„Faptul că putem face cu uşurinţă răul şi cu dificultate binele denotă o oarecare înclinare naturală a omului spre rău. Binele este mai mult o opţiune cultivată, rezultatul efortului de a uita răul. Fiinţa se deschide spre sine şi spre alteritate doar după ce a uitat Binele şi Răul. Cu ele, se închide corect în necesar. Dorinţa de cunoaştere a Binelui şi a Răului a aruncat datele gîndirii în impas. Nu poţi gîndi complet liber pe ruinele subliminale ale unui păcat. Răul şi libertatea – două aparente antinomii, fără care nici binele nu ar mai avea nici un sens. Binele e posibil doar dacă preferăm să îl alegem tocmai pe temeiul libertăţii de a putea alege oricînd răul. Dar de unde a învăţat omul să fie rău? Conştiinţa de sine stă, într-o anumită măsură, la originea răului. Faptul că omul ştie că este, dar nu ştie pentru ce este, ce rost are în lumea în care a fost temporar aruncat. Revolta lui împotriva acestei neputinţe primordiale îmbracă toate formele de rău. Dacă omul nu are nici un sens, nici binele nu poate avea niciunul. Iar libertatea este doar iluzia de a căuta sensuri acolo unde nu există. Pentru a fi bun şi liber, omul trebuie să devină natura naturans. Răul ne-a solicitat atît de mult, încît pentru Bine ne-au rămas întregi doar cîteva suspine.”
„Răul, în cele trei ipostaze ale sale subliniate de Leibniz – metafizică, fizică, morală -, rămîne o fundătură a gîndirii filosofice şi teologice. S-ar putea ca răul să fie doar preţul plătit pentru libertatea umană, pentru ne-îngrădirea ontologică a fiinţei. Deşi răul poate părea mai degrabă un gol al fiinţei, o non-fiinţare. Căci cu adevărat fiinţăm doar cît ne putem menţine meliorist pe linia de plutire a binelui. Posibilitatea răului nu presupune de facto actualizarea lui. Nimeni nu ne obligă să facem răul. Numai omul poate transforma posibilitatea liberă a răului în necesitatea sa. Dumnezeu nu anulează răul, pentru că ar anula libertatea, ci încurajează opţiunea voinţei de a alege binele în mod liber. „Tocmai faptul de a nu fi temei, ci libertate, face ca Dumnezeu să poată fi origine a răului fără să-i fie autor” (L. Pareyson). Răul există doar în măsura în care are ce anula, adică prezenţa unui bine. Binele există ca manifestare a unei promisiuni, răul – ca negare a oricărei promisiuni (bune). Ca atare – augustinian vorbind -, există doar binele, pentru că nu poate fi anulat decît ceea ce există.”
http://www.contributors.ro/cultura/morfologia-raului-exercitiu-de-teodicee
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază