Reforma 500 (1-10)

1. „Luther nu era pastorul bisericii orașului Wittenberg, dar a împărțit predicarea cu prietenul său pastor, Johannes Bugenhagen. Istoria poartă mărturie cât de complet devotat era predicării Scripturii. De exemplu, în 1522 a predicat 117 predici, anul următor 137 de predici. În 1528 a predicat de aproape 200 de ori, iar din 1529 avem 121 de predici. Așadar, media acestor patru ani a fost de o predică la fiecare două zile și jumătate.”

http://logosbucuresti.ro/aici-a-stat-el-martin-luther

2. „Orice carte despre Martin Luther sau despre Reforma protestantă nimerește, în spațiul cultural-religios românesc, pe un teren aproape viran. S-a scris încă prea puțin și s-a tradus insuficient. Avem traduse doar o parte dintre scrierile importante ale reformatorilor de prim rang. Strînse laolaltă, toate cărțile de și despre reformatori publicate în limba română nu depășesc 30 de titluri.”

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/luther-omul-si-reformatorul

3. „Cele mai importante patru tradiții care au izvorât direct din reforma sunt tradiția luterană, cea reformată / calvinistă / prezbiteriană, cea anabaptistă și cea anglicană.”

http://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83

4. „Anabaptiștii au reprezentat cea mai semnificativă parte a Reformei radicale. [..] Moștenitorii Anabaptiștilor sunt Menoniții, Hutteriții, Amish-ii și Baptiștii.”

http://politeia.org.ro/magazin-istoric/protestantii-4-reforma-radicala-si-cea-teritoriala-de-la-hus-la-calvin/23229

5. „The word “Protestant” was first used formally around 1529. “Protestant” originates from the Latin word protestari, meaning “declare publicly, testify, protest”.”

http://www.livinglutheran.org/2017/06/reformation-500-50-things-may-not-know-reformation

6. “Invenția tiparului – desemnată uneori drept contribuția cea mai importantă a Germaniei la Renaștere – a adus un nou suflu în istoria cărților, a cercetării și a educației. În jurul anului 1445, Johannes Gutenberg (c. 1398-1468) a început să experimenteze aliajul poligrafic, la Mainz, în Germania. Prima carte completă despre care se știe că a fost tipărită cu acest procedeu în lumea creștină a fost Biblia (1456). […]

Tiparul a fost foarte important pentru dezvoltarea timpurie a Reformei. Scrierile primilor reformatori germani – Luther şi Melanchthon – au atins un public larg în doar câteva săptămâni datorită informației tipărit, fiind citite curând la Paris și la Roma.”

http://www.ecasacartii.ro/atlas-istoric-al-reformei.html

7. „Luther nu a perceput niciodată sola Scriptura în sensul că individul poate înțelege Biblia singur, fără să facă parte din Trupul mai amplu al lui Cristos și fără să fie instruit de lucrători credincioși. Numai entuziaștii disprețuiesc întreaga autoritate bisericească și citesc Biblia de capul lor, fără să dea socoteală celorlalte mădulare din trupul lui Cristos, în mod deosebit, slujitorilor.”

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/carți/mostenirea-lui-luther

8. Luther: “It is not in opposition to the Holy Scriptures for a man to have several wives.”

http://www.saintdominicsmedia.com/500-years-of-protestantism-the-33-most-ridiculous-things-martin-luther-ever-wrote

9. „Cranach a întreținut o strânsă prietenie cu Martin Luther, fiind adept al Reformei, căreia îi va dedica multă energie și talent. Va picta câteva portrete ale lui Luther, care vor fi răspândite prin toată Germania. Artistul ilustrează totodată câteva ediții ale Noului Testament în traducerea germană a lui Luther, dar și numeroase pamflete protestante.”

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucas_Cranach_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

10. Germania: Peste 600 de persoane au transcris Biblia de mână pentru aniversarea Reformei

http://www.agerpres.ro/cultura/2017/10/28/germania-peste-600-de-persoane-au-transcris-biblia-de-mana-pentru-aniversarea-reformei-14-35-53

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Reforma 500 (1-10)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s