Reiau, probabil în cea mai acră zi din luna august pentru mine, apelul către cititori de săptămîna trecută.
Aș avea nevoie în primul rînd de pastila de entuziasm (de care am avut parte mai ales în ultimii 5 ani), dar așa ceva nu pot solicita. Ea vine la pachet cu altceva, de obicei.
Activitatea mea publică, mai ales din ultimii aproape 5 ani, de cînd stau în chirie, e posibilă datorită contribuțiilor financiare ale unor amici, rude, cititori, pe unii îi cunosc, pe alții nu.
Sînt nevoit să amintesc, din nou, că sînt în urmă cu chiria pe 4 luni și întreținerea pe 3 luni.
Zilele acestea ar trebui să plătesc curentul, internetul, telefonul și, desigur, am nevoie de mîncare.
Am vîndut cîteva cărți zilele trecute și m-am mai descurcat cu mîncarea 2-3 zile.
Datoria totală pe care o am nu depășește 1.000 de dolari, la fel ca acum un an și acum doi ani.
Anul acesta a fost parcă mai greu decît ceilalți, am fost epuizat în vară, din mai multe motive.
Toate problemele fizice și financiare par a se fi înmulțit și amplificat, dar direcția principală de acțiune merge foarte bine – numeroase postări zilnice pe RoEvanghelică (o medie de 700…
Vezi articolul original 120 de cuvinte mai mult