Ochiul în plus – Ruben Bucoiu, Editura Karina, 2015
n-am ajuns încă!
de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung
dumnezeule?
voi ajunge sufletul vechiului
și-l voi și depăși?
voi ajunge din urmă din-noul?
cusută gura inimii mele
cusută cu firul multor tăceri
stă mută stă surdă cu ochii-n durere înoată
în lacrimi se-neacă în ele
în gustul amar de tăcere
mucezește sufletu’n ea asemenea merelor
nu mai bate în nicio ușă se prăbușește în umbra ei
cu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenușă
fără lumina niciunui foc
fără cutie poștală
fără scrisori
fără vești, fără joc…
ce voi ajunge de nu-mi vei vorbi,
dumnezeule?
ce-am s-ajung
…în ce înțelesuri ?
un punct într-o margine de cuvânt sau
niște puncte într-o suspensie:
o lipsă de urme
în urma unor lipsuri de mersuri…
joacă-ți toate cărțile pe masa atomilor mei
ce-ai să câștigi?
care ți-e marea dorință, ce vrei?
împarte cu mine ziua victoriei sau
măcar taie în mine un procent
niște minute niște ore niște secunde
despică burțile nerostirilor până-n tăceri
desparte tăierea celor două tăișuri
din sabia cuvântului tău
rupe rămânerea-n urmă de-ajungere
mai noul de mai noul de ou…
voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi
latura stângă
lunga față a întunericului
cu înecarea oxigenului în h2
plimbările tale cu spatele
funia ‘nodată în buricul pământului
dedesubtul plimbărilor
întâiul răsărit
al cuvântului…
RoEvanghelica 