PROTESTEZ – 39. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (1)

O formulă mai exactă ar fi: Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Conducerea Bisericii Baptiste Providenţa Oradea.

În felul acesta ar reieşi distincţia între instituţie şi conducerea instituţiei, distincţie pe care eu am făcut-o în mai multe rînduri în ultimii 5-10 ani.

Bunăoară, criticile mele publice la adresa emanuelismului negruțian au avut și au de a face cu un tip de gîndire și de acțiune pe care exponenții sistemului emanuelist îl practică.

Desigur, critica conducerii unei instituții se răsfrînge asupra instituției.

Dar o conducerea unei instituții este doar pentru o vreme. Pe cînd instituția are o istorie, o identitate care depășește o perioadă mai mult sau mai puțin fastă, instituția are o imagine în conștiința publică, ca urmare a acțiunilor tuturor conducerilor de-a lungul istoriei acelei instituții și ca rezultat a acțiunilor întregii instituții, nu doar al conducerii.

Dinstincția dintre conducerea unei instituții religiose și instituția respectivă este deosebit de importantă.

Totuși, nu e subiectul acestui mesaj.

Am mai avut de a face cu comitete incompetente lae Bisericii Providența, în unele situații am luat atitudine publică față de incompetența de care au dat dovadă.

Nici acesta nu e subiectul acestui mesaj.

Ceea ce subliniez acum e faptul că o instituție religioasă precum Biserica Providența are conduceri, nu conducere.

Oamenii care sînt în comitetul bisericii se schimbă periodic.

Spre deosebire de alte biserici cu o istorie mai lungă, sau cel puțin diferită, Biserica Providența a schimbat cîțiva pastori într-o perioadă relativă scurtă (de 21 de ani) și a schimba cîteva comitete.

Unii oameni, nu puțini, care au fost în conducerea bisericii nici măcar nu mai sînt în această biserică.

Nici acesta nu e subiectul acestui mesaj.

Sînt nevoit să las la o parte subiecte de altfel importante pentru a sublinia chestiunea, la fel de importantă: Nu există o congruență între conducerea bisericii și biserică.

Modul în care conducerea bisericii REPREZINTĂ biserica este o chestiune foarte importantă și cu consecințe grave în istoria și identitatea unei instituții religioase.

IDEEA principală este că, deoarece conducerea bisericii reprezintă biserica, biserica este „valabil angajată” (vezi Art. 37 din Statutul baptiștilor din România).

Chiar după plecarea oamenilor din conducere, ceea ce numit „biserica” rămîne implicată în acţiunile pe care ACEIA le-au inițiat.

Este uriașă diferența între cît se pune în responsabilitatea ACELOR oameni care au fost în conducere și cît se pune, IMENS, în responsabilitatea instituției, care continuă să existe, să aibă o istorie tot mai bogată (și mai încîlcită), să aibă o IDENTITATE.

Conducerea bisericii nu are o identitate precum biserica are o IDENTITATE.

Evenimentele care rămîn în memoria colectivă, construind identitatea bisericii, nu au toate același impact, ele diferă ca importantă și ca amprentă în memoria colectivă.

De asemenea, nu toți pastorii sînt la fel de serioși, de responsabili. La fel, conducerile diferă prin competența lor administrativă, dar mai ales spirituală.

Este evident că oamenii care constituie la un moment dat instituția bisericii sînt concentrați asupra acelei perioade, asupra conducerii bisericii din acea perioadă.

Dar TREBUIE să depășească nivelul primar al contemporaneității.

Biblia indică clar că sîntem ființe narative și IDENTITATEA noastră, fie ca indivizi, fie ca grupuri de indivizi, asociați în comunități umane, depășește nivelul primar al contemporaneității.

Sîntem povești, nu doar amintiri.

Sîntem poveștile istoriei într-o măsură mult mai mult decît istoria se hrănește din poveștile noastre, din viețile noastre concrete și resemantizate.

Sîntem cine sîntem în primul rînd din alte considerente decît cele legate de voința noastră.

Mai întîi sîntem români, apoi sîntem patrioți.

Purtăm nume pe care ni le-au dat alții, apoi ne facem, fiecare, un renume.

Identitatea are de a face cu un complex de factori – asta e IDEEA pe care ar trebui să o priceapă fiecare.

E clar că ceea ce scriu nu o sa ajungă la masele de enoriași, dar o să ajungă în fața ochilor unora, care o să citească și, poate, o să se gîndească la ceea ce au citit.

Nu scriu doar pentru cei care sînt acum, scriu și pentru cei care vor fi.

Primim diferite educații, apoi, la vîrsta maturității, luăm decizii care reconstruiesc identitatea fiecăruia și influențează destinele altora.

Omul sfințește locul.

Omul sfințește… identitatea.

Necesitățile contextului unei instituții bisericești impun ca instituția să aibă o conducere.

Dar faptul că niște oameni au ajuns în conducerea bisericii nu indică decît că ei reprezintă, în formă organizată, biserica.

Competența fiecăruia e însă alt lucru.

Identitatea fiecăruia este cu totul altceva decît poziția pe care o ocupă.

Mai exact, identitatea SPIRITUALĂ și competența SPIRITUALĂ contează mai mult decît poziția de reprezentare pentru care a fost delegat.

Abia acum ajungem la subiectul acestui mesaj – Care sînt competențele spirituale ale conducerii actuale a Bisericii Providența?

Deja sîntem obosiți de cele citite pînă, plus că ne dăm seama că subiectul care ar trebui să urmeze e complex, e sîmbătă, fie avem program administrativ în familii, fie avem nevoie de odihnă, și uite așa renunțăm la cele mai importante subiecte pentru identitatea Bisericii Providența.

De ce să ne doară capul (și inima)? Să-și bată capul alții…

De atîtea ori se spune că biserica este o familie.

Păi nu ne batem capul pentru familie?

În fiecare zi!

Nu trebuie să luăm decizii importante pentru familie?

Cu oftat și cu sacrificiu!…

Din păcate, mulți se mulțumesc cu… slujbele de închinare de duminica.

Mai adaugă și cîteva acțiuni pe an, caritabile sau de misiune creștină și cred că asta e suficient…

Ce trist!

Pentru familie ne zbatem zi de zi!

Pentru familie facem sacrificii!

Uneori intrăm în depresie! Da, pentru familie!

Dar, dincolo de cum vedem noi biserica, e important cum o vede Dumnezeu.

Biserica e PROPRIETATEA lui Dumnezeu.

Dumnezeu dă competențe spirituale cui vrea, cînd vrea, cum vrea.

Care sînt competențele spirituale ale conducerii actuale a Bisericii Providența?

Competențele administrative nu trebuie confundate cu competențele spirituale.

După cum am arătat în mai multe rînduri, inclusiv în mesajul trecut, Nr. 38, actuala conducere a Bisericii Providența nu își îndeplinește nici măcar responsabilitățile administrative, darămite pe cele spirituale.

A face totul ca pentru Domnul este o atitudine fundamentală care transformă orice acțiune umană în ceva valoros, de ordin spiritual.

A întocmi un documente în mod corect este o acțiune umană, administrativă, dar poate fi, în același timp, o jertfă spirituală.

A transmite pe Internet un anunț corect, la timp și, de ce nu?, într-un mod interesant este o acțiune umană, administrativă, dar poate fi, în același timp, o jertfă spirituală.

Viața devine, așadar, o succesiune de jertfe spirituale.

PROTESTEZ împotriva mentalității administrative DOMINANTE din Biserica Providența în detrimentul unei gîndiri CREȘTINE mature care duce la transformarea vieții terestre într-o succesiune de jertfe spirituale.

PROTESTEZ împotriva lenei spirituale.

PROTESTEZ împotriva corupției din instituțiile confesionale.

Alin Cristea, 50 de ani, Oradea

Creștin postprotestant, evanghelic moderat, baptist conservator

Blogger, catrenist, relaționist

Nepotul lui Gligor Cristea, unul dintre pionierii credinţei baptiste în România

Editorul blogului România Evanghelică (49.000 de postări), al blogului RoEvanghelica (12.000 de postări) și al altor 100 de bloguri

Editorul revistei Oradea Evanghelică

Editorul revistei electronice File de istorie baptistă

Mogulul blogosferei evanghelice

Licențiat în teologie baptistă (Institutul Biblic Emanuel Oradea, 1999, cursuri la zi)

Licențiat în topografie minieră (Institutul de Mine Petroșani, 1993, cursuri la zi)

Președintele Asociației Thymos – 10 ediții ale Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice

“Evanghelicul român cu cea mai mare vizibilitate pe Internet” (Răsvan Cristian Stoica, 2011)

„Patriarhul blogurilor evanghelice” (Corneliu Constantineanu, 2014)

„A guru of media” (Sebastian Văduva, 2015)

„Arhivarul evanghelicilor romani” (Cătălin Dupu, 2015)

„Cel mai bun jurnalist creştin al momentului în România (Mihai Chiriguţ, 2006)

“Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual” (Daniel Bulzan, 2007)

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion (Mihai Ciucă, 2007)

„Prin intermediul internetului a trimis mii de mesaje informative creştinătăţii române din întreaga lume (Caius Obeada, 2007)

„Alin Cristea are un stil aparte de a spune lucrurile, șocant pentru mintea noastră de evanghelici, neevlavios de multe ori, dar este unul dintre puținii oameni care au imaginea de ansamblu asupra mediului evanghelic online…” (Laurențiu Balcan, 2014)

„Alin Cristea a stârnit (mereu) mai mult interes decât toți politicienii care au trecut (sau nu) prin UEO [Universitatea Emanuel Oradea]” (Marius Teodoru, 22 octombrie 2014)

„Alin imi plac la nebunie mesajele tale teologice ce proving din enciclopedia experientei tale, imi plac ca nu sunt biased, nu ai nici o influenta, you go sola Scriptura! Mi-ar place sa citesc o carte teologica marca Alin Cristea, teologie pura.” (Felix Macovei, 21 august 2017)

„Alinierea gandirii cu exprimarea verbala/in scris. Nu am intalnit pe nimeni care sa fie atat de deschis sa descrie ce gandeste (poate pentru ca ei considera ca e nepotrivit sau nu e relevant)…dar asta inseamna sinceritate si in parte, umblare in lumina. Noi…restul..ne fortam la o piosenie de suprafata (I’m still fighting with it)” (Darius Ile, 6 iulie 2017)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

http://asociatiathymos.wordpress.com/referinte

Alin Cristea – un protestatar orădean împotriva corupției din guvern, dar și împotriva corupției din instituțiile religioase

Din seria SCRISORI DESCHISE

Reformațiunea administrativă și antireformismul spiritual – Scrisoare deschisă către Marius Birgean și Emil Bartoș (11.11.2017)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (01.06.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România – 30 mai 2017
Ionescu la Capitală – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Betel din București (30.05.2017)
Ionescu în deplasare – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara (27.05.2017)
Despre Cristian Ionescu – Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (24.05.2017)
Egoismul penticostalilor – Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (23.05.2017)
Scrisoare deschisă către Ben-Oni Ardelean și ceilalți parlamentari evanghelici prezenți duminică, 26 februarie 2017, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime” din Bistriţa (27.02.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (11.02.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (07.07.2016)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara – 25 aprilie 2016
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (04.02.2016)
Scrisoare deschisă către Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (29.04.2015)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Golgota din Arad (17.02.2015)
Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (13.11.2014)
Scrisoare deschisă către Federaţia Baptistă Europeană (24.09.2013)
Scrisoare deschisă către pastorul Petrică Vidu (17.03.2012)

Din seria PROTESTEZ au apărut 39 de postări:

1. PROTESTEZ (26.03.2017)
2. Minciuna pastorului Ștefan Iluțan (27.03.2017)
3. PROTESTEZ – Replică lui Ştefan Iluţan (27.03.2017)
4. PROTESTEZ – 1 aprilie 2017 (01.04.2017)
5. PROTESTEZ – Stop mersului la biserică (02.04.2017)
6. PROTESTEZ – 6. Discernămîntul (03.04.2017)
7. PROTESTEZ – 7. Comitetul (03.04.2017)
8. PROTESTEZ – 8. Avanpremieră (04.04.2017)
9. PROTESTEZ – 9. A fost ora 19.00 (04.04.2017)
10. PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă (05.04.2017)
11. PROTESTEZ – 11. Puterea cuvintelor sau puterea IDEILOR? (08.04.2017)
12. PROTESTEZ – 12. Adevărul. Introducere (09.04.2017)
13. PROTESTEZ – 13. Adevărul. Alin Cristea (10.04.2017)
14. PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu (11.04.2017)
15. PROTESTEZ – 15. Adevărul. Post-adevăr (12.04.2017)
16. PROTESTEZ – 16. Adevărul. Adevărul nu poate fi compromis (13.04.2017)
17. PROTESTEZ – 17. Joia Mare (14.04.2017)
18. PROTESTEZ – 18. Vinerea Mare. Ghetoizarea (14.04.2017)
19. PROTESTEZ – 19. Sîmbăta Mare. Glorioasa Tăcere (15.04.2017)
20. PROTESTEZ – 20. Învierea. Îngerii (16.04.2017)
21. PROTESTEZ – 21. Ziua Mondială a Libertății Presei (04.05.2017)
22. PROTESTEZ – 22. Cultura protestului (06.05.2017)
23. PROTESTEZ – 23. Vocile critice la adresa emanuelismului negruţian (19.05.2017)
24. PROTESTEZ – 24. La Clubul Baptist Providenţa nu e voie în pantaloni scurţi (25.06.2017)
25. PROTESTEZ – 25. Scurte, despre papagali (26.06.2017)
26. PROTESTEZ – 26. Betoane și orhidee (29.06.2017)
27. PROTESTEZ – 27. Betoane și orhidee (2). Și despre deprimanta întîlnire de joia (30.06.2017)
28. PROTESTEZ – 28. Betoane și orhidee (3). Și gardieni (02.07.2017)
29. PROTESTEZ – 29. Betoane și orhidee (4). Și gardieni. Dar onoare? (03.07.2017)
30. PROTESTEZ – 30. Scurte, despre papagali (2) (04.07.2017)
31. PROTESTEZ – 31. Prohibiția Providenței (07.07.2017)
32. PROTESTEZ – 32. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR (04.09.2017)
33. PROTESTEZ – 33. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR. Completări (04.09.2017)
34. PROTESTEZ – 34. Guvernarea eclesială (1). Principii (07.09.2017)
35. PROTESTEZ – 35. Iar n-am fost lăsat să intru în Biserica Baptistă Providența din Oradea (21.10.2017)
36. PROTESTEZ – 36. Adevărul înainte de toate (27.10.2017)
37. PROTESTEZ – 37. Despre o sesizare și despre imaturitate spirituală (09.11.2017)
38. PROTESTEZ – 38. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea (17.11.2017)
39. PROTESTEZ – 39. Ultimatumul dat lui Alin Cristea de Biserica Baptistă Providenţa Oradea. Completări (1) (18.11.2017)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s