PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă

În mesajul 9 scriam că am vrut să le prezint celor din comitet cîteva cazuri urîte cu ce a scris presa orădeană anii trecuți despre baptiști: plagiatorul Paul Negruț, război între frați – cu Iosif Țon, liceul Emanuel, Tăriceanu-5 soții la Universitatea Emanuel, plus cazul Richard Wurmbrand prezentat ca prietenul teroriștilor în Ziarul de Iași.

Credeam că astfel i-aș putea face să fie mai atenți la situația sensibilă în care se află, oricînd un jurnalist plăpînd sau mai zdravăn putînd să pornească un foileton de discreditare a baptiștilor orădeni (folosind cazul Biserica Providența).

În ceea ce privește sloganul „Rufele se spală în familie”, multe s-ar putea spune. Da, se spală în familie rufele, dar nu minciuna! Nu corupția!

Zilele trecute Andrei Pleșu scria:

„Sînt tot mai uluit cînd văd repus pe tapet sloganul „rufelor murdare“ care trebuie spălate pe întuneric, în pivniță, sub camuflaj. Mai întîi, îmi amintesc, alături de toți cei din generația mea, că era sloganul amenințător și, la limită, punitiv al fostei Securități. Cine se plîngea de neajunsurile unui regim care se mișca pe o amplă claviatură a abjecției, de la crimă și minciună la suspiciune generalizată, teamă, îndoctrinare perfidă, suspensie a libertății, ignorare a drepturilor omului, era un trădător, o „slugă a agenturilor“, un „vîndut“ al caracatiței capitaliste. Am trăit asta pe propria piele. […]

Guvernanții și comentatorii „angajați“ ar trebui să-i fie mai curînd recunoscători celui care îi pîrăște. Căci, fără să vrea, el dovedește că în țara lui există libertate de expresie, drept la opinie separată, reactivitate civică. Protestele din Piața Victoriei au făcut mai mult bine imaginii țării decît țîfna politicianistă a unor „lideri“ nemulțumiți. România s-a dovedit vie, responsabilă, europeană. Dar ca să realizezi beneficiul unor astfel de manifestări, dincolo de blegi calcule de partid, îți trebuie ceva mai multă inteligență decît a unui obosit președinte de Senat…”

Iar Teofil Stanciu, tot zilele trecute, după cum știți (sau ar trebui să știți, din mai multe motive: 1). că e cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici, 2). că face parte din Biserica Providența, 3). că ce a scris a legătură directă, prin pastorul Ștefan Iluțan, cu Biserica Providența), a scris:

„UEO și BBEO și-au câștigat o nedorită reputație de locuri în care este apreciată obediența și în care se practică manipularea. Or acceptarea unor puncte de vedere diferite, critice, antipatice este un semn de normalitate, care ar putea dovedi că adevărul este mai prețuit decât supușenia slugarnică.” (sublinierea mea)

UEO – Universitatea Emanuel Oradea
BBEO – Biserica Baptistă Emanuel Oradea

De data aceasta am subliniat a doua parte, referitoare la nevoia vitală de critică.

Acesta este un subiect pe care îl voi aborda separat într-un mesaj viitor, așa cum am menționat deja.

1. Primul caz pe care îl prezint acum, din presa orădeană, este din 2007.

Nu fac altceva decît să reiau mai jos articolul meu din 215, intitulat 2007 – Acuzația de plagiat la adresa lui Paul Negruț.

Informatia de Vest, Nr. 96, 27 martie – 2 aprilie 2007

În 2007, Paul Negruț a fost acuzat, în presa locală, de „un grup de credincioși baptiști”, că cel puţin opt capitole dintr-o carte în limba engleză se regăsesc, traduse „mot à mot”, fără a fi specificat autorul, în lucrarea intitulată „Curs de etică” pe care Paul Negruț l-a susținut începînd din anul 1999. A fost exonerat, în mod neconvingător, de Comunitatea Baptistă din Oradea, al cărei președinte era… fratele lui Paul Negruţ.

Un alt ziar orădean (decît cel în care a apărut acuzaţia) îl citează: “Am mers personal în California, la domnul Scott Rae, căruia i-am cerut iertare pentru această regretabilă eroare, explicându-i situaţia. Mi-a spus că înţelege situaţia şi acceptă scuzele mele, asigurându-mă de întregul său sprijin pentru publicarea traducerii cărţii sale în limba română şi, mai mult, că va face tot posibilul să vină la lansarea cărţii sale în România.”

Însă explicaţiile pe care le-a dat pe Internet (Paul Negruţ nefiind nicidecum un adept al Internetului) au generat scrisoarea deschisă din partea lui Dănuţ Mănăstireanu în care îl critică dur:

„Sper din toată inima, spre binele tău şi al prestigiului (cât a mai rămas din el) comunității evanghelice din România, să găsești argumente convingătoare cu privire la nevinovăția ta, și asta nu doar pentru mine, care oricum nu contez pentru tine, dar măcar pentru oameni ca Bob Yarbrough sau Phil Roberts, de care știu sigur că îți pasă și care, din câte știu nu sunt deloc convinși că n-ai plagiat. Iar dacă te îndoiești de asta, îi poți întreba personal.”

Articole

Oradea Online, 23 februarie 2007
Acuzat de plagiat – Universitate Emanuel Oradea

The Gospel Coalition, 28 februarie 2007
Paul Negrut accused of plagiarism

Alin Cristea: My opinion is that “Paul Negrut Accused of Plagiarism” is less important than other grave matters of activity of public person Paul Negrut, with negative consequences for evangelical world.

Bihor Online, 2 martie 2007
Rectorul n-a plagiat

„Rectorul Universităţii Emanuel din Oradea respinge acuzaţiile anonime de plagiat care au apărut în urma unei sesizări trimise la editura americană Zondervan Publishing House cu semnătura „un grup de credincioşi baptişti”.”

The Gospel Coalition, 5 martie 2007
Baptist Press Article on Paul Negrut and Plagiarism

Bihor Online, 7 martie
„Cruciada” plagiatului

„Articolul „Rectorul n-a plagiat” a generat pe portalul BIHON primul forum cu peste o sută de păreri din care nici una nu a trebuit ştearsă de redacţia Bihor Online pentru limbaj vulgar sau insultator (cum se întâmplă mai ales la articolele legate de evenimente rutiere sau fotbalistic.”” target=”_blank”>2007 – Acuzația de plagiat la adresa lui Paul Negruț

2. Al doilea caz e în legătură cu campania de denigrare a lui Iosif Țon din 2010-2011 de către Paul Negruț și mai ales Marius Cruceru (dar și alții).

„Inchiziția modernă, reinventată la Oradea sub semnul Evangheliei: pocăiții s-au înverșunat împotriva pastorului Iosif Țon, un adevărat „patriarh” al comunității baptiste din România, acuzându-l de erezie și înlăturându-l din propria biserică.”

Spinul bihorean, Nr. 150 (25), 24-30 martie 2011

Fotografia de jos e a mea, a fost folosită fără acordul meu.

3. Al treilea caz e în legătură cu Liceul Emanuel, anul trecut.

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/liceul-necrestin-o-profesoara-de-la-liceul-emanuel-acuzata-ca-ar-persecuta-elevii-care-nu-fac-meditatii-cu-ea-126011.html

Aici mă umflu în pene, că am reușit, prin intervențiile mele, să reduc intensitatea comentariilor la adresa Liceului
Emanuel, printr-un procedeu patentat cu mai mulți ani pe blogul Pătrățosului (dacă nu știți nici măcar cine e Pătrățosu, sînteți rămași rău în urmă), cînd am reușit să abat direcția comentariilor de discreditare a lui Nicolae Gheorghiță, așa că la un moment dat masculul alfa, Marius Cruceru, a dat semnal haitei de pătrățoși să se oprească, spunînd cam așa: Nu are rost să continuăm. E 2-0 pentru Alin Cristea.

Mai adaug acum doar atît: În Biserica Providența nu știu să existe cineva care să îmi poată țină piept la polemici (poate nici în cultul baptist și în cultul penticostal). Teofil Stanciu e eseist, dar nu polemist.

4. Al patrulea caz e cel mai recent, tot din 2016.

Probabil apariția acestui articol mi se datorează mie, întrucît am semnalat în mai multe locuri (acolo unde știu eu că trebuie) că există nemulțumiri în rîndul baptiștilor români în legătură cu prezența lui Tăriceanu-5 soții la Universitatea Emanuel pentru a susține familia… tradițională.

5. Mai adaug un caz din Ziarul de Iași, în legăură cu Richard Wurmbrand, printr-un articol din România liberă.

Exemplele de mai sus, la care pot fi adăugate altele (penticostalii stau și mai rău, recent a apărut știrea cu o familie de penticostali români din Canada care și-au lăsat copilul să moară), indică cel puțin un fapt: lipsa de comunicare între mediul baptist și societate.

În legătură cu cele de mai sus, aș putea scrie foarte multe lucruri. 5 sau 10 pagini.

TOATE cele 10 mesaje din seria PROTESTEZ sînt relativ scurte, față de cît aș fi putut scrie pe temele respective, ați beneficiat astfel de una din abilitățile lui Alin Cristea, abilitatea de a sintetiza (în urma analizei), care se dobîndește greu.

Am reamintit deja, la începutul mesajului, citatul lui Teofil Stanciu, care trebuie să stea la temelia dezbaterii actuale (despre manipularea practicată de emanuelismul negruțian, cu care s-a înhăitat pastorul Bisericii Providența).

Reamintesc a doua chestiune importantă: S-a întîmplat ceva cu pastorul Ștefan Iluțan după 22 iulie 2016, cînd îmi scria:

„Alin, de o bună bucată de vreme citesc aproape toate postările tale și chiar și din arhivă. 1. Ai mare dreptate că nu suntem (baptiștii cel puțin) pregătiți pentru mediul online, la ce comentarii jenante lasă unii cu vază sau pur și simplu băgători de seamă. 2. Mă tot mir de (era să zic curajul tău ?? dar ar fi prea puțin) resursele de energie și sper să rămână mereu proaspete. Avem nevoie. Știi ce am realizat? Adevărul dă energie, claritate, putere și curaj. Faptul că nu te lași dus de unul sau altul e de admirat și e tot mai rar… Excelsoir!”

Oare ce s-a întîmplat între 22 iulie 2016 și 26 martie 2017 în mintea și inima lui Ștefan Iluțan astfel încît să uite că, dacă ceva îi dă lui Alin Cristea energie, claritate, putere și curaj, acesta este adevărul

A treia chestiune importantă, în contextul discuţiilor generate de situaţia actuală, are legătură cu Alin Cristea.

Alin Cristea NU a fost exclus de Biserica Providența. Nu există un proces verbal al adunării generale, acum 11 ani, în care să fifost luată o astfel de decizie, în urma stabilirii vinovăţiei lui Alin Cristea, întrucît nu a existat o astfel de adunare generală şi nici o stabilire a vreunei vinovăţii.

Din seria PROTESTEZ au apărut 10 postări:

1. PROTESTEZ (26.03.2017)
2. Minciuna pastorului Ștefan Iluțan (27.03.2017)
3. PROTESTEZ – Replică lui Ştefan Iluţan (27.03.2017)
4. PROTESTEZ – 1 aprilie 2017 (01.04.2017)
5. PROTESTEZ – Stop mersului la biserică (02.04.2017)
6. PROTESTEZ – 6. Discernămîntul (03.04.2017)
7. PROTESTEZ – 7. Comitetul (03.04.2017)
8. PROTESTEZ – 8. Avanpremieră (04.04.2017)
9. PROTESTEZ – 9. A fost ora 19.00 (04.04.2017)
10. PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă (05.04.2017)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la PROTESTEZ – 10. Cazuri și necazuri cu baptiști orădeni în presă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s