Luminița Marcu: Autoritatea s-a autodistrus prin inconsecvență, minciună, prieteșug, aranjamente grosolane

„Toți am crescut, mai ales în România, cu repere de autoritate, și nu doar intelectual vorbind, ci și în familie. E o tradiție înrădăcinată în orice provincie, geografică sau culturală, e ceva firesc. Și da, exact cum spui, autoritatea e necesară, dar e și benefică doar dacă e una onestă, cinstită și responsabilă. Altfel, în loc să clarifice și să disciplineze, nu face decât să oprime, să intimideze și să descurajeze. Autoritatea, în România cel puțin, și în particular în lumea literară, nu au distrus-o vremurile noi, relativismul postmodernist (deși a avut un rol), nici internetul, nici blogurile, nici așa-zisa incultură a tinerilor sau vreo fatalitate de orice fel, nici vorbă. Autoritatea s-a autodistrus prin inconsecvență, minciună, prieteșug, aranjamente grosolane, pentru că a fost slabă, pentru că a intrat în libertatea de după ’89 cu dorințe revanșarde și aplicând, inconștient poate, metodele de impunere pe care le practicaseră activiștii de partid înainte.”

http://www.banatulazi.ro/compromisul-pentru-un-artist-e-fatal-interviu-cu-criticul-literar-luminita-marcu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s