La mijloc de decembrie ma apuca, de obicei, un fel de panica.
Nu este panica, este o sfisietoare tristete paralizanta – iar sintem in plina im-postura, pe planeta umanoizilor.
La fel cum funeraliile Regelui Mihai coincid cu „ingroparea” democratiei (de catre PSD, care e paralel cu justitia), in mod similar „spiritul de Craciun”, prin tehnici invazive, „ingroapa” evlavia sarbatoririi Nasterii Mintuitorului.
In acest sens, luna decembrie ar trebui sa aiba o singura zi – 25 decembrie, pentru a contracara im-postura.
Sarbatoarea Nasterii Mintuitorului e cea mai frumoasa sarbatoare. Dar de ce fel de frumusete avem nevoie?
Invierea e cea mai importanta sarbatoare a crestinilor.
Isus ar fi avut numeroase prilejuri minunate de a discuta teologie cu fariseii si carturarii, de a face vindecari si de a da invatatura noroadelor.
Dar a venit cu o misiune – sa impace lumea cu Dumnezeu.
Oricite cuvinte mestesugite am rosti in aceasta perioada, oricite colinde ne-ar rascoli (sezonier) inima, sa nu uitam ca Pruncul nu a venit sa spuna ceva despre copilarie, ci sa se maturizeze si sa spuna ceva despre Imparatia lui Dumnezeu.
Sarbatoarea Invierii e cea care ne desavirseste evlavia si istoria Rascumpararii.
Caci nu de bucurie (terestra) avem nevoie in primul rind, ci de semnificatia vesnica a Rascumpararii.
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază