PROTESTEZ – 32. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR

1.

Înțeleg curiozitatea multora, care mă întreabă pe Facebook sau altfel care sînt motivele pentru care am fost scos afară din biserică de gardieni, duminică seara, 3 septembrie 2017.

Unora apuc să le spun cîteva cuvinte, altora circumstanțele vieții nu ne oferă timpul și energia necesară ca să clarificăm, cît de cît, MOTIVELE.

Rămîn însă FAPTELE.

În timp ce am stat 3 ore în picioare la poarta bisericii, un bărbat care s-a prezentat a fi unul dintre vecinii care locuiesc în blocul de lîngă biserică m-a întrebat de ce sînt gardienii, precizînd că a observat că au mai fost gardienii.

I-am spus că din pricina mea, l-am adus în discuție pe Luther, de la Reforma căruia se aniversează 500 de ani, am încercat să fiu jovial etc.

Dar, indiferent de ce am zis eu, un FAPT rămîne, nu-i așa? – Au fost, de mai multe ori, gardienii la Biserica Baptistă Providența din Oradea.

2.

Așa cum am scris încă de acum 2 luni, pastorul Bisericii Providența ar trebui să-și dea demisia. Dacă mai are vreo urmă de onoare, la fel și comitetul Bisericii Providența, dacă cei din comitet mai au vreo urmă de onoare.

Pentru FAPTUL acesta.

FAPTELE lui Alin Cristea reprezintă o altă mîncare de pește, o altă discuție, o altă paradigmă.

Așa cum am precizat în mai multe rînduri anul acesta, dar și acum 20 de ani, dacă Alin Cristea moare, PROBLEMELE comunității creștinilor baptiști din cartierul Nufărul, cunoscută sub numele de Providența, RĂMÎN.

Așadar, focalizarea pe ce face sau zice cineva nu are aceeași importanță precum FAPTELE comunității care rămîn în memoria publică.

Aș putea scrie multe despre FAPTELE comunității, pentru că le cunosc foarte bine, sînt membru fondator de 21 de ani.

Identitatea bisericii are de a face cu aceste FAPTE.

Nu pot decît să deplîng stilul de viață creștină redus la activitatea duminicală și la PREZENTUL pe care mulți cred că îl înțeleg și se identifică cu el.

Viața / identitatea unei biserici însă nu se reduce nici la ziua de duminică, nici la un interval de timp îngust de cîțiva ani.

Cu atît mai mult, identitatea unei biserici nu ține doar de anumiți parametri pe care unii ALEG să-i atașeze, nostalgic, într-un exercițiu anamnetic, ideii de biserică pe care au experimentat-o sau pe care și-o doresc.

Biserica este o REALITATE, nu o interpretare a realității.

Da, avem nevoie de semnificație, dar, în spiritul creștin, semnificația nu o dobîndim printr-un slalom printre FAPTELE realității.

Pe limba românească: adevărul nu e ce vrea măta sau tac-tu.

Adevărul nu se negociază, adevărul e acolo unde e, nu se face o medie, nu se face o convenție asupra adevărului, nu se inventează adevărul.

Adevărul trebuie… recunoscut. Și re-cunoscut.

Exercițiul adevărului, în viața creștină, e unul extrem de important, dar CONSTANT.

Nu putem lua pauză 10 minute, că sîntem obosiți că am spus 17 ani adevărul.

Din perspectiva adevărului, repet: dacă Alin Cristea moare, PROBLEMELE cu care se confruntă comunitatea Providența rămîn.

Este cu totul grețos modul de evitare al problemelor, o dată accentul exagerat pe ce zice sau face Alin Cristea sau altcineva.

Cu alte cuvinte, nu trăim adevărul cînd folosim (doar) PRETEXTE. Trăim adevărul cînd sînt sîntem concentrați pe MOTIVE.

În mod lamentabil, liderii actuali ai comunității Providența nu sînt preocupați de MOTIVELE pentru care există problemele comunității, în schimb sînt prea ocupați de PRETEXTELE pe care le furnizează Alin Cristea.

Consumarea resurselor fizice, psihice, financiare, spirituale pe linia pretextelor și nu pe direcția motivelor este principala problemă actuală a comunității Providența (dar și a multor altor comunități din țară și diaspora).

3.

Cînd avem de a face cu realitatea, cînd căutăm adevărul, atunci avem nevoie de INFORMAȚII.

Informațiile se dobîndesc destul de greu, din mai multe motive.

Dar informațiile, conectate între ele într–un mod coerent, ar trebui să ducă la dobîndirea de cunoștințe.

Cunoștințele, folosite într-un mod corect, ar trebui să ducă la dobîndirea de CONVINGERI, pe baza cărora ne trăim viața (de credință).

În mod evident, așa cum am arătat în mesajele mele din seria PROTESTEZ, de multe ori oamenii nu fac efort semnificativ să dobîndească informații, cunoștințe, convingeri.

Așa că trăiesc pe baza unor CLIȘEE.

Ceea ce au făcut Isus, Ioan Botezătorul, Luther, Wurmbrand și alții a fost să depășească CLIȘEELE.

Ele sînt necesare, pînă la un anumit nivel.

Eu scriu acum cu litere, care formează cuvinte, dar cu speranța că transmit IDEI.

Clișeul e să scriu. Depășirea clișeului e să apelez la MOTIVE corecte pentru ca scrisul meu să aibă semnificație, cu anumite așteptări, dintre care cea mai mare e să primesc răsplată în Cer.

Focalizarea pe lucrurile de sus, cele care nu se văd, dar se SIMT, ar trebui să fie exercițiu spiritual fundamental al oricărui creștin.

Creștin nu înseamnă, desigur, pocăit.

Pocăiții au format o subcultură pseudoconfesională care folosește din plin CLIȘEE și PRETEXTE, în dauna adevărului și motivelor corecte care pot oferi entuziasm și dinamică vieții creștine.

4.

Așadar, prima dată trebuie să ofer INFORMAȚII despre ziua de duminică, ca unii cititori să dobîndească cunoștințe despre ce s-a întîmplat și apoi să dobîndească CONVINGERI care să le confere semnificație.

Convingerile nu sînt despre Alin Cristea, ci despre cum o comunitate își trăiește viața creștină în mod corect și concret.

Desigur, ar trebui să consultați și alte surse, cu siguranță sînt detalii pe care le pot omite, din neglijență sau, dimpotrivă, dintr-o atentă administrare a informațiilor.

Nu sîntem roboți să înregistrăm tot, ci ființe umane care folosesc discernămîntul în selectarea informațiilor și în aranjarea lor într-un proces rațional coerent.

Ca să nu mai vorbim de sentimentele și resentimentele care interferează cu raționalitatea noastră.

E clar că o femeie va acorda informațiilor un alt tip de atenție decît un bărbat.

E clar că un adolescent va fi mult mai slab pregătit, față de un om de 50 de ani, să facă față, rațional și emoțional, stărilor prin care trece în momentele neplăcute ale vieții. Ba chiar nici în cele plăcute nu este pregătit.

E clar că există mari diferențe între oamenii care cască gura la televizor și cei care adună informații într-un mod disciplinat, astfel încît să poată fi verificate și folosite în comunicarea de tot soiul.

Deci, nu am de ce să fiu uimit dacă întrebați pe cei care au fost duminică despre incidentele din acea zi.

Dar e oligația mea nu doar să fiu uimit, ci să fiu indignat dacă nu căutați adevărul cu orice preț.

Bunăoară, dintre cei prezenți nu mulți au cum să știe dacă atunci cînd am fost împins la podea, cu cît am contribuit și eu, care am 124 de kg, la factorul „gravitațional”.

Pentru că erau vreo 3 (din comitet) care trăgeau de mine și nu puteau alții să vadă ce s-a întîmplat EXACT acolo.

Ceea ce o comunitate creștină ar trebui să se întrebe nu este referitor la faptele lui Alin Cristea, ci la atitudinile cu care întîmpină faptele lui sau ale altora.

Așadar, atunci cînd voi prezenta mai jos informațiile, nu o fac în primul rînd în legătură cu persoana mea, ci cu comunitatea Providența, care trebuie să hotărască cum va trăi viața de credință în continuare.

Astfel de incidente lasă urme adînci în organismul eclesial.

Dacă moare Alin Cristea sau altcineva, organismul eclesial rămîne.

Așa cum am făcut de mulți ani, ceea ce scriu eu are de a face cu organismul eclesial – Provindența Oradea, BBSO, Emanuel Oradea – și instituțiile confesionale din care fac parte sau cu care se asociază: asociatii de biserici la nivel regional, național și internațional, licee teologice, Universitatea Emanuel, fundații etc.

Resping categoric stilul de bîrfă practicat pe larg în bisericile baptiste și penticostale.

Datoria lor e să fie loiale adevărului, și nu numai duminica.

Seria de articole PROTESTEZ e un demers unic în subcultura pocăiților, așa că, cu atît mai mult, ar trebui luat în serios.

Nu trebuie să fiți de acord cu ce scrie Alin Cristea, dar TREBUIE să fiți de acord că nu puteți să vă trăiți viața de creștini în afara responsabilității de a fi loial adevărului.

Dacă adăugăm și responsabilitatea de a manifesta dragoste (în mod concret), discuția devine și mai complicată.

5.

Duminică, 3 septembrie 2017, am participat la slujbele Bisericii Baptiste Providența din Oradea (în care pretind în continuare că sînt membru fondator de 21 de ani).

Dimineață am luat Cina Domnului, a treia oară în ultimele 5 luni, după 11 ani.

Cîteva impresii, pe scurt, se găsesc în postarea:

3 septembrie 2017 – Dimineata, la slujba religioasă de la Biserica Baptistă Providența din Oradea

Duminica trecută am făcut un comentariu scurt despre slujba de la Biserica Emanuel, acum două săptămîni despre slujba de la BBSO (mă rog, dacă se poate numi slujbă).

Exercițiul critic este necesar.

Pocăiții din România, nici măcar cei din Oradea, nu au o revistă în care să se dezbată chestiuni de interes general.

Nu există o agenție de știri evanghelice.

Nu există un premiu care să se acorde celor mai bune cărți ale editurilor evanghelice. Oradea e orașul din România cu cele mai multe edituri evanghelice.

Eu am dat premii anuale, timp de 10 ediții, pentru bloguri evanghelice:

Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice (2016)

Unul dintre rosturile unor astfel de premii sau al unor proiecte precum o revistă a evanghelicilor sau agenție de știri evanghelice ar fi să facă distincția între excelență și mediocritate.

O bună parte din problemele cu care se confruntă bisericile evanghelice (și penticostale) s-ar rezolva prin identificarea mediocrității și, desigur, renunțarea la ea.

Din nefericire, mediul confesional evanghelic românesc este dominat de o nesănătoasă concepție egalitaristă, antiintelectuală și oportunistă.

Triumful imposturii: vremea oamenilor mici – iată titlul unui articol de azi care descrie situația din patria noastră, dar care se potrivește pentru a sintetiza și situaia din ghetourile pocăiești.

An după an, mi-am luat angajamentul (public) de a fi mai sever în exercițiul critic cu privire la mediul confesional evanghelic românesc.

Dar o dată cu împlinirea vîrstei de 50 de ani (6 iulie 2017), am ajuns la un vîrf al deciziilor în ceea ce privește protestele publice față de corupția, mediocritatea și lipsa discernămîntului în bisericile evanghelice (și penticostale).

6.

O altă postare pe care am scris-o la finalul zilei de duminică și începutul nopții spre luni este:

Nu stați degeaba pe planeta asta!

Este un articol important, am simțit asta și cînd l-am scris și acum, după cîteva ore, am aceeași opinie.

Vasile Tomoiagă, tovarășul meu de trudă pe Internet de acum cîțiva ani (care s-a reconvertit la ortodoxie), ar fi zis că articolul poartă marca Alin Cristea.

Și unii de pe lista de discuții Masa Rotundă, a lui Iosif Țon, de acum și mai mulți ani, ar fi zis același lucru.

Probabil cînd sînt obosit las să se vadă mai mult din inima mea.

În acest articol am declar clar că sînt în căutare de aliane, pentru a submina mincinile si mediocritatea prezente în ghetourile confesionale.

Așadar, nu scriu de pe o poziție defensivă, ci de pe o poziția ofensivă.

Este evident că bisericile, pastorii și alți lideri nu sînt obișnuite cu tipul de ofensivă pe care îl practic eu.

Tipul de ofensivă cu care sînt obișnuite / obișnuiți nu are de a face cu reformarea comunităților, ci cu divizarea lor.

Nu este cazul meu.

Nu am făcut nici o asociere cu nimeni din comunitatea Providența.

Strategia și obiectivele demersurilor mele publice nu au de a face cu coagularea unui grup de opoziție.

De asemenea, demersurile mele publice depășesc cu mult perimetrul organismului eclesial care poartă numele Providența.

Am demascat și am subminat mentalitatea îngustă, cumplit de reducționistă, a liderilor comunității Providența, cu precizarea că nu reprezintă o excepție în peisajul evanghelic (și penticostal) românesc.

Dar am și subliniat faptul că Biserica Providența este o biserică deosebită, probabil unică în țară și în diaspora, din punctul de vedere al resurselor pe care Dumnezeu i le-a pus la dispoziție și pe care, an de an, le-a irosit.

În seara zilei de duminică am avut imensa plăcere să ascult mărturia Marianei Gherasim (Fundația Jubilate) care, cu ocazia prezentării volumului de imnuri Jubilate 2, a precizat că în Biserica Providența s-au cîntat prima dată imnurile din Jubilate, vol 1. Ba chiar că și al doilea volum ar fi luat naștere, oarecum, tot în Biserica Providența (opinie care, evident, e exagerată).

Iată încă un argument pentru ceea ce am susținut și suțin – că Biserica Providența TREBUIE, fie și cu prețul devoalării corupției, să rămînă în atenția publică.

Din motive obiective, dintre care faptul că am glicemia ridicată e probabil cel mai cunoscut, am rămas în urmă cu cel puțin două mesaje din seria PROTESTEZ, pe care le-am promis – unul despre viața și lucrarea lui Alin Cristea și unul despre faptul că Biserica Providența TREBUIE să rămînă în atenția publică.

Mesajul pe care îl scriu acum s-a născut prin cezariană. Am dormit doar 3 sau 4 ore și l-am scris în contextul sever, brut, al incidentelor din seara zilei de duminică, 3 septembrie 2017.

Aveți avantajul că scriu la cald, dar lucid, fără mînie proletară, și aveți dezavantajul că e un material lung.

N-ar trebui să vă deranjeze că e lung, ar trebui să vă deranjeze că nu aveți exercițiul lecturii materialelor lungi, care, de obicei, sînt IMPORTANTE.

Mi-ar fi plăcut să vă comunic direct, în înregistrări puse pe video, anumite chestiuni dintre cele pe care le scriu, dar, din mai multe motive, le-am amînat, cel puțin două luni, şi am ales varianta aceasta.

7.

Nu am mers seara la adunarea Providenţa cu intenţia să fac scandal.

Dar am făcut scandal. Expresia aceasta grosieră e pentru tolomacii care nu prea știu să se exprime în limba patriei-mumă, cît și pentru cei, care, vezi Doamne, fiind oameni ocupați, nu au, cică, timp, să perceapă finețurile unei situații complexe.

Îmi aduc bine aminte cînd, în pauza unei conferințe de acum mai mulți ani, încercam să prezint unui grup de vreo trei persoane o polemică de pe Internet.

La un anumit moment, una dintre persoane spune: Deci, care era pentru și care era împotrivă?

Am rămas mască.

Dar mi se întîmplă des.

Observ că oamenii nu vor finețuri (ce știe țăranul ce e șofranul!), ei vor doar să știe de care parte trebuie să se poziționeze, astfel încît să nu aibă mari neplăceri.

Uneori o astfel de atitudine e sănătoasă. Cum și fuga e uneori sănătoasă.

Dar dacă România a devenit o țară toxică prin corupția ei, asta se datorează tocmai… fugii.

Dacă mediul confesional evanghelic românesc a devenit toxic prin corupția din perimetrul lui, asta se datorează tocmai… fugii.

Ce semnificație să aibă pentru țărani (mă refer la conotația negativă, desigur, altfel țăranii au reprezentat un segment demn al poporului nostru) o formulă precum: Creangă (sau, mă rog, Sadoveanu) e un Homer al literaturii române.

Dacă nu știi cine a fost Homer, ce semnificație are menționarea lui în contextul istoriei literaturii, atunci nu pricepi de ce trebuie să fie numit Creangă în modul ăsta.

Putem da astfel de exemple din Biblie.

Trăim într-o epocă de incultură biblică.

Nu mai poți da referințe fără explice semnificația lor.

Scriam, în mai multe rînduri, că avem mare nevoie de Natani.

Și Dumnezeu ăsta, ce ne-a trimis o scriptură care are 66 de cărți? Nu se putea abține? Nu se putea rezuma la Ioan 3:16 și Psalmul 23?

Nu am de gînd să încerc să dau aici răspunsul la o astfel de chestiune.

Ce teologie? Ce ne trebuie nouă teologie?

Citim ca îndemn cîteva versete din Biblie, ne rugăm, cîntăm și în rest să ne mai lase în pace Dumnezeu cu teologia!

Ce situație ironică – bisericile susțin financiar studiile academice ale unor tineri, ca, după aceea, să îi integreze în sistemul confesional la nivelul mediocrității din aceste biserici!

Iar acești pastori și lideri se mulțumesc de atîtea ori doar să zică ceva mai interesant (doară sînt atîtea cărți, și e și Internetul acum), fără să îi provoace pe coreligionarii lor la o viață mai nobilă, ceea ce implică, nu-i așa?, studiu biblic serios, nu doar predicuțe și cîntecele.

Generația pașoptistă, care a făurit România modernă, a avut visuri îndrăznețe pentru patria noastră, o patrie terestră.

Cu atît mai mult ar trebui să avem visuri îndrăznețe cînd e vorba de patria cerească.

Nu mă refer la proiecte și evenimente, la conferințe și sărbători ale roadelor, ale fanfarelor, ale grupelor de copii, ale tineretului sau ale medicilor creștini.

Mă refer la Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în lume prin Isus din Nazaret, Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Leul din Iuda, Fiul Omului, și a fost răspîndită de niște pescari.

Iar 300 de ani creștinii nu au avut biserici-clădiri și evenimente. Cum s-a răspîndit atunci creștinismului în tot imperiul roman?

E clar, nu prin betoane și orhidee.

Cum să dobîndim acel CEVA care constituie esența creștinismului?

Nu a creștinismului instituționalizat, anchilozat, corupt, impostor, ci esența creștinismului autentic, viu.

8.

Păi insistența mea pe responsabilitatea de a fi loiali adevărului indică capul de pod.

Sînt însă și alte chestiuni, care, în cele din urmă, fac parte tocmai din această scufundare în adevăr.

Așa cum Dumnezeu e dragoste, e adevăr, e lumină, dar e scufundat în SFINȚENIE.

Bunăoară, duminică la amiază am avut o înltînire scurtă cu fiica mea, de 14 ani, despre fundamentele bisericii. Ea a zis: … postul?

Ah, de unde a apărut această expresie tîmpită în biserici și în mintea atîtor creștini: post și rugăciune?

Postul nu e despre… post. Postul nu constă în… post. Citiți Isaia 58. De 10 ori, cel puțin.

După cum zeciuiala nu însemna 10 la sută, ci 23,3 la sută. Informați-vă. Nu fiți blegi. Nu rămîneți la clișee. Căutați adevărul. Doare, știu. Dar e singura CALE. Cineva a zis: Adevărul ne face liberi, dar mai întîi ne face să ne simțim mizerabili.

Fundamentele bisericii sînt menționate CLAR în Faptele Apostolilor 2:42 – învățătura apostolilor, legătura frățească, frîngerea pîinii, rugăciuni.

Pe aceste fundamente sînt clădite CELELALTE ingrediente ale savarinei creștine: guvernarea bisericească, dărnicia, asistența socială, implicarea culturală etc.

9.

Iată-mă, deci, în seara duminicii de duminică, 4 septembrie 2017, în adunarea Providența.

Oarecum spre uimirea mea.

Căci nu (mai) am astfel de obiceiuri, nu mersul la biserică te face creștin, după cum nu statul în garaj te face mașină (americanii ăștia…, găsesc tot felul de vorbe).

Zilele trecute, primul gînd a fost să merg doar seara, după biserică fiind agapă (un alt termen pervertit de gogmanii pocăiți).

Am avut un mic moment de panică că s-ar putea întîmpla ceea ce s-a întîmplat în luna august – seara, la 21.30 sau 22.00 mă sună pastorul, să ies în fața blocului. Mi-a adus cîte ceva ce a rămas de la agapă.

Am luat, am spus mulțumesc, la fel cum am acceptat din partea lui Marius Cruceru 11 lei pentru o cină la Ziga Zaga, dar nu 50 de lei pentru alte cheltuieli.

Am încercat, și asta aproape toată viața mea, să nu fiu bosumflat, să nu fiu egocentric, să nu fiu îndărătnic.

Uneori am reușit. 🙂

Dar am avut impresia că pastorul Ștefan Iluțan fie înțelege greșit faptul că eu accept ce îmi aduce, nu pentru prima oară, fie nu este conștient de gravitatea problemelor din adunarea Providența.

Mai bine zis, că le evită.

Pe limba foarte românească: Mă doare-n pulă!, cum s-a exprimat unul dintre gardieni duminică seara, în fața mea, de 3 ori.

Numai asta nu voiam să se întîmple duminică seara – să mă mjai sune pastorul, sa ies, eu să accept încă un fel de gest de bunăvoință față de mine, iar zdrăngăneala duminicală să continue, ca și cum nu ar fi probleme mari in adunarea Providența.

Pe mine NU mă doare-n pulă!

Pe mine mă doare exact în INIMĂ!

Am făcut eforturi de relaționare cu pastorul, a făcut și el, dar.

Se pare că interesul poartă fesul!

În seara duminicii din 3 septembrie, pastorul a fost doar un spectator la scena grotescă care a durat multe minute, doar 2-3, pînă cînd m-am dus lîngă el și l+am întrebat: Ești pastor, ce faci?

Și… a făcut.

He fucked me!

A sunat la firma Guardia și gardienii m-au scos din biserică.

Le-am spus că pot să merg și fără să mă țină de brațe, au acceptat. De asemenea, au acceptat să iau poșetuța fiicei mele, care ieșise, nu știam dacă plecase acasă, și să-mi iau umbrela.

La finalul serii, pe la 22.00, unul dintre ei a spus că data viitoare vor proceda „altfel” cu mine…

Nu prea am fost hotărît să merg duminică la biserică (cred că în august nu am fost deloc), deci, din punctul acesta de vedere, nu intenționam să fac scandal (cum să fac scandal, dacă nu eram acolo?).

Dar, ştiind că este agapă (a se citi: o masă la care pocăiții se cinstesc pe ei, unii pe alții, de obicei din fondurile bisericii), m-am gîndit că mă mai vede lumea la față.

Dar pînă la urmă am mers și dimineață, cînd era Cina Domnului.

Vineri, 1 septembrie 2017, am avut o zi foarte încărcată – am pus 125 de postări pe blogul RoEvangelica (8.900), care îl continuă, din 19 iulie 2016, pe România Evanghelică (49.000).

Sîmbătă am încercat să mă odihnesc, dar am avut un ochi puțin umflat, și dureri de cap.

De cîteva săptămîni port ochelari de citit, probabil din pricina glicemiei ridicate, cum am pățit acum un an și acum doi ani.

Duminică dimineață mi-am dat seama că n-ar trebui să forțez, așa că, vrînd-nevrînd, am ajuns la biserică. Ce altceva puteam să fac?

La amiază am dormit, dar cînd m-am trezit tot obosit eram.

Îi spusesem Andreei că voi merge și seara, dar cît pe-aci a fost să nu merg.

SUBLINIEZ, deci, că prezența mea la adunarea Providența duminică a fost destul de neașteptată pentru mine.

Dar să merg și dimineața și seara, asta deja înseamnă pentru mine norma pe 3 luni! :)))))

10.

La momentul Contribuții, cînd nu s-a mai ridicat nimeni, m-am ridicat și, fără a mă duce la microfon, la fel ca acum 2-3 ani cînd am recitat o poezie pe care am compus-o în acele zile, am spus următoarele:

Acum 500 de ani, Luther a protestat public. Printre consecințele Reformei a fost și faptul că Luther a tradus Noul Testament, care a devenit abecedarul germanilor.

Luther a evitat să traducă ekklesia prin biserică, a tradus prin ADUNARE.

Am precizat că aș avea multe lucruri de spus, dar ma abțin pentru a spune cîteva lucruri despre Jubilate, volumul 2 fiind prezentat înainte de Mariana Gherasim.

Doar am amintit că voi scrie despre slujba de duminică de la Providența, cu simț critic, așa cum duminica trecută am scris despre Emanuel și acum două duminici despre BBSO.

În ceea ce privește coleția Jubilate, din cîte știu, sînt singurul care a făcut o recenzie a volumului 1, la vremea cînd a apărut.

Culegerea Jubilate – recenzie de Alin Cristea

(Ah, Doamne, spun acum, țăranii ăștia știu ce înseamnă recenzie? Și ce importantă e o recenzie, mai ales într-un mediu ghetoizat, mediocru și corupt?)

(Mai adaug acum o paranteză: Din cîte știu sînt singurul care am făcut o recenzie la Istoria baptistilor, a lui Bunaciu:

Cum se scrie Istoria baptiştilor în România

Printre primele cîntări din volumul 1 se află imnul Laudă Sfintei treimi, compus de Claudia Morar, pentru un concurs de compoziții la Institutul Emanuel. Era anul 4 la muzică parcă, eu eram anul 3 la teologie, m-a rugat să pun acordurile la chitară. Ea o cînta ca pe un șlagăr pop, eu i-am dat structura stilistică de imn, așa cum se cîntă de atîția ani în bisericile baptiste.

Am mai amintit că am fost la Seara de imnuri creștine de la Timișoara, cînd au fost prezentate compoziții care acum apar în volum 2 Jubilate.

În acest moment a intervenit un bărbat din comitet, din audiență, că ce vorbesc eu despre mine…

Am spus că mai am un singur lucru de spus, moment în care alt om din comitet, care era la microfon, a intervenit şi astfel a început scandalul.

Am forţat (eu fără microfon, celălalt cu microfon) și am reușit să transmit ceea ce îi spusesem și Andreei (a cîta oară?): Fundamentele bisericii sînt 1). învățătura apostolilor, 2. legătura frățească, 3. frîngerea pîinii, 4. rugăciuni.

PAUZĂ – 10.00

Scriu de vreo 4 ore. Trebuie să mănînc ceva, să-mi iau pîine, să mă plimb puțin.

Pînă revin, rețineți următoarele aspecte:

– scandalul a fost pornit de doi oameni din comitet (și continuat de încă cel puțin unul din comitet)
– pastorul nu a făcut, oficial, parte din scandal (dar probabil e cel mai vinovat)
– am fost agresat fizic în mai multe rînduri, culminînd cu trîntirea mea la podeaâ
– am fost scos afară de doi gardieni, pe care i-a chemat pastorul, din cîte am obt (oricum, cu binecuvîntarea lui)
– am stat 3 ore în picioare în fața poții, de la 19.00 pînă la 22.00, cînd s-a închis biserica, eu fiind ultimul care am plecat
– înainte de ora 22.00 am aflat că cei din comitet au hotarit sa fac plingere la politie, ca sa primesc amend

Dacă aveți 5 minute libere, cugetați: ASTA e biserica pentru care a murit Hristos?

RELUARE – 11.30

Răspunsul la întrebare e: Da, asta e biserica pentru care a murit Hristos.

Am obiceiul să spun: Hristos n-a murit pentru că ne scobim în nas.

Adică nu bunul simț, inventat de oameni l-a determinat pe Hristos să se jertfească, ci SIMȚUL BUN, care înseamnă ascultarea de Tatăl, un alt reper, superior, oricăror norme omenești.

Da, asta e biserica pentru care a murit Hristos, dar tot El a avertizat că nu orice zice Doamne, Doamne va ajunge în Împărăția Cerurilor.

Pe limba foarte românească: Tot țăranul ar trebui să învețe ce-i Șofranul.

Ceea ce nici un om nu poate să facă, a făcut Hristos pentru noi.

Hristos e Șofranul nostru.

Oamenii nu au probleme. Oamenii SÎNT problema.

Al cărei răspuns e doar Hristos.

Să dispreţuim, la fel cum a făcut Luther, orice combinaţii umane, atunci cînd e vorba de eternitatea noastră.

11.

A fost important şi ce am spus, la momentul Contribuţii, dar şi ce NU am spus.

Nu am spus că am participat, ca și chitarist, la înregistrarea CD-ului Jubilate, dar din pricina microfoanelor puse greșit, chitara nu se prea aude.

Nu am spus că am cumpărat, din banii mei de familist tînăr, care stăteam în chirie (sau apoi în apartament cu o cameră) 15 bucăți, dacă nu mai multe, din Jubilate, vol. 1, și am trimis în țară și străinătate, în Austria și Suedia.

Așadar, am fost scurt în cuvîntul meu, pînă cînd a intervenit cel de la microfon, cînd eu am spus că mai am un singur lucru de menționat.

La întrebarea mea: Nu pot să închei?, răspunsul a fost: Nu.

E hazliu rău de tot, nu?

Ei bine, nu am încheiat.

Era clar că cel care avea la dispoziție microfonul voia să se impună și să mă pună la punct.

Acum, cînd mă gîndesc că nu mi-a permis să închei, mă gîndesc că poate că a și vrut să fac scandal. Un tînăr a și înregistrat ceva din scandal. Bănuiesc că doar ce a vrut el și nu în spiritul adevărului, nu ca să ofere informații pentru un obiectiv spiritual.

Omul din comitet de la microfon ar fi putut să intervină imediat ce am început să vorbesc.

Nu a intervenit nici cînd am abordat a doua chestiunea, cea cu Jubilate. Primul care a intervenit a fost alt bărbat din comitet, din audiență.

Așadar, acum îmi trece prin cap și gîndul ăsta: Dacă așa și-au dorit vreo doi din comitet? Sau pastorul?

Pe de altă parte, mă întreb de ce s-au ambalat atîta. La un moment dat erau vreo trei pe mine, care m-au trîntit la podea, iar eu nu i-am oprit.

Vă aduc aminte că am 124 kg și nu sînt ușor de clintit din loc.

Nu e prima dată cînd sînt agresat fizic în Biserica Providența.

Cu mai mulți ani în urmă, cînd era alt comitet, un bărbat din comitet mi-a sucit mîna la spate și m-a pus la fața la perete de față cu alți bărbați din biserică.

Atunci, la finalul întîlnirii bărbaților a luat cuvîntul bătrînul bisericii și chestiunea a fost socotită încheiată, o dată ce omul și-a cerut iertare, iar eu l-am îmbrățișat.

Mai agasante sînt întrebările idioate ale lui Beni Roșu și tipul de gîndire care indică clar, la fel ca și în cazul pastorului, că acordă prioritate nu adevărului, ci unor clișee ce țin de guvernarea bisericii.

Pe limba foarte românescă: Proști, dar mulți.

Politizarea guvernării bisericești e una dintre cele mai grave probleme ale bisericilor actuale.

Cît timp se votează, votul tinerei de 14 ani contînd în mod egal cu votul tatălui ei de 50 de ani care a pus umărul la dezvoltarea bisericii mulți ani și în multe feluri, politizarea conducerii, care implică adunarea de voturi, rămîne o frînă în dezvoltarea bisericilor.

Pastorul penticostal Petru Lascău a scris anii trecuți despre acest subiect sensibil și important.

Pastorul penticostal Teodor Bulzan (Betania Oradea) a scris:

“Niciodată biserica nu ar trebui să apeleze la votul popular atunci când e vorba de chestiuni spirituale, precum: cine să slujească, cine să fie ordinat, viziunea bisericii, strategia de maturizare spirituală, de implementare a viziunii etc.”

E vorba, așadar, de ceea ce se numește autoritate spirituală.

Aceasta nu se obține prin voturi.

12.

Lucrul cel mai grav pe care l-am sesizat la liderii actuali ai adunării Providența e că nu au autoritate spirituală.

Nu mă refer că n-ar ști să citească din Biblie.

Mă refer la: Și ce dacă?

În schimburile urîte de cuvinte pe care le-am avut duminică seara în public, oamenii ăștia nu au apelat la argumente biblice sau teologice (cum eu am făcut).

Ei au apelat la… bunul simț. Nu la simțul BUN.

Replicile lor erau parcă din curtea gimnaziului, de genul: Bă, tu nu vezi cum arăți?

Eventual încercînd să enumere ceea ce ei consideră a fi punctele slabe ale tale (cum te-nbraci, cum miroși, cum vorbești), cu intenția vădită de a te discredita într-un anumit moment într-o anumită conjunctură.

Păi pe mine e cam greu să mă discreditezi, din mai multe motive.

Măcar dacă ar fi învățat din alte asemenea situații, cînd fost făcut în fel și chip.

Recordul josniciei în blogosfera evanghelică (ah, Doamne, țăranii ăștia știu ce e aia blogosferă?) are de a face cu încercările de discreditare a numele meu în spațiul public:

Barthimeu despre Alin Cristea: Porc nerușinat, scroafă ordinară, papagal scrijilat, cîine de Oradea/Petroșani, lătrău, papagal neobrăzat și netrebnic, birjar spurcat, vidanjor ordinar, pervertitule, băiete-castravete, la troacă cu tine!

Noi încercări de depăşire a recordului josniciei în blogosfera evanghelică

Și? Care au fost rezultatele?

De la an la an, Dumnezeu a îngăduit să ocup o poziție publică centra, tot mai consolidată, în blogosfera evanghelică și pe Internet, unde sînt prezei evanghelici.

Păi da, pe Internet mahării confesionali și starurile de cartier nu pot manipula așa ușor, cum au învățat după ce au pus mîna pe pîrghiile de acțiune din biserici.

Cultura libertății și a dialogului se opune exercițiului manipulatoriu și reflexului resentimentar.

13.

Una dintre diferențele dintre seara de duminică și cea de acum 2 luni a fost că de data asta nu mi s-au mai trimis niște produse de patiserie de la agapă. Au fost serviți doar gardienii.

De asemenea, nu am apucat să rog pe cineva să-mi aducă un pahar cu apă, în cele 3 ore cît am stat în picioare la poarta bisericii.

Am observat, încă o dată, rolul lui Noemi Sălăjan atît în discuțiile cu gardienii cît și în coordonarea administrativă a agapei.

Am menționat 3 nume în acest mesaj – Noemi Sălăjan, Beni Roșu, Ștefan Iluțan.

Cel puțin două dintre ele reprezintă persoane toxice pentru adunarea Providența. Mă tem că și cel de-al treilea.

Din nefericire, și alte persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute au un grad ridicat de toxicitate în perimetrul eclesial.

14.

În final vă aduc aminte că acest comitet și-a făcut timp și a cheltuit resurse importante pe tot felul de acțiuni, dar nu și-a făcut timp și nu a cheltuit resurse importante tocmai pentru chestiuni importante, mă refer la clarificări în vederea stabilirii adevărului, la relaționări creștinești, nu doar grupuri constituite pe interese sau afinități.

Iată ce spunea Paulian Petric (pastor asistent pe vremea pastorului Emil Bartoș și a construcției bisericii), probabil cel mai dedicat slujitor pe care l-a avut adunarea Providența:

Parafrazîndu-l pe Richard Wurmbran – care a scris: „Să fi stat anii în închisoare nu e o nenorocire. Dar e o nenorocire să fi stat ani lungi în închisoare şi să nu fi învăţat din asta.” -, aș putea spune: Să fi stat ca niște blegi, ani de zile, pe scaunele adunării Providența nu e o nenorocire. Dar e o nenorocire să nu fi învățat din asta.

Să fi asistat la (încă) un scandal în adunarea Providena nu e nici o nenorocire. Dar e o nenorocire să nu fi învățat din asta.

Cu un an în urmă, pastorul Ștefan Iluțan îmi scria, din proprie inițiativă:

„Alin, de o bună bucată de vreme citesc aproape toate postările tale și chiar și din arhivă. 1. Ai mare dreptate că nu suntem (baptiștii cel puțin) pregătiți pentru mediul online, la ce comentarii jenante lasă unii cu vază sau pur și simplu băgători de seamă. 2. Mă tot mir de (era să zic curajul tău ?? dar ar fi prea puțin) resursele de energie și sper să rămână mereu proaspete. Avem nevoie. Știi ce am realizat? Adevărul dă energie, claritate, putere și curaj. Faptul că nu te lași dus de unul sau altul e de admirat și e tot mai rar… Excelsoir!”

Oare ce s-a întîmplat în mintea și inima lui Ștefan Iluțan, am mai pus întrebarea asta, astfel încît să uite că, dacă ceva îi dă lui Alin Cristea energie, claritate, putere și curaj, acesta este adevărul…

Alin Cristea, 50 de ani, Oradea

Nepotul lui Gligor Cristea, unul dintre pionierii credinţei baptiste în România

Editorul blogului România Evanghelică (49.000 de postări) și al altor 100 de bloguri

Editorul revistei electronice România Evanghelică

Editorul revistei Oradea Evanghelică

Mogulul blogosferei evanghelice

Licențiat în teologie baptistă (Institutul Biblic Emanuel Oradea, 1999, cursuri la zi)

Licențiat în topografie minieră (Institutul de Mine Petroșani, 1993, cursuri la zi)

Președintele Asociației Thymos – 10 ediții ale Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice

“Evanghelicul român cu cea mai mare vizibilitate pe Internet” (Răsvan Cristian Stoica, 2011)

„Patriarhul blogurilor evanghelice” (Corneliu Constantineanu, 2014)

„A guru of media” (Sebastian Văduva, 2015)

„Arhivarul evanghelicilor romani” (Cătălin Dupu, 2015)

„Cel mai bun jurnalist creştin al momentului în România (Mihai Chiriguţ, 2006)

“Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual” (Daniel Bulzan, 2007)

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion (Mihai Ciucă, 2007)

„Prin intermediul internetului a trimis mii de mesaje informative creştinătăţii române din întreaga lume (Caius Obeada, 2007)

„Alin Cristea are un stil aparte de a spune lucrurile, șocant pentru mintea noastră de evanghelici, neevlavios de multe ori, dar este unul dintre puținii oameni care au imaginea de ansamblu asupra mediului evanghelic online…” (Laurențiu Balcan, 2014)

„Alin Cristea a stârnit (mereu) mai mult interes decât toți politicienii care au trecut (sau nu) prin UEO [Universitatea Emanuel Oradea]” (Marius Teodoru, 22 octombrie 2014)

„Alin imi plac la nebunie mesajele tale teologice ce proving din enciclopedia experientei tale, imi plac ca nu sunt biased, nu ai nici o influenta, you go sola Scriptura! Mi-ar place sa citesc o carte teologica marca Alin Cristea, teologie pura.” (Felix Macovei, 21 august 2017)

„Alinierea gandirii cu exprimarea verbala/in scris. Nu am intalnit pe nimeni care sa fie atat de deschis sa descrie ce gandeste (poate pentru ca ei considera ca e nepotrivit sau nu e relevant)…dar asta inseamna sinceritate si in parte, umblare in lumina. Noi…restul..ne fortam la o piosenie de suprafata (I’m still fighting with it)” (Darius Ile, 6 iulie 2017)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

http://asociatiathymos.wordpress.com/referinte

Alin Cristea – un protestatar orădean împotriva corupției din guvern, dar și împotriva corupției din instituțiile religioase

Din seria SCRISORI DESCHISE

Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (01.06.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România – 30 mai 2017
Ionescu la Capitală – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Betel din București (30.05.2017)
Ionescu în deplasare – Scrisoare deschisă către Biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara (27.05.2017)
Despre Cristian Ionescu – Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (24.05.2017)
Egoismul penticostalilor – Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (23.05.2017)
Scrisoare deschisă către Ben-Oni Ardelean și ceilalți parlamentari evanghelici prezenți duminică, 26 februarie 2017, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime” din Bistriţa (27.02.2017)
Scrisoare de dispreț față de baptiștii și penticostalii orădeni (11.02.2017)
Scrisoare deschisă către Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (07.07.2016)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara – 25 aprilie 2016
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Betel din Timișoara (04.02.2016)
Scrisoare deschisă către Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (29.04.2015)
Scrisoare deschisă către Biserica Baptistă Golgota din Arad (17.02.2015)
Scrisoare deschisă către conducerea Cultului Penticostal din România (13.11.2014)
Scrisoare deschisă către Federaţia Baptistă Europeană (24.09.2013)
Scrisoare deschisă către pastorul Petrică Vidu (17.03.2012)

Din seria PROTESTEZ au apărut 31 de postări:

1. PROTESTEZ (26.03.2017)
2. Minciuna pastorului Ștefan Iluțan (27.03.2017)
3. PROTESTEZ – Replică lui Ştefan Iluţan (27.03.2017)
4. PROTESTEZ – 1 aprilie 2017 (01.04.2017)
5. PROTESTEZ – Stop mersului la biserică (02.04.2017)
6. PROTESTEZ – 6. Discernămîntul (03.04.2017)
7. PROTESTEZ – 7. Comitetul (03.04.2017)
8. PROTESTEZ – 8. Avanpremieră (04.04.2017)
9. PROTESTEZ – 9. A fost ora 19.00 (04.04.2017)
10. PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă (05.04.2017)
11. PROTESTEZ – 11. Puterea cuvintelor sau puterea IDEILOR? (08.04.2017)
12. PROTESTEZ – 12. Adevărul. Introducere (09.04.2017)
13. PROTESTEZ – 13. Adevărul. Alin Cristea (10.04.2017)
14. PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu (11.04.2017)
15. PROTESTEZ – 15. Adevărul. Post-adevăr (12.04.2017)
16. PROTESTEZ – 16. Adevărul. Adevărul nu poate fi compromis (13.04.2017)
17. PROTESTEZ – 17. Joia Mare (14.04.2017)
18. PROTESTEZ – 18. Vinerea Mare. Ghetoizarea (14.04.2017)
19. PROTESTEZ – 19. Sîmbăta Mare. Glorioasa Tăcere (15.04.2017)
20. PROTESTEZ – 20. Învierea. Îngerii (16.04.2017)
21. PROTESTEZ – 21. Ziua Mondială a Libertății Presei (04.05.2017)
22. PROTESTEZ – 22. Cultura protestului (06.05.2017)
23. PROTESTEZ – 23. Vocile critice la adresa emanuelismului negruţian (19.05.2017)
24. PROTESTEZ – 24. La Clubul Baptist Providenţa nu e voie în pantaloni scurţi (25.06.2017)
25. PROTESTEZ – 25. Scurte, despre papagali (26.06.2017)
26. PROTESTEZ – 26. Betoane și orhidee (29.06.2017)
27. PROTESTEZ – 27. Betoane și orhidee (2). Și despre deprimanta întîlnire de joia (30.06.2017)
28. PROTESTEZ – 28. Betoane și orhidee (3). Și gardieni (02.07.2017)
29. PROTESTEZ – 29. Betoane și orhidee (4). Și gardieni. Dar onoare? (03.07.2017)
30. PROTESTEZ – 30. Scurte, despre papagali (2) (04.07.2017)
31. PROTESTEZ – 31. Prohibiția Providenței (07.07.2017)
32. PROTESTEZ – 32. Din nou gardieni, din nou recursul la ADEVĂR (04.09.2017)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s