Dimensiunea subiectivă a păcatului – Replică lui Ilie Bledea

În 5 mai 2017 a fost afișat pe site-ul Comunității BCB Timișoara un scurt articol intitulat „Convingerile creştinului despre păcat”.

baptist-tm.ro/convingerile-crestinului-despre-pacat

În articol sînt prezentate 10 definiţii pe care autorul, Ilie Bledea, le prezintă ca fiind „Ce crede, recunoşte şi afirmă un creştin despre păcat”.

Doar la al 8-lea punct – „Păcatul este neatingerea obiectivului lui Dumnezeu, ratarea ţintei.” – Ilie Bledea precizează că „aceasta este în esenţă definiţia cuvântului păcat în Scriptură”.

Modul acesta pedagogic de prezentare este folositor (la clasele gimnaziale), dar constituie, în cele din urmă, un impediment în dezvoltarea gînditii TEOLOGICE pe care ar trebui să o aibă ORICE creștin, indiferent de nivelul său de maturitate spirituală. Dogma Sfintei Treimi, cea mai misterioasă învățătură creștină, este fundamentul tuturor celorlalte doctrine creștine.

Să băgăm la cap (și în inimă) cîteva chestiuni menționate în Dicționar evanghelic de teologie (Cartea Creștină, 2012) la subiectul PĂCAT:

– „În concepţia biblică, păcat nu este numai comiterea unui rău, ci este şi înstrăinarea de Dumnezeu. Marii profeți ai lui Israel au privit păcatul ca un fapt mult mai grav decât violarea unui tabu sau încălcarea unei porunci exterioare. Păcatul reprezintă ruperea unei relații personale cu Dumnezeu, o trădare a încrederii pe care El o are în noi.”

Ilie Bledea nu menţionează tocmai înstrăinarea de Dumnezeu în lista de chestiuni care definesc păcatul.

Sînt indicate doar 2 mențiuni din Vechiul Testament și 8 din Noul Testament.

– „În concepţia lui Pavel, păcatul (hamartia) nu este doar încălcarea conștientă a legii, ci și o stare debilitantă de dușmănie permanentă cu Dumnezeu.”

Nici acest aspect fundamental nu este inclus de Ilie Bledea în lista sa.

– „În teologia reformată, esenţa păcatului este necredinţa. […] În timp ce esenţa păcatului este necredinţa sau împietrirea inimii, principalele manifestări ale păcatului sunt mândria, senzualitatea și frica. Alte aspecte semnificative sunt compătimirea de sine, egoismul, invidia și lăcomia.”

Ilie Bledea e concentrat pe un cuvînt – „Păcatul este neatingerea obiectivului lui Dumnezeu, ratarea ţintei. Aceasta este în esenţă definiţia cuvântului păcat în Scriptură.” – nu pe un concept.

De păcatul minimalismului se fac vinovați mulți pocăiți, care sînt interesați de cuvinte și versete, dar nu de concepte și IDEILE lui Dumnezeu.

– „Reinhold Niebuhr a fst un deschizător de căi pentru reinterpretarea păcatului. Datorită literalismului biblic și determinismului a respins interpretarea dată de Reformă și a contrazis în același timp concepțiile liberale, care au confundat păcatul cu slăbiciunea sau finitudinea umană. În concepția lui Niebuhr, păcatul este inevitabil datorită tensiunii dintre libertatea umană și finitudinea umană, dar nu este o implicație necesară a naturii umane. Anxietatea noastră cu privire la finitudine oferă ocazia pentru păcat; capacitatea noastră de a ne depăși pe noi înșine este sursa posibilității păcatului. Noi suntem ispitiți fie să negăm caracterul contingent al existenței noastre (prin mândire), fie să fugim de responsabilitățile libertății noastre (prin senzualitate).”

Lista lui Ilie Bledea trebuie revizuită, completată și concepută în spirit TEOLOGIC, nu pedagogic sau homiletic.

Fiindcă mai sus a fost vorba de mîndrie și de necredintă ca esență a păcatului, să ne aducem aminte că formula lui Iacov, „Iubirea de bani este radacina tuturor relelor.”, trebuie interpretată prin Scriptură (adică TEOLOGIC).

În Eden nu au fost bani, deci nu a fost iubire de bani.

Rădăcina tuturor relelor NU este iubirea de bani. Mîndria este rădăcina tuturor relelor, nu? Și necredința.

În final ajung la chestiunea din titlul postării.

Cît de puțin se vorbește de dimensiunea subiectivă a păcatului: „Cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat!” (Iacov 4:17)

Aşadar, nu e vorba doar de liste de interdicții care definesc păcatul, ci şi de aspectul subiectiv – Biserica, ca instituție cu autoritate, nu are de unde să știe ce rateuri dă fiecare, zilnic, atunci cînd îi pune Dumnezeu ocazii de a face un bine.

Dar fiecare dintre noi ar trebui să știm, cît timp ne păstrăm conștiința trează.

Din seria REPLICI

Despre practica excomunicării – Replică lui Vasile Filat
Postmodernism – Replică lui Iosif Țon
Atenție la lipsa de mînie – Replică unui articol apărut pe blogul lui Daniel Brânzei
Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac
Despre conflict – Replică lui Andrei Jurescu
Amabilitatea, un concept ambiguu – Replică lui Mihai Huşanu
Tolba cu tîmpenii (000088) – Replică lui Chris
Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan
Templul Duhului Sfînt – Replică lui Marius Cruceru
Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani
Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon
De ce să (NU) mergem la biserică – Replică lui Peter Rong și lui Samy Tuțac
Despre curaj, adevăr și responsabilitate – Replică lui Samy Tuțac
Să nu fim doar morali, ci spirituali – Replică lui Florin Ianovici
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Viorel Iuga
Cît înseamnă zeciuiala? – Replică lui Ioan Cocîrțeu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s