„Am văzut cu toţii în aceste zile ce se întâmplă atunci când incompetenţa şi lipsa de moralitate ajung la putere. Am putut înţelege cu toţii care sunt efectele pe care le-a produs în timp renunţarea la orice criteriu de evaluare a calităţii în învăţământul universitar. Din anii 90 încoace, nu a existat universitate şi facultate în România care să nu facă cele mai îngrozitoare compromisuri în materie de evaluare. Şi nimănui micul compromis nu i s-a părut o crimă. […]
Ori încotro te uiţi, vezi domnind aceeaşi impostură şi acelaşi amatorism: la Educaţie, la Sănătate, la Cultură, la Muncă, la Justiţie, şi lista e lungă – şi toate acestea nu sunt doar compromisuri mărunte, ci devin circumstanţe agravante şi complicităţi la crimă. Mor oameni zi de zi pentru că oamenii puşi în funcţii să ia decizii pentru noi toţi iau decizii proaste care costă viaţa unora dintre noi. Aici nu mai e vorba de a închide ochii, pentru că închizând ochii suntem părtaşi la crimă. Sursa răului nu e la vârful unui partid sau a unui guvern, ci e foarte aproape de fiecare. Acolo se naşte micul monstru care, întâlnind alţi mici monştri, devine într-o bună zi crimă. Iar când oameni mor, ca la Colectiv sau în spitale sau pe şantiere sau în sate şi oraşe, în fiecare dintre aceste morţi există o contribuţie a fiecăruia, atunci când a închis ochii, atunci când a lăsat să treacă de la el, atunci când a dat vina pe alţii.”
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază