Sinteza – Reformă şi contrareformă în educaţie. Ultimii 10 ani

„Toate măsurile de contrareformă s-au luat cu complicitatea activă sau tacită a actorilor din sistemul de educaţie. Prin luările de poziţie, atât sindicatele, cât şi Consiliul Naţional al Rectorilor au susţinut ordonanţele de modificare a legii, lucru uşor de verificat de oricine,printr-o simpla căutare pe internet. Tăcerea complice a fost maxima lor formă de opoziţie. Reforma ciclurilor de studii nu convenea profesorilor de liceu. Descentralizarea submina atât puterea sindicatelor, cât şi a inspectoratelor, care controlează toată mişcarea de personal din sistem. Formarea prin masterat didactic reducea normele universitarilor, deci nu convenea, iar ierarhizarea universităţilor şi evaluarea şcolilor doctorale ar fi scos la iveală mediocritatea şi cârdăşiile din mediul academic, deci măsura trebuia neapărat blocată.

Ceea ce s-a făcut prin ordonanţe de urgenţă succesive de demolare a tentativei de reformă este reflecţia în oglindă a atitudinilor actorilor din interiorul sistemului. Sistemul nu e meritocratic; puterea nu aparţine celor competenţi, ci celor „proşti, da’ mulţi”, cum ar zice Lăpuşneanu. Evident că, pentru a se deculpabiliza, fiecare actor dă vina pe altul. Vinovatul este întotdeauna în altă parte. Profesorii zic că nu sunt vinovaţi de prestaţia academică slabă; de vină sunt cei care nu le dau salarii. Politicienii acuză presiunile sindicale, iar sindicatele acuză ineficienţa politicienilor. Nimeni nu-şi vede propria vină.”

http://revistasinteza.ro/reforma-si-contrareforma-educatie-ultimii-10-ani

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s