Îl invit pe pastorul Bisericii Providența din Oradea la o discuție de 6 ore

De ce 6 ore?

Pentru că am tot amintit că prima mea discuție cu Marius Cruceru, oponentul meu generic, a durat peste 6 ore.

Nu a avut un rezultat concret imediat (decît că ne-am dat mîna la sfîrșit, eu solicitasem pentru începtul întîlnirii să nu dăm mîna), dar, împreună cu alte întîlniri și drumul împreună la Iași și înapoi la Oradea și drumul împreună la Târgu Mureș și înapoi la Oradea, a constituit un tip de relaționare în cadrul nonrelației pe care o avem, pe baza căreia oricînd ne putem întîlni, în condiții incomode sau vitrege, cu încruntături sau cu discuții nonconflictuale.

Dacă cineva poate să spună că a fost bărbat în fața mea, acela e Marius Cruceru.

De ce 6 ore?

Pentru că sînt numeroase chestiuni care trebuie discutate, clarificate, reformulate.

Nu îl consider pe pastorul Bisericii Providența să aibă aceeași rezistență precum Marius Cruceru.

Dar nu asta e important.

Important e să aibă tăria să se confrunte cu sine însuși.

S-ar putea să aibă nevoie de unul ca Alin Cristea pentru așa ceva.

De ce 6 ore?

Pentru că incidentele în care sîntem implicați nu se rezolvă… „la comitet”.

Astfel de incidente se rezolvă în fața conștiinței, apoi cu Statutul și Mărturisirea de credință.

Cei din comitet au dovedit deja că sînt depășiți de evenimente.

De ce 6 ore?

Pentru că Biserica Providența merită… 6 ore.

Nu are mare importanță o astfel de întîlnire pentru Alin Cristea. Poate nici pentru pastorul Bisericii Providența.

Dar poate avea pentru Biserica Providența.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s