Cristina Buzaşu: Lipsa de implicare civică din partea cetăţenilor (inclusiv absenteismul la vot) este unul din factorii care favorizează corupţia şi capturarea statului

„În ciuda apatiei şi fatalismului care au i-au caracterizat în mod tradiţional pe români, mobilizarea civică în România a crescut semnificativ din 2012, culminând cu protestele din 2017 împotriva Ordonanţei 13 şi a modificării Legilor Justiţiei. Mesajul principal al acestor proteste, care marchează cele mai mari manifestaţii de acest fel de după anii 1990, a devenit viral şi a reuşit să coaguleze un număr mare de participanţi – făcând apel la respectarea principiilor şi a independenţei justiţiei, precum şi la unitate între protestatari împotriva abuzului guvernanţilor.

Acest tip de activism civic creează totodată premisele pentru o asumare a responsabilitătii şi o implicare politică a tinerei generaţii, însă nu după regulile şi în cadrul creat de partidele existente, ci prin conturarea unui nou set de reguli. Sistemul politic trebuie reformat, iar acest deziderat poate fi realizat mai ales prin presiune din partea cetăţenilor, în special a tinerei generaţii. Astfel, dacă ne dorim o ţară modernă şi democratică în Europa secolului 21 – în care cetăţenii să îşi dorească să rămână – este necesară o reînnoire a clasei politice româneşti.”

http://adevarul.ro/news/societate/adevaratul-stat-paralel-nouproiect-tara-recuperarea-celei-mai-importante-resurse-aromaniei-1_5a6e03bfdf52022f75f11e1e/index.html

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cristina Buzaşu: Lipsa de implicare civică din partea cetăţenilor (inclusiv absenteismul la vot) este unul din factorii care favorizează corupţia şi capturarea statului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s