Vă propun, din nou, să susțineți proiectele pe care le derulez în spațiul public pe Internet.
Apelul nu se referă doar la susținere financiară. Da, este nevoie de bani, dar este nevoie și de alte forme de susținere.
În situații de criză, precum cele din România, inventivitatea, perseverența, solidaritatea și entuziasmul sînt resurse extraordinare, cu un potențial nelimitat.
Mulțumesc celor care, în ultimii 5 ani și mai ales în ultimele 5 săptămîni, ați contribuit financiar la susținerea activității mele publice.
Mulțumesc celor care mi-ați adresat cuvinte de încurajare și de apreciere, inclusiv cu ocazia împlinirii vîrstei de 50 de ani (6 iulie).
O dată cu această vîrstă rotundă, intențiile mele sînt mai zdravene ca niciodată.
De vreo 15 ani sînt prezent pe Internet, în regim de voluntariat, cu diverse proiecte de utilitate publică, ale căror piloni sînt INFORMAREA și POLEMICA.
Vezi:
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/alin-cristea
Spre deosebire de alte apeluri pe care le-am făcut în ultimii ani, de data aceasta voi aborda situația din 3 puncte de vedere – umanitar, cultural, spiritual (religios).
Mai întîi însă voi face o scurtă prezentare a situației în care mă aflu, precizînd nevoile cu care mă confrunt, unele fiind urgente.
În urma divorțului din 2012 (intentat de fosta mea soție după 20 de ani de căsnicie, fără a avea motive, dar folosindu-se de pretexte), locuiesc de aproape 5 ani în chirie, fără a avea vreun venit lunar.
Supraviețuiesc din donații individuale pe care le fac diverse persoane – rude, prieteni, cititori, pe unii îi cunosc, pe alții nu îi cunosc.
Cum am spus cu alte ocazii, regimul meu de viață e unul de semi-detenție, în sensul că petrec multe ore pe zi în aceeași încăpere, pe același scaun, la același birou, fiind în competiție doar cu mine însumi, încercînd să ofer cît mai multe informații de interes general.
Posibilitățile mele financiare de deplasare sînt limitate, dar, după cum au observat mulți, am făcut și astfel de eforturi, oferind grupaje de fotografii de la peste 100 de evenimente religioase și culturale, cele mai multe din Oradea, dar și din țară – București, Constanța, Mangalia, Iași, Petroșani, Cluj, Arad, Timișoara, Dumbrava etc.
Colaborez de vreo 10 ani cu edituri evanghelice, mai ales din Oradea – în sensul că am prezentat, prin cîte 10 citate, peste 100 de cărți (sau 150?), dacă primesc cel puțin un exemplar.
Așadar, viața mea zilnică e încărcată, am mult de lucru și, după mintea mea (limitată), pînă la sfîrșitul vieții aș putea face ceea ce fac acum zilnic, fără să mă plictisesc.
Iată situația în care mă aflu la începutul acestei toamne:
Problemele mele financiare și fizice s-au înmulțit și s-au amplificat, dar principala direcție de acțiune e la apogeu.
În 8 ani de blogging, am avut 49.000 de postări pe blogul România Evanghelică, continuat, din 19 iulie 2016, de blogul RoEvanghelica, care a trecut de 10.000 de postări.
Pentru prima oară în acest an, am depășit 1.000 de postări într-o lună:
Septembrie – 1.041 postări
August – 952
Iulie – 844
Iunie – 674
De asemenea, producția de postări pe Facebook – contul Alin Cristea și pagina România Evanghelică – are cea mai mare dinamică din ultimii 5 ani.
Însă, pentru prima dată în ultimii ani, datoriile mele s-au dublat, ajungînd la circa 2.000 de dolari.
Cea mai mare parte are de a face cu chiria, pe care nu am plătit-o în ultimile 5 luni și întreținerea, pe care nu am plătit-o pe 4 luni.
Mai am datorii relativ mici, între 50 lei și 200 de lei, la diverse persoane.
Locuiesc de aproape 5 ani în același loc și proprietarul, penticostal, m-a păsuit în mai multe rînduri cu achitarea chiriei.
Prin Asociația Thymos, am cîteva contracte anuale de publicitate pentru edituri și persoane.
Dar acum, în septembrie-octombrie, sînt într-un colț mort, nu pot face oferta pentru următorul an decît la sfîrşitul anului (noiembrie?).
Mai am 100 de lei, fie pentru a plăti curentul (mi-am plătit internetul, nu și telefonul), fie pentru mîncare în următoarele zile.
Între nevoile urgente se numără și o pereche de pantofi de toamnă și o pereche de pantaloni de toamnă.
Pentru iarnă am palton (primit anul trecut) și ghete (primite acum 2 ani).
Am avut asigurare medicală în ultimii doi ani, dar din această lună nu mai am.
Iată cele trei paliere motivaționale despre care cred că stau la baza donațiilor de care am parte din partea unora dintre cititori:
1. Umanitar
Probabil unii au imboldul de a ajuta pe cineva care este în nevoi. Cred însă că acesta este mai mult un impuls nobil decît un exercițiu dinamic de disciplină lunară sau trimestrială. Cel puțin în legătură cu mine.
Adică, e mult mai naturală înclinația de a ajuta pe cineva care are are lipsuri evidente (precum oamenii străzii) decît pe un astfel de individ precum Alin Cristea, care e, totuși, într-o altă situație – are computer, internet, telefon, cărți etc.
Fie și numai din punct de vedere umanitar, să nu uităm însă că oamenii au nevoie nu doar de mîncare și haine, ci au nevoie de IDEI care să susțină în mod semnificativ viața lor cotidiană.
Aventura mea pe Internet a pornit, acum 15 ani, de la convingerea că sărăcia, mizeria, corupția nu sînt cauze, ci consecințe.
Felul în care gîndesc oamenii (în România) duce la problemele atît de numeroase, iar rezolvarea lor are de a face cu dobîndirea unei mentalități, care se schimbă foarte greu, în zeci de ani probabil.
Mentalitatea se dobîndește printr-un efort susținut, în care cunoștințele au un rol important. Cunoștințele rezultă din conexiunea informațiilor.
„Cum să crești – economic, democratic, intelectual – dacă ești prizonierul mental al propriului teritoriu?”, scria ieri Teodor Baconschi pe Facebook.
Așadar, cei care aveți o inimă sensibilă și răspundeți impulsului omeniei nu mă ajutați doar pe mine, ci îi ajutați pe alții, la care ajung informațiile importante pe care le transmit în spațiul public.
Nu mă bazez, deci, doar pe impulsul omeniei, căci sînt implicat, de mulți ani, într-o treabă care pretinde multă responsabilitate din partea mea.
Dar cunosc destul de bine natura umană ca să știu că acest impul al omeniei contează.
Știu și că aveți parte de un sentiment plăcut atunci cînd mă ajutați pe mine sau pe altcineva.
De-a lungul anilor, am prezentat numeroase cazuri în care unii v-ați și implicat, precum Dumbrava, unde Viorel Pașca, pornind de la un impuls al omeniei acum 11 ani, a ajuns să trăiască aventura vieții sale, acum avînd grijă de peste 200 de oameni ai nimănui.
Acest lucru nu ar fi fost posibil fără contribuția financiară a multor oameni, impresionați de proiectul său.
Nu ar fi fost posibil fără acea bunătate pe care orice ființă umană o găsește, dacă vrea, în sufletul său.
Mi-ar plăcea ca unii să priviți activitatea mea publică și în felul acesta – sînt un „Viorel Pașca” care am grijă de nevoile ideatice ale semenilor mei.
2. Cultural
Nu există IDEI fără straie culturale.
Pînă la 50 de ani am cercetat multe lucruri, legate de cultură, teologie, muzică, istoria și estetica cinematografului, Internet, am 50.000 de partide pe ISC (Internet Scrabble Club) – scrabble este un joc care dezvoltă inteligența și gîndirea strategică.
Și dacă nu aș face surfingul zilnic pe Internet, din ceea ce am adunat pînă la 50 de ani aș putea să ofer chestiuni interesante și importante timp de cîțiva ani.
Sau chiar dacă nu aș mai aduna atîtea informații în fiecare zi, prin polemicile mele pe Facebook și pe bloguri aș putea contribui esențial la exercițiul antigravitațional. 🙂
Sîntem prizonierii terestrialității noastre.
Avem nevoie de IDEI (culturale) care să ne facă să ne dorim zborul.
Cultura poate avea rolul de a ne deschide… aripile.
Rutina zilnică are rostul ei, desigur, dar de cîte ori nu ne distruge potențialul…
Eu sînt unul dintre cei care îi provoacă pe oameni să reziste în fața mediocrității și tîmpeniei.
Mi-am dezvoltat strategii, obiective, etape și, atît cît voi putea, intenționez să nu abandonez lupta.
Știu că unii apreciați diversitatea informațiilor pe care le ofer, frumusețea unor comentarii ale mele, dîrzenia mea în fața superficialității în gîndire (și acțiune) etc.
Probabil unii contribuiți financiar și cu gîndul la dimensiunea culturală a activității mele publice.
3. Spiritual (religios)
Cel mai consistent palier care îmi asigură supraviețuirea mea financiară rămîne cel spiritual (religios).
Mai exact, mă refer la mediul confesional evanghelic românesc – baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie etc.
Cîțiva ani am fost susținut, lunar, de o persoană de la București, pe care am ajuns să o întîlnesc o singură dată, de o discreție fenomenală, nu am corespondat și nu am vorbit la telefon, și despre care am aflat, întîmplător, de pe Internet, că era de confesiune romano-catolică.
Această persoană a contribuit cel mai mult financiar la derularea proiectelor mele în spațiul public pe Internet.
Diverse alte persoane, baptiști și penticostali, au contribuit financiar de-a lungul anilor.
Cel puțin o persoană ortodoxă a contribuit în cîteva momente cheie.
În general, cei care îmi fac donații o fac cu discreție, elegant.
Am primit mîncare, haine, încălțăminte, cărți etc.
M-au recunoscut, de pe Internet / Facebook, persoane cu care m-am întîlnit întîmplător o dată în viață și au avut cuvinte de apreciere și de încurajare.
Alții au făcut-o în scris.
Evanghelicii români se află la încheierea unei etape – în perioada postdecembristă au dobîndit proprietăți, clădiri, instituții. Acum ar trebui să se gîndească mult mai serios la o nouă etapă, în care să investească resursele umane și de alt fel în activități nonactiviste, mă refer la importanța IDEILOR într-o societate.
Din acest punct de vedere, am avut chiar proiecte unice. Îmi place să cred că i-am inspirat pe uni (cum și alții m-au inspirat pe mine).
M-am gîndit să scriu (cel puțin) o scrisoare bisericilor mari. Nu știu însă cînd o voi face.
Pînă acum Dumnezeu a găsit cu cale să mă ajute să ajung la 50 de ani.
Intenționez să păstrez ritmul.
Da, mi-aș dori să mă ocup mai puțin de colectarea de informații și să am proiecte mai ample. Scrisori deschise și acțiuni de protest, de exemplu.
Dar, dacă nu există o sursă credibilă de informare la nivel național, pot să reduc dinamica activității mele în acest sens? Iată o dilemă cu care mă confrunt în ultimii ani.
Mi-ar plăcea să vă gîndiți la importanța rolului pe care îl am în spațiul public – mă refer în primul rînd la mediul confesional evanghelic românesc.
În felul acesta, aș putea spera să crească contribuțiile financiare, măcar pentru a putea supraviețui, dacă nu și pentru instituirea unui fond care să îmi permită extinderea proiectelor.
Deocamdată nu îmi mai permit să mă deplasez la diverse evenimente.
Deocamdată nu îmi mai permit să îmi cumpăr cărți, reviste.
Am apelat la cineva din SUA care mi-a trimis o carte: The Evangelicals. A Historical, Thematic, and Biographical Guide.
Alături de identitatea mea, probabil cel mai mare atu pe care îl am este determinarea cu care acționez.
Chestiunile tehnice rezultă din motivațiile pe care le avem. Iar motivațiile nu sînt chiar ușor de dobîndit.
Nu am nici o îndoială că evanghelicii și instituțiile lor ar fi putut să mă susțină în demersurile mele.
Din păcate, iar e vorba de comunicare, de relaționare, de bună poziționare unii față de alții.
Cu alte cuvinte, nu aspectul financiar este determinant, ci cel relațional.
Apelul meu, deși, evident, are de a face cu chestiunea financiară, este mult mai important la nivelul relaționării.
Vă invit să participați la un nivel de relațional mai amplu decît cel pe care l-ați practicat pînă acum.
Să ne aducem aminte, des, de rețelele ilegale de distribuție de Biblii și literatură religioasă care au aut succes pe vremea comuniștilor.
Din păcate, multe resurse pe care Dumnezeu le-a dăruit evanghelicilor români sînt irosite pe diverse proiecte (de ghetou) cu eficiență redusă.
Cultivați-vă discernămîntul!
Apelul meu e patetic în lipsa unui discernămînt cu care să priviți, matur, proiectele mele.
Poate din milă, poate din curtoazie rațională, veți contribui la susținearea activității mele.
Însă cel de-al treilea palier este cel mai important – din punct de vedere spiritual, a oferi un pahar de apă în numele lui Isus devine o investiție la Banca Cerului.
Nu vă cer doar să mă ajutați, vă invit să mă ajutați în mod corect.
Informați-vă despre proiectele mele, despre viața mea, despre visele mele și, dacă discernămîntul spiritual vă determină să vă implicați în vreun fel, făceți-o nu doar pentru a ajuta un om, ci pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu de a participa la planul Său.
Bogățiile adevărate, precum se știe, nu sînt pe pămînt.
Iar viața noastră nu durează nici o secundă, în comparație cu Veșnicia.
În contextul spiritual, gîndurile și acțiunile noastră capătă semnificație eternă.
Mă voi prezenta în fața Împăratului nu cu numărul de 100 de bloguri pe care le-am făcut, ci cu motivația pe care am avut-o atunci cînd am făcut primul blog și pe care o am acum să continui o astfel de activitate, cum este prezența pe Internet.
Din această perspectivă, apelul meu nu este un… apel.
Este un strigăt.
Mă aude cineva?
Strig toată ziua…
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază