PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu

Este evident, după cum s-a văzut din mesajele mele de pînă acum, că la baza demersului meu public cunoscut deja sub numele PROTESTEZ stă adevărul pe care l-a exprimat Teofil Stanciu:

UEO și BBEO și-au câștigat o nedorită reputație de locuri în care este apreciată obediența și în care se practică manipularea. Or acceptarea unor puncte de vedere diferite, critice, antipatice este un semn de normalitate, care ar putea dovedi că adevărul este mai prețuit decât supușenia slugarnică.” (sublinierea mea)

UEO – Universitatea Emanuel Oradea
BBEO – Biserica Baptistă Emanuel Oradea

Astfel că, dacă aș muri la noapte, mîine veți rămîne tot cu acest adevăr.

Iar dacă mai trăiesc, dar nu mă simpatizați (din diverse motive, că port cruce la gît, de exemplu), nu doar cuvintele mele vă incomodează, ci MAI ALES ce a scris Teofil Stanciu.

Într-un mesaj viitor o să vă povestesc cum am fost gazat la mină în Valea Jiului și poate unii vor înțelege (mai bine) de ce Alin Cristea nu e interesat de viața terestră în modul în care cei mai mulți oameni (inclusiv din Biserica Providența) sînt interesați.

Focalizarea noastră nu trebuie să fie însă pe vreo persoană (Ștefan Iluțan, Teofil Stanciu, Alin Cristea, Paul Negruț, Doru Hnatiuc, Marius Cruceru), ci pe adevăr, în măsura în care se poate cunoaște, și relația Bisericii Providența cu adevărul.

Pastorul Ștefan Iluțan s-a comportat duminică, acum 2 zile, ca în oricare duminică.

Dar ADEVĂRUL e că ziua de 9 aprilie 2017 nu a fost, pentru Biserica Providența, o duminică ca oricare duminică.

Nu-i așa că mulți o să o țină minte toată viața nu pentru că a fost Paul Negruț (care a avut o predică șablonardă, pe care o putea a avea un student din anul 2), ci pentru că a fost Alin Cristea?

Care a apărut după o serie de 10 mesaje publice (și pe email), circa 50 de pagini.

Ce interesant – Paul Negruț și-a predicat lui însuși, despre vremea cercetării. A ratat-o de atîtea ori în ultimii 20 de ani, se pare că o va rata și acum.

Dar nu de Paul Negruț îmi pasă (prea mult)…

Îmi pasă de Biserica Providența. A cunoscut vremea cercetării în ultimii 20 de ani?

Dar ACUM? Cînd e în Săptămîna Mare, CUM sărbătorește?

Lui Dumnezeu nu-i place ca sărbătorile să fie unite cu nelegiuirea.

În numai două săptămîni, doi nelegiuiți – mincinosul Doru Hnatiuc și manipulatorul Paul Negruț – au fost invitați la amvonul Bisericii Providența. Ca să nu mai vorbesc de pătrățosul Marius Cruceru, care a fost în repetate rînduri în ultimii ani.

Acest Marius Cruceru a fost omul lui Paul Negruț în spațiul public pe Internet în campania de denigrare a lui Iosif Țon din anii 2010-2011.

În 2015-2017, Marius Cruceru se pare că a fost omul lui Paul Negruț în campania de invazie a Bisericii Providența de către emanuelismul negruțian, un fenomen care a făcut rău mișcării baptiste din România timp de 20 de ani.

Nu e rostul acestui mesaj să prezinte pe larg manipulările lui Paul Negruț din ultimii 20 de ani.

Rostul acestui mesaj e să aducă în prim plan cuvintele lui Teofil Stanciu, scrise cu doar 3 zile înainte de prezența lui Doru Hnatiuc la Biserica Providența, împotriva căreia am protestat și protestez în continuare, căci Biserica Providența se află acum la o răscruce.

În 29 și 30 martie, Teofil Stanciu a scris un articol foarte important:

Amurgul liderilor (I)
Amurgul liderilor (II)

În 31 martie, am scris următoarele, pe grupul Facebook „Baptişti din România şi diaspora” (peste 1.000 de membri) pe care îl administrez:

Articolul lui Teofil Stanciu (in doua parti) – cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici, dupa cum am mentionat in repetate rinduri, mai ales in ultimul an – constituie, din punct de vedere moral, probabil cel mai important document din ultimii 10 ani al evanghelicilor romani.

Intr-o alta epoca (a blogosferei evanghelice), scriam ca articolul lui Marius Cruceru din 2007 intitulat „Despre Dumnezeu numai de bine. Exerciţiu de trăire în adevăr” AR FI PUTUT DEVENI, DIN PUNCT DE VEDERE MORAL, CEL MAI IMPORTANT DOCUMENT AL EVANGHELICILOR DIN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ.

Spre deosebire de alte dăți, Teofil Stanciu a început cu concluzia: „Modelul actual al liderului de amvon este pe moarte.”

În cele două părţi ale eseului, Teofil Stanciu vorbeşte despre fuga de adevăr, de manipulare și culpabilizare, de obediență și/sau interesul în locul vocației (obediență și manipulare sînt termenii folosiți de Teofil Stanciu în citatul pe care l-am tot dat, din 24 martie, de pe Facebook), încălcarea propriilor standarde, atașamentul față de forme, de lipsa unui organism de supraveghere, dar și despre democratizarea informației.

Am lăsat la urmă chestiunea de cel mai mare interes:

Instituția mai importantă decât comunitatea. Bisericile baptiste beneficiază, teoretic, de autonomie. Cele penticostale țin la mare preț harismele. Dar în realitate, și într-un caz, și în celălalt, instituțiile gândite cu scop funcțional, administrativ și reprezentativ în relația cu statul au puteri mari, pot lua decizii peste capul comunităților locale.”

Acum 11 ani, eu, în numele adevărului, am ţinut spatele pentru Biserica Providenţa în faţa invaziei emanuelismului negruțian, al cărui braț de fier era și este instituția numită Comunitatea BCB Oradea.

Am avut succes. Dar m-a costat 11 ani de batjocură din partea voastră, care m-ați bîrfit, ați răspîndit minciuni la adresa mea și m-ați tratat de parcă voi erați cei normali iar eu ciudatul. Cînd, de fapt, e invers – eu sînt normalul, cît timp rămîn loial adevărului, cu orice preț, iar voi sînteți ciudații care credeți că puteți să inventați un tip alternativ de creștinism, din care lipsește… loialitatea față de adevăr.

După 11 ani sîntem din nou în aceeași situație: Alin Cristea ține spatele Bisericii Providența în fața invaziei emanuelismului negruțian.

Spre deosebire de acum 11 ani – atunci Biserica Providența nu avea pastor -, cînd un amețit din comitet a predat la Comunitate autorizația bisericii și ștampilele bisericii (conform cărora principii / practici baptiste le-a acceptat Comunitatea, condusă de fratele lui Paul Negruț?), acum însuși pastorul Bisericii Providența se pare că a vîndut biserica.

Am spus atunci că biserica locală trebuie să-ți recapete dreptul și datoria de a fi autoritatea finală.

O spun și acum.

De aceea m-am adresat bisericii. Nu pastorul e autoritatea finală, nu comitetul e autoritatea finală. Biserica e autoritatea finală.

Iar Comunitatea (regională) sau Uniunea (națională) sînt DOAR forme organizaționale de asociere a bisericilor locale.

Teofil Stanciu aduce în atenția noastră o chestiune extrem de importantă și, în același timp, extrem de complexă – caracteristica instituțională a organismului eclesial.

Caracteristica instituțională rezultă din faptul că au bisericile „au fost gândite cu fost funcțional, administrativ și reprezentativ în relația cu statul”.

Paul Negruţ, după cum se ştie, e mare cunoscător într-ale relațiilor dintre biserică și stat.

În mod nerușinat, anul acesta, a afișat un articol de peste 10 pagini DOAR în ziua în care a început Congresul de lucru, în 23 martie, de i-a băgat în ceață pe pastori, care acum au de ‘studiat’ un an de zile, după care se pare că iar va fi nevoie de un alt Congres de lucru.

Pe banii cui? Pe banii voștri, nătăfleților din biserici, care îi lăsați pe pastori să se plimbe la o droaie de conferințe și evanghelizări, iar acum și la congrese de lucru.

Nu relația cu statul e prima datorie a unei biserici, ci relația cu Divinitatea, care se exprimă în primul rînd prin loialitatea față de adevăr.

În fața autorităților statului, primii creștini au spus răspicat că prima lor datorie este în fața lui Dumnezeu.

Petru si Ioan: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu.” (Fapte 4:19)

300 de ani nu au existat biserici-clădiri, creștinii însă se ocupau cu lărgirea Împărăției lui Dumnezeu.

Martirii nu au murit pentru dreptul de a-și exercita cultul, ci pentru o perspectivă mai amplă.

Baptiștii autentici au militat întotdeauna pentru libertatea de conștiință.

Baptiștii ofiliți precum Paul Negruț, Doru Hnatiuc, Marius Cruceru – cu care s-a înhăitat pastorul Ștefan Iluțan – sînt o pacoste pentru istoria baptiștilor români și un pericol pentru libertatea de conștiință.

Emanuelismul negruțian practică manipularea, corupția, mercenariatul.

Să fim recunoscători celor care, de-a lungul ultimilor 20 de ani, au demascat perversitatea emanuelismului negruțian.

Așa cum am promis, intenționez, într-un mesaj viitor, să menționez alți critici ai emanuelismului negruțian.

Dar aveți destule informații și opiniile celor mai importanți bloggeri evanghelici – Alin Cristea și Teofil Stanciu – ca să ascultați mai mult de Dumnezeu decît de oameni.

În mod providențial, Biserica Providența a beneficiat aproape simultan de competența celor doi bloggeri – Teofil Stanciu (24-29 martie) și Alin Cristea (din 26 martie încoace, dar și ultimii 10-14 ani).

Din seria PROTESTEZ au apărut 14 postări:

1. PROTESTEZ (26.03.2017)
2. Minciuna pastorului Ștefan Iluțan (27.03.2017)
3. PROTESTEZ – Replică lui Ştefan Iluţan (27.03.2017)
4. PROTESTEZ – 1 aprilie 2017 (01.04.2017)
5. PROTESTEZ – Stop mersului la biserică (02.04.2017)
6. PROTESTEZ – 6. Discernămîntul (03.04.2017)
7. PROTESTEZ – 7. Comitetul (03.04.2017)
8. PROTESTEZ – 8. Avanpremieră (04.04.2017)
9. PROTESTEZ – 9. A fost ora 19.00 (04.04.2017)
10. PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă (05.04.2017)
11. PROTESTEZ – 11. Puterea cuvintelor sau puterea IDEILOR? (08.04.2017)
12. PROTESTEZ – 12. Adevărul. Introducere (09.04.2017)
13. PROTESTEZ – 13. Adevărul. Alin Cristea (10.04.2017)
14. PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu (11.04.2017)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la PROTESTEZ – 14. Adevărul. Teofil Stanciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s