Credința – marile adevăruri ale creștinismului – Peter Masters, Editura Făclia, Oradea, 2016, 136 p.
“Nu foarte mulţi consideră astăzi că învierea lui Cristos este prezisă în cărțile lui Moise (primele cinci cărți ale Bibliei) și în scrierile profeților, însă Pavel a demonstrat că toate evenimentele din viața lui Cristos, au fost anunțate în aceste cărți. Ultimul capitol din Faptele Apostolilor ni-l prezintă pe Pavel prizonier în locuința sa închiriată unde îi primea pe conducătorii evreilor și căuta “să-i încredințeze, prin Legea lui Moise și prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus”. Vorbirea ținea de dimineața până seara. Relatarea sugerează că Vechiul Testament vorbește adeseori despre înviere, aceste referiri fiind suficient de numeroase încât Pavel să le folosească insistent în încercările sale de a-i convinge pe conducătorii sceptici ai evreilor.” (p. 11-112)
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază