A fi sau a face?

dyo

Ah, pragmatismul acela evanghelic cel drept și făr` bob de risipă într-ale devenirii! Evanghelicul vrea să știe după fiecare predică, după fiecare cântare, după contactul  cu fiecare carte citită sau film vizionat, ce trebuie să facă. Aplicația practică. Învățătura. Cei „n” pași practici, biblici neapărat.

De aceea e arta evanghelică (mă rog, n-am găsit o expresie mai potrivită) așa cum e: ea trebuie să ne spună unde să batem primul cui, odată ajunși acasă. Nu contează dacă avem sau nu ce agăța în el. Atât timp cât i se spune omului ce să facă, cum să facă și i se dau și niște norme minime de realizat, e legitimă pretenția la receptivitate din partea sa. Altfel, e vai de cel prin care vine prilejul de a-i irosi vremea pe cărările devenirii sau ale reflecției nematerializate în acumulări măsurabile!

Astfel, devenirea însăși devine o lucrare, una tainică și paradoxală: e…

Vezi articol original 427 de cuvinte mai mult

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s