În octombrie 1950 au venit, datorită secetei, din Dobrogea, comuna Gradina, în comuna Petrila, familiile:
– Cristea Gligor – 8 persoane
– Trif Amos – 10 persoane
– Lugoja Petru – 10 persoane
– Trif Iosif – 3 persoane
– Nicula Ioan – 3 persoane
colonizate în 1933 din județul Alba.
La chemarea fratelui Mărișescu Ilie, care era lucrător în biserica din Petrila și era din Banat, a venit Zaica Gheorghe.
Din Cadrilater ( Bulgaria de azi ) au venit familiile: Nicola, Istrate, Dină, Petcu Florea.
Din județul Alba, au venit familiile: Ispas, Gavriș și Popa.
Astfel biserica din Petrila a crescut numeric și se cei veniți se bucurau în închinare împreună cu cei din loc, cu familiile băștinașe:
– Mărișescu Ilie
– Boțan
– Rusu Cornel
– Rusu Culită, pe al cărui teren s-a construit noua biserică și pe a
– Sorei Vasie
– Toma
– Bîșa
– Marian
– Oanță, tatăl și fiul Vasile, care a condus corul bisericii, pînă au venit familiile din Dobrogea, când conducerea corului a fost preluată de Daniel Cristea, iar fratele lui de corp, Beniamin Cristea s-a ocupat de conducerea orchestrei. Când din Alba – Iulia a venit Ionică Avram,
conducerea orchestrei a fost preluată de acesta.
Fratele Cristea Gligor, care era pastorul bisericii din Petrila, văzând nevoia de lucrători, a propus și a fost trimis la seminarul baptist din București, fratele Boțan Avram.