte și mesaje atât de vii, inteligente, puternice, cu umor, niște oameni atât de hotărâți și civilizați în același timp. Ăsta nu e un popor de proști, ăsta nu e un popor pe care să-l poți păcăli ușor, ăsta nu e un popor care să țină fruntea în pământ. A stat doar în amorțire.”

Mircea Cărtărescu: „PSD și-a găsit un mare opozant într-o structură mult mai avansată, azi, decât partidele politice: supra-conștiința și gândirea colectivă a rețelelor de socializare.”

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s