Credința – marile adevăruri ale creștinismului (2)

Credința – marile adevăruri ale creștinismului – Peter Masters, Editura Făclia, Oradea, 2016, 136 p.

“Unele dintre atributele divine Îl caracterizează în mod exclusiv pe Dumnezeu, astfel încât nu se regăsesc și la ființele create, fie ele îngeri sau oameni. Aceste atribute exclusive, unice, sunt enumerate în continuare. Dumnezeu este compus dintr-o esență spirituală divină și există prin Sine (sau este sursa propriei Sale existențe). El este infinit, veșnic, incomensurabil, omniprezent și imuabil. (În termeni tehnici, acestea se numesc atribute netransmisibile ale lui Dumnezeu pentru că El nu le transmite sau nu le împărtășește cu altcineva.) Elementul cel mai tainic dintre toate, dar esențial pentru înțelegerea lui Dumnezeu, e faptul că El este un Dumnezeu în trei persoane, toate trei în egală măsură Dumnezeu și aflate în perfectă armonie.

Există apoi alte atribute ale lui Dumnezeu care se regăsesc (în măsuri diferite) la îngeri și la oameni. Ele sunt următoarele: puterea, cunoașterea, înțelepciunea, veracitatea, credincioșia, sfințenia, dreptatea, bunătatea și dragostea. (Acestea se numesc atribute transmisibile.)” (p. 19)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s