Creștinii nu sînt obligați să dea zeciuială

Hansruedi Graf: Deși creștinii nu sunt obligați să dea zeciuială, din aceste porunci putem învăța și noi ceva. În ceea ce privește lucrurile pe care le dăm pentru Domnul nu se cuvine să ne facem calcule să păstrăm pentru noi înșine ceea ce este cel mai bun. Să Îi dăm Lui nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem să dăm. Se cuvine să dăm cu inima largă, din dragoste pentru Domnul (v. 2 Cor. 9.6-7).

CREȘTINISM PĂGÂN? O explorare a originilor practicilor bisericii – Frank Viola, George Barna: Zeciuiala nu era o practică a bisericii Noului Testament. Primii creștini își foloseau banii pentru ajutorarea săracilor din rândurile ei, cât și a săracilor din afara ei. De asemenea, biserica îi susținea material pe plantatorii itineranți de biserici, pentru ca Evanghelia să poată fi răspândită și să se poată planta biserici și în alte ținuturi. Primii creștini dăruiau potrivit cu posibilitățile lor, nu din datorie, sau obligație sau pentru că așa se cuvenea. Ideea de salariu pentru pastor / cler le era cu totul străină. Fiecare creștin din biserică era preot, slujitor și membru funcțional al trupului. (p. 264)

Vezi și:

Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Creștinii nu sînt obligați să dea zeciuială

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s